Noutăţi

Duminica a opta după Rusalii - Înmulţirea pâinilor

Primul inteles duhovnicesc al Evangheliei de astazi este indemnul de-a cauta mai intai hrana sufleteasca, dobandita prin intalnirea omului cu Dumnezeu, cu Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, Biserica Ortodoxa a randuit sa nu mancam si sa nu bem nimic inainte de participarea la Sfanta Liturghie, ci, in stare de post, sa ascultam cuvantul lui Hristos-Dumnezeu si sa ne impartasim cu Preacuratul Sau Trup si cu Preascumpul Sau Sange, "spre iertarea pacatelor, spre tamaduirea sufletului si a trupului". In acest mod, aratam intaietatea valorii sufletului fata de trup, adica suntem mai intai fiinte spirituale si apoi fiinte biologice. Iar ca fiinte rationale si duhovnicesti, inteligente si iubitoare, pretuim mai intai legatura vie cu Dumnezeu-Izvorul vietii vesnice si apoi lucrurile materiale.

In al doilea rand, invatam din Evanghelia acestei Duminici ca Mantuitorul Iisus Hristos nu desparte hrana duhovniceasca de cea trupeasca. Da intaietate hranei sufletesti, duhovnicesti, dar nu uita ca omul este si trup. Din raspunsul dat de Mantuitorul ucenicilor Sai - "Dati-le voi ca sa manance!" (dupa interventia acestora de a slobozi multimile, pentru a-si gasi hrana in satele din imprejurimi), invatam ca Biserica trebuie sa aiba grija si de omul flamand. Luati prin surprindere, ucenicii I-au spus Mantuitorului ca nu pot hrani atata multime, intrucat au doar cinci paini si doi pesti.

Cand a aflat ca ucenicii au totusi putina hrana, Mantuitorul Iisus Hristos a luat in mainile Sale cele cinci paini si doi pesti si, prin binecuvantare, a inmultit painile si pestii, pentru a le oferi multimii oamenilor adunati in jurul Lui. Vedem, asadar, ca fiecare dar pe care-l aduc oamenii la intalnirea cu Hristos, la biserica, oricat de mic sau de putin ar fi el, cand se binecuvanteaza, devine o mare bucurie pentru cei multi. Din acest motiv, inca din veacurile primare, exista practica de a se aduce la biserica, pentru binecuvantare, pe langa painile pentru Euharistie, si ceva hrana pentru cei saraci si cei bolnavi. In acest mod impreuna cu Liturghia s-a dezvoltat filantropia. In acelasi timp cu slujirea liturgica din biserica s-a organizat si slujirea de ajutorare a celor saraci, orfani, bolnavi si batrani. Deci filantropia, numita si opera de caritate a Bisericii, isi are radacina in iubirea milostiva a lui Dumnezeu aratata lumii in Iisus Hristos, Capul Bisericii.

Cele cinci paini aduse la intalnirea cu Hristos au devenit simbolul painilor folosite la slujba Proscomidiei, adica la pregatirea Darurilor pentru Sfanta Euharistie, dar si simbol al painilor de la slujba Litiei.

Exista, desigur, un inteles duhovnicesc si mai tainic al acestei Evanghelii, si anume inmultirea painilor de catre Mantuitorul Iisus Hristos prefigureaza si Taina Sfintei Euharistii, prin care se manifesta iubirea nemarginita si vesnica a lui Hristos pentru oameni. In Liturghia ortodoxa, la putin timp dupa sfintirea Darurilor euharistice (a painii si vinului), preotul ridica Agnetul si zice: "Se frange si Se imparte (daruieste) Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frange si nu Se desparte (divide), Cel ce Se mananca pururea si niciodata nu Se sfarseste, ci pe cei ce se impartasesc ii sfinteste" (Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur). Desi ne impartasim doar cu o particica din Trupul lui Hristos, primim totusi pe Hristos intreg.

