Noutăţi

Duminica a doua din Postul Mare - a Sf. Grigorie Palama

Duminica a II-a din Sfantul si Marele Post al Sfintelor Pasti se numeste si Duminica Sfantului Grigorie Palama, incepand cu anul 1368, cand a fost canonizat acest mare dascal al isihasmului.

Sfantul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trait in secolul al XIV-lea (1296-1359), trecand la Domnul in anul 1359, anul in care s-a intemeiat Mitropolia Tarii Romanesti.

Sfantul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, in partile unde se afla astazi Schitul romanesc Prodromu, iar mai tarziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El este teologul luminii necreate si neapuse din Imparatia lui Dumnezeu, invatand ca sfintii pot pregusta si vedea duhovniceste aceasta lumina sau slava inca din viata pamanteasca, daca Dumnezeu voieste. Lumina aceasta s-a aratat si Sfintilor Apostoli Petru, Iacob si Ioan la Schimbarea la fata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).

Biserica a randuit ca in aceasta a doua duminica din Postul Sfintelor Pasti sa fie pomenit Sfantul Grigorie Palama, pentru a ne arata ca dreapta credinta, praznuita cu solemnitate in "Duminica Ortodoxiei", este credinta prin care dobandim lumina neapusa si viata vesnica din Imparatia lui Dumnezeu. Numai daca avem dreapta credinta si dreapta vietuire, ne luminam sufletul si trupul, impartasindu-ne de harul dumnezeiesc sfintitor si mantuitor, pentru a dobandi slava cereasca a Imparatiei Preasfintei Treimi.

Deci, Duminica a II-a din Postul Mare este si duminica luminii duhovnicesti necreate si vesnice din Imparatia lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevazuta cu ochii trupesti, este simbolizata in icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfintilor, numita aureola sau nimb. Sfantul Grigorie Palama arata in scrierile sale ca aceasta lumina nu vine de la soare, ci vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi si lumineaza sufletul si trupul omului unit cu Dumnezeu prin rugaciune. Aceasta lumina necreata si vesnica este harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arata dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), ea este insasi prezenta lui Dumnezeu in oamenii sfinti sau drept-credinciosi, smeriti si mult rugatori.

Sfintii se lumineaza prin prezenta in ei a lui Hristos, Lumina lumii (cf. Ioan 8, 12), adica prin lucrarea harului Duhului Sfant. Cei care marturisesc dreapta credinta se roaga neincetat, postesc, se pocaiesc plangandu-si pacatele, se spovedesc, se impartasesc cu Sfintele Taine si savarsesc fapte bune, acestia se lumineaza cu lumina harului necreat despre care vorbeste Sfantul Grigorie Palama in scrierile sale teologice, pe temeiul Sfintelor Scripturi si al experientei Sfintilor.

In scrierile sale privind apararea isihastilor, adica a acelor monahi care se retrag in locuri linistite pentru a se ruga necontenit, Sfantul Grigorie Palama arata ca sfintii care se roaga permanent lui Dumnezeu sunt profetii Imparatiei lui Dumnezeu, intrucat pregusta sau vad cu anticipatie, inca din lumea aceasta, prin bunavointa lui Dumnezeu, slava vesnica a Imparatiei Preasfintei Treimi.

Acum, in viata noastra pamanteasca, supusa stricaciunii si intunericului spiritual din cauza pacatului, nu vedem in mod obisnuit aceasta lumina sau slava vesnica dumnezeiasca, ci doar in mod minunat sau extraordinar, cand Dumnezeu binevoieste sa invredniceasca pe cei smeriti si curati cu inima sa primeasca, pentru cateva clipe, aceasta slava dumnezeiasca si mai presus de lume. Totusi, Dumnezeu, prin harul Sau, este prezent si lucrator in mod tainic in sufletele credinciosilor smeriti si mult rugatori, chiar daca nu toti vad slava cereasca in timpul vietii lor pamantesti. Insa cand va veni Hristos intru slava, El va arata tuturor celor credinciosi lumina si slava Ierusalimului ceresc, care va lumina cerul nou si pamantul nou, dupa cum ne spune cartea Apocalipsei (cf. Apocalipsa 21, 1-3 si 23).

Prin rugaciune, post si pocainta, spovedanie si iertarea pacatelor, oamenii se pot apropia de Dumnezeu, se impartasesc cu Sfintele Taine si simt duhovniceste cum se lumineaza sufletul si viata lor. Omul care se roaga mult si cu smerenie dobandeste prin harul Sfantului Duh fata luminoasa si inima curata, reinnoindu-si astfel haina de lumina primita de la Botez. De aceea, timpul Sfantului si Marelui Post nu este o perioada de auto-infometare sau de crispare voluntarista, ci timp de curatire de pacate si patimi, de luminare, de crestere si de imbogatire duhovniceasca. In aceasta perioada de timp adunam mai multa lumina in suflet, lumina din rugaciune, pocainta si post, lumina din cuvintele Sfintelor Scripturi, lumina din harul Sfintelor Taine, lumina din Vietile Sfintilor pe care le citim si lumina din faptele bune pe care le savarsim.

