Noutăţi

Duminica a şasea după Rusalii - Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Evanghelistul Matei numeste aici Capernaumul orasul Sau. Betleemul a fost orasul in care S-a nascut; Nazaretul, orasul in care a crescut; iar Capernaumul, orasul in care a locuit in permanenta.

Slabanogul de la Matei este altul decat cel de la Ioan (Ioan 5, 1-15). Unul se afla la scaldatoarea Vitezda, celalalt in Capernaum; unul era bolnav de treizeci si opt de ani; celuilalt nu i se spune varsta; unul era lipsit de ajutoare; celalalt avea oameni care-l ingrijeau, care-1 purtau, care 1-au adus la Iisus. Unuia Domnul ii spune: „Fiule, iertate iti sunt pacatele” (Matei 9, 2); celuilaltii zice: „ Vrei sa fii sanatos?(Ioan 5, 6). Pe slabanogul de la loan l-a vindecat Domnul intr-o sambata (Ioan 5, 10); pe cel de la Matei, in alta zi, nu sambata; ca daca ar fi fost sambata, iudeii L-ar fi invinuit; dar asa, au tacut; la vindecarea celui de la Ioan s-au pornit cu prigoana impotriva Lui (Ioan 5, 16).

N-am spus fara rost acestea, ci ca sa nu socotesti ca este nepotrivire intre Evanghelii, banuind ca e vorba de unul si acelasi slabanog.

Uita-mi-te la smerenia si blandetea Stapanului! Mai inainte departase de El multimile; cand a fost alungat de gadareni, nu S-a impotrivit, ci a plecat, dar nu departe; si iarasi S-a suit in corabie, desi putea sa treaca marea cu piciorul; ca nu voia sa faca totdeauna minuni, ca sa nu se creada ca e numai Dumnezeu, si nu si om deplin.

Evanghelistul Matei spune ca slabanogul a fost adus la El; ceilalti evanghelisti spun ca l-au adus inaintea Lui, spargand acoperisul casei (Marcu 2, 4; Luca 5, 10). L-au pus pe slabanog inaintea Lui, fara sa spuna ceva; I-au ingaduit totul lui Hristos. La inceputul activitatii Sale, Hristos mergea din loc in loc si nu cerea atat de mare credinta celor care se apropiau de El; acum insa cei bolnavi vin la El, iar El le cere credinta. „Vazand credinta lor”, spune Matei, adica a acelora ce l-au adus. Hristos nu cere totdeauna credinta de la cei bolnavi; de pilda nu cere credinta de la cei nebuni sau de la cei care si-au pierdut constiinta din pricina vreunei boli. Acum insa credea si bolnavul; ca daca nu credea, n-ar fi lasat sa fie coborat.

Asadar pentru ca bolnavul a aratat atata credinta, Si-a aratat si Hristos puterea Lui, iertand cu toata autoritatea pacatele si aratand prin aceasta ca este de aceeasi cinste cu Parintele Sau. Uita-te ca chiar de la inceput Domnul a aratat ca are putere; a aratat-o: prin invatatura Sa, cand ii invata pe oameni; prin lepros, cand i-a spus: „Vreau, curateste-te!”(Matei 8, 3); prin sutas, cand la spusele acestuia: „Zi numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea!” (Matei 8, 8), S-a minunat de el si l-a laudat inaintea tuturor; prin mare, cand a potolit-o numai cu cuvantul (Matei 8, 26); prin demoni, cand demonii L-au recunoscut Judecator (Matei 8, 29) si cand i-a scos cu multa putere din cei doi indraciti. Acum iarasi, intr-un chip si mai deosebit, sileste pe dusmanii Lui sa marturiseasca ca este de aceeasi cinste cu Tatal si sa o spuna chiar cu gura lor. Iisus cu smerenia Lui obisnuita - ca erau adunati multi oameni, ca astupasera intrarea; de aceea l-au coborat pe slabanog prin acoperis - n-a alergat indata la vindecarea trupului, care se vedea, ci ia de la cei de fata prilejul vindecarii; si a vindecat mai intai ceea ce nu se vedea, sufletul, iertandu-i pacatele. Prin iertarea pacatelor a mantuit sufletul slabanogului, dar Luisi nu Si-a adus multa slava.

Iudeii, chinuiti de rautate, voind sa-L invinuiasca, au facut, chiar fara voia lor, sa straluceasca minunea. Iar Domnul, iscusit fiind, S-a folosit de invidia lor spre a face vadita minunea.