Cu alte cuvinte, Hristos nu Se divide ca Persoana cand Se daruieste multimii credinciosilor. In fiecare particica din Sfantul Sau Trup este prezent, prin harul Duhului Sfant, Hristos intreg. Acest adevar il arata chiar Sfanta Evanghelie dupa Ioan, cand Hristos Domnul spune: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el" (Ioan 6, 56). Aceasta inseamna ca primim Ceva (Sfantul Trup si Sfantul Sange ale lui Hristos), dar ne unim cu Cineva (cu Hristos). Prin Sfanta Euharistie nu ni se daruieste ceva trecator, ci ni se impartaseste viata vesnica sau iubirea vesnica a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. In acest sens, El spune: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi" (Ioan 6, 54).

Din acest motiv, cand credinciosii se impartasesc cu Sfanta Euharistie, se canta la strana: "Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati". Cand ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului din Sfanta Euharistie, Il primim pe Domnul Insusi, ca El sa devina Viata vietii noastre, arvuna invierii si a vietii vesnice. Painea si vinul sunt elemente materiale limitate si trecatoare, dar ceea ce se ofera prin painea prefacuta de Duhul Sfant in Trupul lui Hristos si prin vinul prefacut in Sangele lui Hristos sunt sfinte daruri ceresti, netrecatoare, adica viata lui Hristos Cel vesnic impartasita oamenilor, acum in arvuna, iar la a doua Sa venire, in plinatate.

Inainte de minunea inmultirii painilor si a pestilor, Hristos Domnul a vindecat pe toti bolnavii care au fost adusi la El. Acum vindecarea sufletului si trupului se daruieste insa mai ales prin iertarea pacatelor. De aceea Sfanta Taina a marturisirii si iertarii pacatelor trebuie savarsita inainte de Sfanta Euharistie. Mai precis, inainte de primirea Sfintei Impartasanii trebuie sa ne pocaim. De ce? Pentru ca Sfanta Taina a Pocaintei sau a Spovedaniei este o icoana a Judecatii de Apoi, cu deosebirea insa ca toti cei ce se judeca sau se acuza pe ei insisi aici si acum nu vor mai fi judecati sau osanditi atunci. Iar Sfanta Euharistie este o icoana si o pregustare a pranzului sau a comuniunii din Imparatia lui Dumnezeu ("Da-ne noua sa ne impartasim mai deplin in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale" – spune preotul ortodox intr-o rugaciune de dupa impartasanie). Prin pocainta, haina sufletului se curata de pacate si devine "haina de nunta", de comuniune sfanta cu Dumnezeu.

Aratand ca numai daca ne pocaim de pacate putem sa ne curatim si sa pregustam din viata vesnica, impartasindu-ne din Sfanta Euharistie, scrierea apostolica numita Didahia (care dateaza din secolul I) spune despre pocainta: "Marturiseste-ti pacatele in biserica si nu te duce la rugaciune cu cuget rau" (cap. 4, 6), iar despre impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului spune: "De este cineva sfant, sa se apropie; de nu este, sa se pocaiasca" sau: "Duminica adunati-va, frangeti painea si savarsiti Sfanta Euharistie, dupa ce mai intai v-ati marturisit greselile, pentru ca sa fie curata jertfa voastra. Iar oricine este certat cu aproapele sau sa se impace cu el, pentru ca sa nu se pangareasca jertfa voastra" (cap. 14, 1-2).

Credincioasa invataturii si practicii Sfintilor Apostoli, care vedeau legatura stransa intre Pocainta si Euharistie, Biserica Ortodoxa invata ca pocainta pentru pacate si marturisirea lor pentru a primi iertarea este pregatire duhovniceasca pentru Sfanta Impartasanie. De fapt, toate rugaciunile ortodoxe citite inainte de impartasire sunt rugaciuni de pocainta, iar cele de dupa impartasire sunt rugaciuni de multumire pentru iertarea pacatelor si pentru binefacerile pe care le aduce aceasta omului credincios.