Astfel, hranim sufletul nostru cu lumina cea netrecatoare din Imparatia lui Dumnezeu, care este harul prezentei Preasfintei Treimi in viata noastra. In aceasta perioada de post ne aducem aminte mai des ca am fost botezati si ca lacrimile pocaintei sunt innoirea Botezului, care se numeste si "Luminare", dupa cum ne arata rugaciunile din Liturghia Darurilor mai-inainte sfintite, savarsita foarte des in Postul Sfintelor Pasti. In aceasta perioada nu hranim trupul cu produse de origine animala, ci numai cu produse de origine vegetala, pentru ca plantele sunt, in mare masura, rezultatul fotosintezei, al asimilarii luminii de la soare, care devine acum simbol sau vesmant al luminii harului ceresc necreat si nevazut, daruit de Dumnezeu oamenilor, pentru a hrani si lumina sufletul lor, ca arvuna a slavei si bucuriei vesnice din Imparatia Sa.

Evanghelia de astazi ne arata, in mod deosebit, harul sau puterea vindecatoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care vindeca un paralitic, numit slabanog in limbajul evanghelic. Dar inainte de a-l vindeca pe acesta, Hristos Domnul ii spune: "Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!", iar cei care au auzit aceste cuvinte au zis: "Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, decat numai Unul, Dumnezeu?" Insa Mantuitorul Iisus Hristos in mod voit a zis mai intai: "Iertate iti sunt pacatele tale", pentru a arata ca El este nu numai om, ci El este Dumnezeu-Omul si, ca atare, are aceasta putere de a ierta pacatele, pe care o are numai Dumnezeu. Iar dupa Invierea Sa din morti, Hristos Domnul daruieste si ucenicilor Sai aceasta putere de a ierta pacatele, zicand: "Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate; si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan 20, 22-23). Puterea de a ierta pacatele este si o putere de vindecare. In cazul omului paralizat din Evanghelie, Mantuitorul Iisus Hristos vindeca mai intai sufletul acestuia, intrucat era bolnav din cauza pacatelor sale, iar dupa aceea, Hristos Domnul ii spune bolnavului iertat: "Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta!"

Prin urmare, Evanghelia ne arata legatura dintre pacat si boala. Desigur, nu toate bolile sunt urmari ale pacatelor. Unele dintre boli sunt ingaduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de pacate sau pentru a nu ne bizui numai pe sanatatea noastra trupeasca, pe fortele proprii, ci, mai intai, pe ajutorul Lui! Daca oamenii nu s-ar mai imbolnavi deloc, nu s-ar mai smeri, ori s-ar crede nemuritori, sau, mai grav, ar uita ca sanatatea este un dar de la Dumnezeu, pe care l-au primit si pe care trebuie sa-l cultive, pentru care trebuie sa multumeasca lui Dumnezeu-Daruitorul vietii si al sanatatii, "Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre", cum se spune in slujbele Bisericii Ortodoxe. Sanatatea nu este ceva care ni se cuvine in mod obligatoriu si nici nu dispunem de ea intru totul, dupa propria noastra vointa, ci, in primul rand, sanatatea este, ca si mantuirea, dar de la Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel patimea de o boala grea si s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu sa-l vindece. Raspunsul de la Dumnezeu a fost: "Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune" (II Corinteni 12, 9).

Boala Sfantului Apostol Pavel era o pedagogie divina ca el sa nu se mandreasca pentru multele daruri duhovnicesti pe care le-a primit de la Dumnezeu. In Evanghelia dupa Ioan, Hristos Domnul ne arata ca un om orb din nastere s-a nascut asa nu pentru ca au pacatuit parintii lui, nici pentru ca el insusi ar fi pacatuit, fiindca nu putea sa pacatuiasca inainte de a se naste, ci s-a nascut orb printr-o tainica lucrare a lui Dumnezeu: "Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui nu au pacatuit, spune Mantuitorul, ci s-a nascut orb ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu" (Ioan 9, 3). Prin urmare, nu trebuie sa judecam prea repede pe altii, considerand ca orice boala este urmarea pacatului sau pedeapsa pentru pacate. Adesea, boala poate fi o tainica pedagogie divina, o chemare tacuta, dar presanta, la induhovnicire, la smerenie, la intelepciune, la ferirea omului de primejdii si mai mari, mai precis, o chemare la cautarea mantuirii sufletului, dimpreuna cu dorinta de vindecare a trupului. Totusi, exista si cazuri in care boala este in mod direct urmarea pacatului, cum este cazul slabanogului din Evanghelia de azi.