Iudeii faceau galagie si spuneau: „Acesta huleste! Cine poate ierta pacatele decat numai Dumnezeu?” (Marcu 2, 7). Ce le-a raspuns Iisus? A respins, oare, banuiala lor? Nu, desi, daca n-ar fi fost de aceeasi cinste cu Tatal, ar fi trebuit sa spuna: „Pentru ce aveti despre Mine o parere care nu Mi se potriveste? Departe de Mine aceasta putere!”. Dar Hristos n-a grait asa! Dimpotriva, a intarit si confirmat totul, si cu cuvantul si cu minunea. Si pentru ca ar fi suparat pe iudei, daca ar fi spus despre El ca este Dumnezeu, intareste aceasta prin altii; si lucru minunat, nu numai prin prieteni, ci si prin dusmani.

Aceasta-i bogatia intelepciunii Lui! Prin prieteni, cand a spus; „Vreau, curateste-te!”(Matei 8, 3)si cand a spus: „Nici in Israel n-amaflat atata credinta” (Matei 8, 10); iar prin dusmani acum; dupa ce dusmanii Lui au spus ca nimeni nu poate ierta pacatele decat numai Dumnezeu, Hristos a adaugat: „Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant sa ierte pacatele”, atunci a zis slabanogului: „Scoala-te, ia-ti patul si te du la casa ta!” (Matei 9, 6). Nu numai acum, ci si alta data, cand dusmanii Lui I-au spus: „Pentru lucru bun nu aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru hula, ca Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu” (Ioan 10, 33).Domnul n-a respins aceasta parere, ci iarasi a confirmat-o zicand: „Daca nu fac lucrurile Tatalui Meu, sa nu credeti in Mine; dar daca le fac, de nu credeti in Mine, credeti in faptele Mele” (Ioan 10, 37-38).

„Am venit la Tine sa ma vindeci si Tu imi ierti pacatele. De unde poti sti ca-mi pot fi iertate pacatele?”

Acum Domnul mai da o alta dovada, nu mica, ca este Dumnezeu si de aceeasi cinste cu Tatal. Iudeii spuneau ca numai Dumnezeu are puterea de a dezlega pacatele; Hristos insa nu numai ca dezleaga pacatele, dar chiar, inainte de aceasta, arata ca are si o alta putere, pe care numai Dumnezeu o are, aceea de a da la lumina gandurile ascunse ale oamenilor. Iudeii nu spusesera ce gandeau in ei insisi; ca zice evanghelistul: „Iata unii carturari au zis in sine: „Acesta huleste”. Iar Iisus, cunoscand gandurile lor, a zis: pentru ce cugetati cele rele in inimile voastre?” (Matei 9, 4-5).

Numai Dumnezeu poate cunoaste gandurile ascunse ale oamenilor. Asculta ce spune profetul: „Tu singur cunosti inimile” (II Cron. 6, 30); si iarasi: „Cel ce cerci inimile si rarunchii, Dumnezeule”(Ps. 7, 10); iar profetul Ieremia spune: inima este mai adanca decat toate; si este om si cine-l va cunoaste” (Ieremia 17, 9); si „Omul se va uita la fata, dar Dumnezeu, la inima” (I Regi 16, 7). Sunt inca si alte multe locuri in Scriptura din care se vede ca numai Dumnezeu poate sa cunoasca gandurile oamenilor.

Asadar Hristos, pentru a arata ca este Dumnezeu si egal cu Tatal, descopera si face cunoscute gandurile carturarilor: ca ei se temeau de multime si nu indrazneau sa-si dea pe fata parerea lor. Hristos insa le-o descopera si o face cunoscuta, dar Se arata indurator fata de rautatea lor, ca le spune doar atat: „Pentru ce cugetati cele rele in inimile voastre?.

Daca cineva din cei de fata ar fi fost indreptatit sa se manie, apoi cel bolnavar fi trebuit sa se manie, pentru ca a fost inselat si sa spuna: „Am venit la Tine sa ma vindeci si Tu imi ierti pacatele. De unde poti sti ca-mi pot fi iertate pacatele?” Dar slabanogul nu rosteste niste cuvinte ca acestea, ci se lasa in puterea dumnezeiescului sau tamaduitor. Carturarii, insa, dusmanosi si invidiosi, privesc cu ochi rai binefacerile primite de altii. Din pricina asta Hristos ii si tine de rau, dar cu toata blandetea, spunandu-le: „Daca nu credeti ca am putere sa iert pacatele si socotiti vorbele Mele o laudarosenie, iata va mai dau inca o dovada a Dumnezeirii Mele: va dau pe fata gandurile voastre ascunse!” Si dupa ce le-a descoperit gandurile, le-a mai dat si o alta dovada.

