Noutăţi
O altă patimă foarte primejdioasă, care se strecoară atât de uşor şi pare a se motiva mereu şi îşi face loc imediat între toţi este vorbirea de rău. Sunt convins că cei mai mulţi care îşi pierd sufletele, şi le pierd pentru această neînfrânare împătimită a limbii. Nu ştii să vindeci, dar ştii să deschizi, ca orice ucigaş, rana! Suprema poruncă – iubirea – este propovăduită, întărită şi trăită de Mântuitorul, ca o arvună a luminii şi frumuseţii Împărăţiei cerurilor. Că iubire şi milă este întreg Creştinismul!
Continuare»
În perioada 15-17 noiembrie 2016, Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei s-a întrunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Teodor, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.
- Reactivarea instituţiei diaconiţelor. S-a decis înfiinţarea unei comisii formate din trei arhierei care va analiza tema îndeaproape;
- Transmiterea unei enciclice clericilor şi credincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Alexandriei cu privire la tema Postului, în contextul realităţii africane;
- Episcopul Meletios Koumanis de Naukratida a fost ales Mitropolit de Cartagina;
- Arhim. Theodoros Dridakis a fost ales Episcop de Babilon;
- Arhm. Agathonikos Nikolaidis a fost ales Episcop de Arusha;
- Mitropolitul Ghennadios de Neiloupole a fost ales Mitropolit de Botswana;
- A fost aprobată retragerea Episcopului Vasileios de Arsinoe.
Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfintilor Parinti. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti. Continuare»Eu nu iau parte la mişcarea ecumenică. […] Se adună două sute de doctori în theologie şi fiecare îşi vorbeşte prostiile, dezvăluindu-şi propria neştiinţă şi ignoranţă. De pildă, una din rătăciri: Ei studiază toate religiile, şi în cunoaşterea teoretică a istoriei tuturor religiilor şi a cuprinsului învăţăturii lor îşi văd propriul universalism. Dar Domnul ne spune: „Unul este Tatăl vostru, şi unul învăţătorul – Hristos.” Iar acest învăţător, Hristos, poartă în Sine întreaga zidire.
Dar ce am la inimă: Ca voi să ştiţi acestea, şi să nu vă înşelaţi, şi să nu rătăciţi. Vedem că uneori oameni duhovniceşte ignoranţi, trăind o viaţa contrară duhului lui Hristos cel răstignit din dragoste, se află la baza curentelor de idei bisericeşti. Aicea este tragismul istoriei.
Continuare»
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte în fiecare an, în data de 8/21 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti.
Prin cuvântul „arhanghel“ înţelegem „mai mare peste îngeri“ sau „cel dintâi dintre îngeri“. Iar „înger“ înseamnă „vestitor“, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu.
Puterile cereşti netrupeşti, potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, se împart în nouă cete: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Continuare»
Duminică, 13 noiembrie 2016, de la ora 16.00, la Centrul de Conferințe Agora (fost Providența) din Iași, a avut loc „Întâlnirea cu Duhovnicul”, la care au fost invitați Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafail Noica.
Manifestarea a marcat deschiderea oficială a Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul”. Ediția de anul acesta (13-15 noiembrie 2016) a fost dedicată Părintelui Sofronie Saharov, reunind invitați din străinătate (Grecia, Marea Britanie și Franța) și din țară. Lucrările colocviului s-au desfășurat atât la Iași, cât și la Mănăstirea Neamț.
Cele mai negre zile din istoria georgiană
Continuare»"Astăzi este o zi specială. Astăzi este ziua dedicata memoriei celor 100.000 de martiri georgieni, a căror viață și acțiune au fost excepționale.
După cum știm, acestia au acceptat martiriul sub Jalal ad-Din. Fie ca Domnul să întărească și să aline Georgia, prin rugăciunile lor", a declarat Sanctitatea Sa Patriarhul Ilia al II-lea.
Părintele Dionisie, cu siguranță este una dintre comorile ascunse ale Sfântului Munte, căci Maica Domnului l-a ținut în îmbrățișarea ei atâta vreme, după cum și el a ținut-o în inima lui atâta vreme cât s-a aflat în lumea aceasta.Socotind că boala sa îl va duce la moarte, și-a îndreptat gândurile numai asupra vieții viitoare. Cu suspine și lacrimi către Dumnezeu, căuta o pocăință adevărată. Atunci și-a adus aminte de o veche cunostință, un prieten, răposatul Arhiepiscop Grigorie Palama. Și-a amintit de sfințenia ierarhului și de felul cum păstorea turma sa plin de dumnezeiască insuflare.
Într-o mănăstire din Thessalonic era un ieromonah care s-a avântat în lupta pentru dobândirea virtuții. Stând acolo, nevoitorul cucerniciei a fost încercat de o boală. Era o boală grea, cunoscută ca algocefalee sau durere de cap cronică. Starea lui era așa de gravă încât, fără un anume leac, moartea ar fi fost aproape sigură.
Continuare»
Duminica, 13 noiembrie 2016, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala mitropolitană din Iași de patru arhierei:, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfnțitul Părinte Serafim, Mitropolitul românilor ortodocși din Germania, Europa Centrală și de Nord și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. De asemenea, au slujit numeroși preoți atât din țară, cât și din străinătate, veniți în aceste zile la Iași pentru a participa la Simpozionul „Întâlnirea cu duhovnicul”, ce se va derula în perioada 13-15 noiembrie. Printre ei s-a numărat și părintele ieromonah Rafail Noica, unul dintre cei mai mari duhovnici români, fiul filosofului Constantin Noica.
Astăzi, 04.11.2016, a avut loc hirotonia în treapta de Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a arhimandritului Siluan Șalari.
Hirotonia a fost săvârșită de Preafericitul Patriarh Kiril împreună cu Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și al Întregii Moldove, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Mitropolitul Isaia de Tamasos și Orini, Arhiepiscopul Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Episcopul Anatolie de Cahul şi Comrat , Episcopul Serghii de Solnecinogorsk , Episcopul Nicodim de Edineț și Briceni, Episcopul Ioan de Soroca și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.
Continuare»
Evanghelistul Matei consemneaza sapte parabole referitoare la taina Imparatiei, rostite in aceeasi zi de Domnul Iisus pe tarmul lacului Ghenizaret. La Luca si Marcu nu vor aparea decat trei, respectiv doua dintre ele. In schimb, numai la Marcu se gaseste pilda semintei, pronuntata, parese, in aceeasi zi cu cele de mai sus. Sinopticii pastreaza deci opt parabole inserate in cuprinsul aceleiasi cuvantari, axate toate pe dezvaluirea cate unui aspect al acelei taine denumite de Hristos "Imparatia cerurilor" . Continuare»
Astăzi, 28 octombrie, în biserica cu hramul „Tuturor sfinților proslăviți în pământul Rusiei”, din incinta Reședinței Patriarhale din Moscova, Preafericitul Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, a săvârșit ipopsifierea Arhimandritului Siluan (Șalari), ales episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.<< 15 16 17 18 19 20 21 22 23 < Pagina 24 din 107 > 25 26 27 28 29 30 31 32 33 >>