Nu stim ce pacate a savarsit omul paralizat, dar vedem ca Hristos Domnul, Duhovnicul si Pastorul de suflete, pastreaza taina vietii ascunse a persoanei umane aflate in suferinta si nu judeca pe omul pacatos inainte de a-l ajuta cand acesta cauta vindecarea sau mantuirea. El spune celui bolnav doar atat: "Iti sunt iertate pacatele", nu spune care pacate, cand, unde si de ce au fost savarsite. Aflam doar ca Mantuitorul-Duhovnic, vindecator de suflete, elibereaza pe omul bolnav de un trecut intunecat si apasator, pentru a-i oferi un prezent nou, un nou inceput in viata sa. Iar cand ridica pe cineva din pacat si boala, Hristos-Duhovnicul nu-l umileste prin reprosuri, ci El vindeca direct si discret pe cel bolnav fara sa-l judece si fara sa divulge pacatele acestuia, pentru a nu-i diminua demnitatea umana in comunitate.

Relatia de parinte duhovnicesc si fiu duhovnicesc, pe care o vedem in Evanghelia vindecarii slabanogului din Duminica a II-a din Postul Mare, ne indeamna la pocainta si ridicare din boala pacatului, la vindecarea sufletului nostru de paralizia sau slabanogirea lui, cauzata de pacatele pe care le-am facut, cunoscute sau necunoscute altora, dar stiute de noi insine si mai ales cunoscute de Dumnezeu Cel Sfant si Atotstiutor.

Evanghelia Duminicii a II-a din Postul Mare - a Sfantului Grigorie Palama - ne mai arata ca Hristos Domnul iarta pacatele si ii daruieste vindecare bolnavului tinand seama si de credinta celor care aduc la El pe omul pacatos si bolnav.

Evanghelia dupa Sfantul Apostol Marcu ne spune: "Iar Iisus, vazand credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale!" Din aceasta vedem cat de mare si de folositoare pentru noi este si credinta altora, nu numai credinta noastra personala. Cand credinta noastra a slabit, cand rugaciunea noastra s-a rarit, cand sufletul nostru este paralizat de pacat, de mare folos ne sunt noua rugaciunea si prezenta celor care ne iubesc si au credinta mai puternica decat noi, rugaciune mai fierbinte decat noi, ravna mai mare decat noi si sanatate a sufletului mai buna decat a noastra. Aici vedem taina Bisericii. Acesti patru oameni anonimi reprezinta Biserica slujitoare si milostiva, care se roaga nu numai pentru cei prezenti la rugaciunile ei, ci si pentru toti cei bolnavi, saraci, singuri, captivi, calatori, pentru sanatatea si mantuirea oamenilor si pentru pacea a toata lumea.

Biserica se roaga pentru toti cei care au nevoie de ajutorul si mila lui Dumnezeu. Asadar, fiecare dintre noi trebuie sa se roage nu numai pentru sanatatea sa, ci si pentru sanatatea altora, mai ales pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei insisi. Vedem cat de folositor este sa aducem la casa in care Se afla Hristos, la Biserica Sa, pe cei pacatosi si bolnavi, pe toti cei ce au nevoie de iertarea pacatelor si de vindecarea de boli!

In mod surprinzator, Mantuitorul Iisus Hristos il numeste pe acest om paralizat "fiule", ceea ce nu era un lucru obisnuit. El a vindecat o multime de bolnavi, dar nu tuturor le-a spus "fiule". Acestui bolnav, acestui om paralizat, insa, i-a spus "fiule", dupa cum i-a spus femeii bolnave care avea scurgere de sange sau hemoragie de ani multi: "indrazneste, fiica" (Luca 8, 48). Cand Mantuitorul Iisus Hristos numeste pe cineva fiu sau fiica, aceasta inseamna ca a vazut tainic si a recunoscut public credinta acelei persoane. Deci, prin insusi faptul ca il numeste pe acest om paralizat fiu, adica fiu duhovnicesc, Hristos-Duhovnicul si Doctorul ne arata ca a citit in sufletul acestuia multa lui credinta smerita si marea lui dorinta de a fi vindecat, iar El ii arata ca unui fiu iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, iertandu-i pacatele si vindecandu-l de boala.

Asadar, omului pacatos care se pocaieste, mai ales dupa ce a trecut prin suferinta, Dumnezeu ii daruieste harul infierii. Astfel, omul credincios, caruia Dumnezeu i-a iertat pacatele, devine un om infiat prin har. Dintr-un rob al pacatului, harul iertator, vindecator si eliberator al lui Hristos face un fiu al credintei si al iubirii divine parintesti!

Prin urmare, Evanghelia iubirii milostive a Mantuitorului Iisus Hristos ne indeamna ca, pe langa rugaciune, post, pocainta si spovedanie, sa savarsim si fapte bune, sa ajutam pe cei bolnavi si pe toti care au nevoie de ajutorul nostru. De fapt, cei patru oameni care il ajuta pe slabanogul din Evanghelia Duminicii a II-a din Postul Mare simbolizeaza acum si pe toti medicii, asistentii medicali, preotii de caritate, parintii, fratii, prietenii, vecinii sau colegii care ajuta pe cei bolnavi.

Sa ne ajute Hristos Domnul sa ne rugam si sa lucram pentru vindecarea sufletelor si trupurilor noastre si ale semenilor nostri, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea oamenilor. Amin!