- Care dovada?

- Inzdraveneste trupul slabanogului!

Cand mai inainte i-a spus slabanogului ca-i iarta pacatele, n-a aratat lamurit puterea Lui, ca n-a spus: „Iti iert pacatele!”, ci Iertate iti sunt pacatele!” Dar pentru ca dusmanii l-au silit, Hristos le arata si mai lamurit puterea Sa, zicand:

„Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant sa ierte pacatele" (Matei 9, 6).

Vezi, dar, ca Hristos vrea ca oamenii sa-L creada ca este egal cu Tatal. N-a spus ca Fiul Omului are nevoie de altcineva ca sa ierte pacatele sau ca I-a dat altcineva puterea aceasta, ci ca „are putere sa ierte pacatele”. „Nu va spun aceasta din ambitie, zice Hristos, ci ca sa va conving ca nu hulesc cand Ma fac egal cu Dumnezeu”.

Totdeauna Hristos cauta sa dea dovezi clare si de necontestat de Dumnezeirea Sa, ca atunci cand a spus: „Mergi de te arata preotului” (Matei 8, 4), cand a facut pe soacra lui Petru sa slujeasca (Matei 8, 15) si cand a ingaduit ca porcii sa se arunce in mare (Matei 8, 32). Tot asa si acum; dovada a iertarii pacatelor este inzdravenirea trupului slabanogului; iar dovada a inzdravenirii, ducerea patului, ca sa nu fie socotita nalucire insanatosirea.

Si Domnul nu face asta mai inainte de a-i intreba pe carturari:

Ce este mai lesne a zice: «Iertate iti sunt pacatele!» sau a zice: „Ia-ti patul tau si mergi la casa ta!”?(Matei 9, 6).

Cu alte cuvinte Hristos le graieste asa: „Ce vi se pare mai usor: a inzdraveni un trup slabanogit sau a ierta pacatele sufletului? Negresit e mai usor sa inzdravenesti un trup slabanogit; ca pe cat este mai bun sufletul decat trupul, pe atat este mai mare lucru a ierta pacatele decat a tamadui un trup; dar pentru ca iertarea pacatelor este o lucrare ce nu se vede, iar vindecarea trupului una care se vede, adaug acum si ceea ce este mai usor, dar mai saritor in ochi, ca prin aceasta sa aveti dovada ca am savarsit si ceea ce este mai greu, dar nevazut”.

Hristos, prin faptele Sale, descopera lumii ceea ce spusese mai inainte Ioan Botezatorul despre El, ca ridica pacatele lumii (Ioan 1, 29).
„Blandetea e mai puternica decat forta”

Ridicandu-l, deci, din boala, l-a trimis acasa. Si acum Hristos arata ca nu e mandru si ca vindecarea nu-i o nalucire; ii face martori ai vindecarii pe martorii bolii slabanogului. „Eu, spune Domnul slabanogului, am vrut, prin vindecarea bolii tale, sa vindec si pe cei ce par sanatosi cu trupul, dar bolnavi cu sufletul. Dar pentru ca nu vor, du-te acasa si indreapta pe cei din casa ta!”.

Iata, prin aceasta minune, Domnul arata ca este Creator si al sufletului si al trupului. Vindeca si boala sufletului si boala trupului; iar prin vindecarea celui ce se vede, adica a trupului, face cunoscuta si vindecarea celui ce nu se vede, adica a sufletului.

Totusi multimile se tarasc inca pe jos; ca spune evanghelistul: „ Vazand multimile s-au mirat si au slavit pe Dumnezeu, Care a dat oamenilor o putere ca aceasta” (Matei 9, 8).

Trupul lui Hristos impiedica pe oameni sa-L socoteasca Dumnezeu. Dar Domnul nu-i cearta, ci, prin minunile Sale, cauta sa-i ridice si sa le inalte gandul. Deocamdata nu era putin lucru ca-L socoteau mai mare decat toti oamenii si ca venea de la Dumnezeu. Daca ar fi fost pe deplin incredintati de asta, cu timpul ar fi cunoscut ca este si Fiu al lui Dumnezeu; dar n-aveau aceasta deplina incredintare; de aceea nici nu se puteau apropia de credinta ca El este Dumnezeu. Spuneau doar iudeii: „Acest om nu este de la Dumnezeu! Cum este acesta de de la Dumnezeu?” (Ioan 9, 16). Aceste cuvinte le repetau iudeii necontenit, acoperindu-si cu ele propriile lor pacate.

