|
Noutăţi
publicat pe 19 February 2016
 Pe parcursul ultimelor câteva luni, liderul Bisericii independente numita "Biserica Catolică din Est", fostul Arhiepiscop Ramzi Mussalam, a început o tranziție remarcabilă: isi converteste întreaga turma, de peste 60 de parohii, la Ortodoxie, incluzandu-i în randul ortodocșilor din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor Tarii, conform unor surse aflate in zona. Continuare»
publicat pe 18 February 2016
 Foarte puțini sunt cei care l-au „prins” în viață pe Sfântul Ioan Iacob. Chiar în timpul vieții sale a avut foarte puțini prieteni și cunoscuți, între acești foarte puțini aflându-se ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, și sora lui, schimonahia Magdalena. De asemenea, familia Samoilă din Ierihon și maicile române care trăiau în aceeași cetate biblică. Sfântul Ioan Iacob a fost un călugăr solitar, de aceea s-a și spus că el a schimbat dorul de țară cu dor după Dumnezeu. Continuare»
publicat pe 18 February 2016
Valeriu Gafencu s-a nascut in localitatea Sangerei, judetul Balti, in Basarabia, in ziua de 24 ianuarie 1921, si a murit in temnita de la Targu Ocna, in ziua de 18 februarie 1952, la varsta de 31 de ani. Valeriu Gafencu este unul dintre tinerii care au murit pentru Hristos, luptand pentru apararea credintei ortodoxe si a neamului romanesc, de atacurile satanei. Multi il numesc „Sfantul inchisorilor”, asteptand cu nerabdare clipa canonizarii lui. Continuare»
publicat pe 15 February 2016
In aceste zile, Mitropolitul Atanasie de Limassol a adresat o scrisoare Sfântului Sinod al Bisericii din Cipru, pe marginea documentului adoptat de Sinaxa Întâistătătorilor , privind "relațiile cu Bisericile Ortodoxe din întreaga lume creștină". In aceasta scrisoare, acesta si-a exprimat punctele proprii de vedere. Continuare»
publicat pe 15 February 2016
Note privind textul presinodal intitulat "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine"
Dimitrios Tselengidis, profesor in Dogmatică la Facultatea de Teologie a Universitatii Aristotel din Salonic, le-a transmis unele observații teologice, ierarhilor ortodocși din mai multe Biserici Ortodoxe locale (Grecia, Rusia, Serbia, Georgia, Bulgaria, Alexandria și Antiohia), pe marginea textului adoptat in comun la Sinaxa Intaistatorilor Bisericilor Ortodoxe [Chambesy], intitulat "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine".
Continuare»
publicat pe 13 February 2016
"Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 13: 13).1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl de la Care vine tot darul, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Sfântului Duh Mângâietorul, noi, Papa Francisc și Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, ne-am intalnit astăzi în Havana. Mulțumim lui Dumnezeu, slăvit în Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.Cu bucurie, ne-am intalnit ca frați în Credința Creștină, care se întâlnesc pentru a vorbi "gură către gură" (A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 12), de la inimă la inimă, și a discuta despre relațiile reciproce dintre Biserici, despre problemele esențiale ale credinciosilor nostri si despre perspectivele in dezvoltarea civilizației umane. Continuare»
publicat pe 12 February 2016
În Biserica Sfântul Nicolae „a Bătătorilor” din Ioannina se păstrează mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Racla din argint a fost lucrată în 1784 de către argintarul Nicolae Pontikis, din Kalavrita.
