Noutăţi

Duminica XXVI dupa Rusalii - Cuvânt la Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfantului Duh, amin!

Am ascultat astăzi la Sfânta Evanghelie pilda bogatului nemilostiv. În Carte scrie că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era înconjurat de mii și mii de oameni, încât se călcau unii pe alții, iar El, Mântuitorul le vorbea despre fățărnicie și despre lăcomie. În acea zi le-a spus că: "Oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu."

Apoi, le-a spus ucenicilor Săi că atunci când vor fi duși la dregători și stăpâniri să nu se gândească dinainte ce trebuie să răspundă pentru că Duhul lui Dumnezeu îi va învăța pe ei în ceasul acela. După ce a spus aceste cuvinte, cineva din mulțime îi spune: "Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea." Dar Iisus îi răspunde:

"Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?" Și a continuat către toată mulțimea: "Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale." (Luca XII,15) Și, apoi, le spune pilda bogatului nemilostiv: "Unui om bogat i-a rodit țarina și se gândea în sine zicând, ce voi face căci nu am unde să-mi strâng roadele? Și-a zis, aceasta voi face, voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi. Apoi voi zice sufletului meu, suflete ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește. Dar Dumnezeu i-a zis; nebune în această noapte vor cere de la tine sufletul tău, iar cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?" Și tot Fiul lui Dumnezeu trage și concluzia zicând: "Așa se întâmplă cu cel care-și adună comoară pe pământ și nu în Dumnezeu se îmbogățește." (Luca XII,16-21)

Această Evanghelie se citește și la slujba înmormântării vrând să ne arate că oricum am trăit în viață, ori câte am avut, la sfârșitul vieții nu luăm nimic cu noi. Dar când zilele noastre au luat sfârșit este prea târziu să mai facem ceva pentru suflet dacă nu am făcut toată viața. Dacă atunci un înger al lui Dumnezeu ar veni la noi și ne-ar spune: "Vei mai trăi un an de zile, caută să-ți mântuiești sufletul" sunt sigur că în anul acela, omul ar sta numai în rugăciuni, plângându-și păcatele, după ce ar fi văzut ce osândă ar fi luat. Dar nu se întâmplă așa. De ce? Pentru că într-o altă pildă, a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, Avraam a spus: "Au pe Moise și pe prooroci, să-i asculte pe ei, că dacă nu-i ascultă pe ei chiar de ar învia cineva din morți tot nu l-ar asculta și nu se vor mântui."

Această Evanghelie se citește la înmormântare pentru a lua aminte noi cei care rămânem în viață să fim milostivi. Milostenia este cea mai bună faptă și o dovadă palpabilă că iubim pe aproapele. Degeaba spunem unui sărac: "Ce rău îmi pare de tine că nu ai ce pune diseară pe masă", dacă nu îi dăruim o bucată de pâine. Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a spus: "Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru din ceruri milostiv este."

Printre noi circulă o vorbă bătrânească și anume: "Dumnezeu dă fiecăruia după inima lui", adică fiind bun și milostiv cu alții și binecuvântarea Domnului va fi asupra aceluia. Bogăția ne îndepărtează de Dumnezeu că scrie în Sfânta Scriptură: "acolo unde este comoara ta, acolo este și inima ta." (Matei VI,29)

Pustnicii au plecat în pustie pentru a trăi în sărăcie, să-și poată face rugăciunea către Dumnezeu în afara grijilor lumești.

Sfânta muceniță Filofteia a fost omorâtă pentru că era milostivă. Sfântul Ierarh Nicolae a rămas în conștiința oamenilor ca fiind foarte milostiv față de aproapele. În pustiul Iordanului se puteau vedea, la începutul vieții de obște, pustnici care iubeau atât de mult sărăcia, încât umblau pe jumătate dezbrăcați.

Trebuie să înțelegem că viața aceasta este trecătoare și este un examen pentru viața viitoare. Faptul că Dumnezeu mustră pe bogat zicându-i: "Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău și toate cele ce ai strâns tu ale cui vor mai fi?" vrea să ne arate că unii dintre noi nu au înțeles firea omului și că sufletul este nemuritor.

Bogatul se îngrijea de suflet ca și de trup, oferindu-i plăceri trupești: "odihnă, mâncare, băutură" sau poate chiar confunda sufletul cu trupul.

Omul nu înțelege să se apropie de Dumnezeu decât atunci când i se apropie sfârșitul. Omul nu se îngrijește de suflet pentru că nevăzându-l uită că există, dar nu-și dă seama că sufletul este cel care-i menține viața? Cât de puțin are de făcut omul pentru suflet în comparație cu cât face pentru trup! Fiecare din noi uităm că viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu și noi nu putem face nimic pentru a o prelungi. De fapt, sfârșitul acestui bogat este sfârșitul fiecărui om păcătos.

Moartea este înfricoșătoare oricât de pregătiți am fi pentru ea. Însuși Domnul nostru Iisus Hristos S-a întristat când a venit ceasul morții Lui, zicând: "Întristat este sufletul Meu până la moarte." Și a rugat pe Tatăl Său să-L scutească de paharul cel amar al morții zicând: "Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!" Și a suferit atâta întristare în ceasul acela, încât s-a făcut sudoarea Lui ca picăturile de sânge, căzând pe pământ. (Luca XXII,44)

Noi, cei care suntem azi în biserică, ne putem apropia de Dumnezeu prin Taina Spovedaniei. Trebuie să înțelegem că dacă ne împărtășim Îl primim pe Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în ființa noastră. Spovedania și Împărtășania ne împacă cu Dumnezeu, ne descarcă conștiința de păcate, ne ajută la sănătatea sufletului și a trupului, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor, amin!

Preot Nicolae Trusca, Negoiesti