Aceasta [1] o fac si acum multi, care, sub pretext ca apara pe Dumnezeu, isi satisfac in realitate pornirile lor patimase impotriva celor pe care-i urasc, cand ar trebui sa faca totul cu blandete. Dumnezeul tuturor ar putea sa elibereze trasnetul peste cei ce-L hulesc, dar El rasare soarele si pogoara ploaie si da cu imbelsugare pe toate celelalte. Pe El trebuie sa-l imitam si noi! Pe cei ce hulesc pe Dumnezeu sa-i rugam, sa-i sfatuim, sa-i povatuim cu bunatate, nu cu manie, nici cu salbaticie. Nu trebuie sa te manii daca e hulit Dumnezeu. Hula nu-l pricinuieste nici o vatamare lui Dumnezeu; ci, dimpotriva, cel ce-L huleste, acela se raneste. Nu te mania pe hulitor! Suspina pentru el, plange-l! Fapta lui e vrednica de plans.

Pe un om ranit nimic nu-l poate vindeca asa de bine ca blandetea. Blandetea e mai puternica decat forta. Iata ce graieste Dumnezeu, Cel hulit de noi, atat in Vechiul cat si in Noul Testament; in Vechiul Testament: Poporul Meu, ce ti-am facut? (Miheia 6, 3); iar in Noul Testament: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” (Fapte 9, 4).Pavel ne porunceste sa povatuim cu blandete pe cei ce ne stau impotriva (II Tim 2, 25); iar Domnul a certat cu asprime pe ucenici cand s-au apropiat de El si l-au cerut sa pogoare foc din cer, spunandu-le: „Nu stiti ai carui Duh sunteti!”(Luca 9, 54-55).Si acum, cand carturarii L-au hulit, Domnul nu le-a spus: „O, spurcatilor si inselatorilor! O, pizmasilor si dusmanii mantuirii oamenilor, ci: „Pentru ce cugetati cele rele in inimile voastre?”(Matei 9, 4).

Trebuie, dar, sa starpim cu blandete boala. Omul care se indreapta datorita fricii se intoarce iute iarasi la rautatea lui. De aceea a poruncit Domnul sa se lase si neghina (Matei 13, 30), ca sa se dea vreme de pocainta. Multi din acestia s-au pocait si au ajuns oameni vrednici, desi mai inainte erau pacatosi si rai. De pilda: Pavel, vamesul, talharul. Si ei erau neghine, dar au ajuns grau curat Cu semintele este cu neputinta sa se intample asta; cu oamenii insa, care sunt inzestrati cu vointa, este lesne si usor; ca sufletul omului nu-i inlantuit de legile firii, ci este cinstit cu libertatea vointei.

Asadar, cand vezi un dusman al adevarului, vindeca-l, ingrijeste-l, reintoarce-l la virtute. Da-te tu pilda de viata curata; cauta sa nu poata fi osandite cuvintele tale; apara-l, poarta-i de grija; fa totul ca sa-l indrepti imitand pe marii doctori; aceia nu vindeca numai intr-un singur chip, ci, cand vad ca o doctorie nu e de folos, se folosesc de o alta doctorie, apoi de alta; uneori taie rana, alteori o leaga. Si tu esti un doctor al sufletelor; foloseste tot felul de doctorii, dupa legile lui Hristos, ca sa iei plata: si a mantuirii tale si a folosului altora. Facand totul spre slava lui Dumnezeu, esti si tu slavit, ca a spus Domnul: „Pe cei ce Ma slavesc ii voi slavi, iar cei ce Ma defaima vor fi defaimati”(I Regi 2, 3).

Sa facem, asadar, toate spre slava lui Dumnezeu, ca sa avem parte de mostenirea cea fericita, pe care, faca Dumnezeu, sa o dobandim noi cu totii, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea in vecii vecilor, Amin.

Nota:

[1] De aici incepe partea morala: Nu trebuie sa sfatuim cu manie,ci cu blandete pe cei ce au o parere gresita despre Dumnezeu.

(Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei, traducere, indici si note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1994)