Despre cum a ajuns mâna dreaptă a Sfântului Grigorie Teologul în biserica Sfântul Nicolae „a Bătătorilor” aflăm din istorisirea lui Konstantinos T. Kazantzis (1864-1927), intitulată „Mâna Sfântului Grigorie”, publicată pentru prima oară la Chicago, S.U.A., în 1910, în cartea „Istorisiri din patria mea”. Continuare»
publicat pe 12 February 2016
 Sfintii Trei Ierarhi: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ioan Gura de Aur si Sfantul Grigorie de Nazianz sunt praznuiti pe 30 ianuarie. Chiar daca fiecare din cei trei Sfinti Ierarhi au in calendar zile separate de praznuire, in secolul al XI lea s-a stabilit ca ei sa fie sarbatoriti impreuna, pentru a evita dezbinarea credinciosilor, care ajunsesera sa considera pe unul din ei mai demn de cinstire. Sfintii Trei Ierarhi s-au aratat impreuna Sfantului Ioan al Evhaitelor si i-au spus intr-un glas: "La Dumnezeu una suntem si nici o impotrivire sau vrajba nu este intre noi. Ci fiecare la timpul sau, indemnati fiind de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, impreuneaza-ne praznuirea intr-o singura zi." Asa s-a incheiat disputa prezenta intre crestini pe tema „care este cel mai mare dintre cei trei sfinti ierarhi“. Continuare»
publicat pe 02 February 2016
Proiect de document pentru Sinodul Pan-ortodox, adoptat în Conferința a V-a presinodala panortodoxa de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015
Publicat în conformitate cu rezoluția Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, de la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016
1. Postul este o poruncă divină ( Fac 2: 16-17). Potrivit Sf. Vasile, postul este la fel de vechi ca și omenirea; deoarece a fost instaurat în Rai ( De jejunio, 1, 3 PG 31, 168 A). El constituie o mare luptă spirituală și cea mai bună expresie a idealului de nevoință al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, conformându-se cu credincioșie hotărârilor apostolice, canoanelor sinodale și întregii Tradiții patristice întotdeauna a proclamat marea însemnătate a postului pentru viața duhovnicească a omului și mântuirea lui. Continuare»
publicat pe 01 February 2016
 La invitația Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale a avut loc la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy-Geneva între 21 și 28 ianuarie 2016. Continuare»
publicat pe 01 February 2016
Taina Cununiei și impedimentele sale
Document aprobat de către participanții la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016, cu excepția reprezentanților Bisericilor Ortodoxe din Antiohia și Georgia.
Publicat în conformitate cu hotărârea Soborului Întâistătătorilor Continuare»
publicat pe 01 February 2016

Patriarhul Iacov este unul dintre drepții Vechiului Testament a cărei viață poate sluji drept pildă. Pribegind în pustie și pătimind acolo multe rele, dreptul Iacov a dorit să se întoarcă la casa tatălui sau, Isaac. Se confrunta, însă, cu o dilemă înfricoșătoare: dacă rămânea în pustie nu avea cum să supraviețuiască, iar dacă se întorcea la casa lui nu putea scăpa de cruzimea și furia ucigătoare a fratelui sau, Isav. Omenește era cu neputință să iasă din acest impas, și atunci, plin de mâhnire, s-a întors către Dumnezeu în rugăciune. A stat toată noaptea smerindu-se pe sine, ca să afle har înaintea Domnului. In zori însă, Iacov a simțit apropierea lui Dumnezeu și s-a întețit rugăciunea, spunându-I că nu-L va lasă pană nu va dobândi binecuvântarea Lui. Continuare»
publicat pe 31 January 2016
 "Vocea Ortodoxiei este un post de radio care difuzeaza emisiuni in fiecare dimineață, ajungand in casele, corturile, satele si orașele localnicilor din jur. Include o cateheza zilnica... în inima Africii. El apartine Episcopiei Ortodoxe a Africii Centrale, si emite din Universitatea ortodoxa "Sfântul Atanasie Athonitul", din Kinshasa, capitala Congo. Continuare»
publicat pe 28 January 2016
 Patriarhia Ierusalimului va proclama duminică, 31 ianuarie 2016, canonizarea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. Patriarhia Română va fi reprezentată la recunoaşterea canonizării de o delegaţie condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, formată din cler monahal și preoţi de mir din toate mitropoliile ţării. Continuare»
publicat pe 23 January 2016
1816-2016: 200 de ani de la naşterea cuviosului Antipa
Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc şi călugăr sfânt, l-a odrăslit pământul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaş al lui Hristos, numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de ţărani credincioşi din satul Calapodeşti - Bacău. La vârsta de 20 de ani a fost călăuzit de Duhul Sfânt să intre în nevoinţa călugărească.
Mai întâi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obştea MănăstiriiCăldăruşani. Apoi s-a dus la Muntele Athos şi s-a stabilit în schitul românesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaştri români. Aici a deprins meşteşugul nevoinţei duhovniceşti de la cei mai aleşi călugări atoniţi, ajungând vestit în schit pentru postul şi osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism şi s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al neîncetatei rugăciuni. Continuare»
<< 22 23 24 25 26 27 28 29 30 <
Pagina 31 din 107
> 32 33 34 35 36 37 38 39 40 >>
|
|
|