Cand in timpul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, preotul spune ca ne impartasim "pentru iertarea pacatelor si viata de veci", iar strana canta in timpul impartasirii credinciosilor: "Trupul lui Hristos primiti si din izvorul cel fara de moarte gustati". Asadar, unirea duhovniceasca a lui Hristos cu Biserica Sa si a Bisericii Sale cu Hristos are ca scop iertarea pacatelor si sfintirea oamenilor pentru a dobandi mantuirea si viata vesnica. De aceea, suntem chemati in timpul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii ca "toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

Deci, Sfanta Liturghie nu e un simplu ritual, o simpla traditie formala, ci ea este insasi viata Bisericii in legatura ei vie cu Hristos Domnul, Care a spus: "Iata, Eu Sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului"(Matei 28, 20). Deci Sfanta Liturghie celebreaza si confirma prezenta iubitoare, sfintitoare si mantuitoare a Lui Hristos in viata Bisericii. Hristos Domnul este prin harul Sau prezent in toata lumea, dar in modul cel mai intens, mai intim si mai activ El este prezent acolo unde e chemat mai des si iubit mai mult, adica in Biserica Sa, si mai ales in Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Sale, "pe care a castigat-o cu insusi Sangele Sau" (Fapte 20, 28).

In Sfanta Liturghie multumim lui Dumnezeu "pentru binefacerile pe care le stim si pe care nu le stim, pentru binefacerile Tale cele aratate si cele nearatate ce ni s-au facut noua".

Folosul Sfintei Liturghii si al Sfintei Impartasanii pentru viata crestinilor este mare, fiind exprimat chiar in rugaciunile Sfintei Liturghii: "trezirea (sau trezvia) sufletului, iertarea pacatelor, impartasirea cu Sfantul Duh, primirea Imparatiei cerurilor, indraznirea catre Dumnezeu" (Rugaciunea dupa sfintirea Darurilor), "sfintirea sufletelor si trupurilor, tamaduirea sufletului si a trupului, izgonirea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii, impacarea sufletestilor puteri, ajutor spre credinta neinfruntata, dragoste nefatarnica, desavarsirea intelepciunii, paza poruncilor dumnezeiesti, adaugirea dumnezeiescului har, dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu" (Rugaciunea intai de multumire, dupa Dumnezeiasca Impartasanie, a Sfantului Vasile cel Mare), spre bucurie, spre sanatate si spre veselie" (Rugaciunea a patra de multumire a Sfantului Chiril al Alexandriei).

Sfanta Liturghie cuprinde in rugaciunile sale viii si mortii, pe cei prezenti la ea si pe cei ce nu pot participa din motive intemeiate; ea cuprinde Biserica intreaga de la o margine la alta a pamantului si intreg universul. Ea se savarseste pentru sanatatea si mantuirea oamenilor, pentru imbelsugarea roadelor pamantului si pentru vremuri pasnice, fiindca prin ea se arata iubirea atotmilostiva si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu pentru "lumea pe care a facut-o dreapta Sa.

Dupa ce crestinii ortodocsi si-au infrumusetat sufletele ascultand Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos, privind icoanele sfintilor iubitori de Dumnezeu si de oameni, vazand vesmintele luminoase ca semne ale luminii din Imparatia cerurilor, plini de pace sufleteasca si de iubire sfanta revarsata din iubirea jertfelnica a Lui Hristos pe care au primit-o in Sfanta Liturghie, ei ajuta pe cei saraci, flamanzi, goi, orfani, bolnavi, straini, pe cei necajiti si intristati, singuri si uitati de oameni. Astfel filantropia Bisericii se naste din Liturghia Bisericii, adica lucrarea sociala a Bisericii izvoraste din viata spirituala a ei si se exprima in milostenie personala sau in institutii filantropice: camine pentru copii orfani, case pentru batrani, unitati medicale, cantine pentru saraci s.a. In felul acesta Taina Sfantului Altar se uneste cu Taina fratelui nevoias, care are nevoie de iubirea milostiva a celui darnic (cf. Matei 25, 31-40).

Intelegand aceasta taina mare a iubirii milostive a lui Hristos care se manifesta in lume prin oamenii smeriti si milostivi si taina prezentei lui Hristos in cei saraci care au nevoie de iubirea noastra, Biserica, inca de la inceputurile sale, a unit Liturghia cu Filantropia. Diaconii din Biserica primara nu erau doar diaconi care cantau in biserica, ci si adunau daruri aduse de credinciosi la Sfantul Altar, care erau apoi binecuvantate de episcop sau de preot. O parte din aceste daruri erau folosite pentru Sfanta Euharistie si agapa frateasca, iar hainele si alimentele suplimentare, precum si hainele oferite pentru oamenii din comunitatea crestina, pentru saraci, bolnavi si vaduve, erau, imediat dupa Sfanta Liturghie, daruite celor nevoiasi.

Mai tarziu, slujirea filantropica s-a organizat in institutii care aveau in centrul lor o biserica sau un paraclis. Grija pentru cei bolnavi s-a manifestat prin infiintarea de spitale, farmacii, leprozerii. Grija pentru pelerini s-a aratat prin construirea, pe langa biserici si manastiri, a unor case pentru pelerini. Grija pentru orfani si pentru batrani s-a aratat in construirea de orfelinate si aziluri. Astfel ca in secolul al IV-lea Sfantul Vasile cel Mare a infiintat o serie de institutii de filantropie inspirate din lumina Sfintei Evanghelii si a Sfintei Liturghii euharistice. Semnificativ este faptul ca Liturghia nu era despartita de filantropie, adica de iubirea milostiva fata de semeni, dar nici filantropia nu era despartita de Liturghie, de rugaciune.

Urmand aceasta pilda practica, Biserica noastra a infiintat si in Tarile Romane primele bolnite in manastiri, primele farmacii, primele scoli, primele case pentru oameni varstnici. Manastirile erau obligate, prin daniile primite de la domnitori si de la oamenii darnici, sa arate iubirea crestina prin primirea pelerinilor si ajutorarea saracilor.

Aceasta este Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos: Liturghie si Filantropie, nedespartite una de alta. In anii grei de stapanire otomana si de stapanire comunista a fost mult diminuata posibilitatea Bisericii de a cultiva filantropia. Insa dupa anul 1989, cand Biserica noastra si-a recapatat libertatea, primele lucrari ale Bisericii au fost acelea de a arata prezenta ei in societate, in scoli, prin profesorii de religie, iar in spitale, in penitenciare si in unitatile militare, prin preotii de caritate. La facultatile de teologie s-au infiintat sectii de teologie si asistenta sociala sau teologie sociala, tocmai pentru ca teologia academica nu trebuie despartita de misiunea filantropica sau caritabila a Bisericii. In diferite eparhii ale Bisericii s-au infiintat cantine pentru saraci si case pentru copiii orfani, unitati medicale: cabinete stomatologice, cabinete medicale, centre de ingrijiri paliative, clinici si centre de diagnostic si tratament (ca, de pilda, Centrul medical "Providenta" al Mitropoliei din Iasi, devenit ulterior spital). In aceasta lucrare social-filantropica, de iubire milostiva pentru om, pentru semeni, noi devenim mainile iubirii milostive a lui Hristos, adica suntem in mod mai activ Trupul tainic al lui Hristos.

In acest sens, Evanghelia inmultirii painilor ne indeamna astazi la fapte concrete, sa ajutam pe cei nevoiasi cu o milostenie, oricat de mica ar fi ea: un pahar de apa oferit unui batran, un banut oferit unui sarac sau unui bolnav. Desigur, niciodata nu putem rezolva toate problemele sociale, dar fiecare se va mantui si va dobandi viata cereasca vesnica in masura in care a fost milostiv in viata sa pamanteasca trecatoare.

Ne rugam Domnului Iisus Hristos sa ne daruiasca bucuria prezentei iubirii Lui milostive in inima noastra, pentru ca mainile noastre sa devina mainile iubirii Lui milostive care ajuta pe semenii nostri, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra. Amin.

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Site:ziarullumina.ro