Noutăţi

Un nou răspuns al Arhiepiscopului Anastasie de Tirana, adresat Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în problema Ucrainei

După ce am așteptat cu mare interes răspunsul Sanctității Voastre, pentru a duce la bun sfârșit chestionarea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania despre Primatul noii Biserici Autocefale din Ucraina, Noi am primit scrisoarea și, în ședința Sfântului nostru Sinod (7 martie, din acest an), am studiat în detaliu conținutul său. Datorită gravității subiectului, este de datoria noastră să oferim, cu respect sincer, anumite explicații și precizări.

1. În scrisoarea Noastră din data de 14 ianuarie a acestui an, nu a existat nicio punere la îndoială cu privire la datoria și dreptul Patriarhiei Ecumenice de a acorda de fiecare dată autocefalie, când circumstanțele o impun. Ne-am întrebat, în principal, despre procedura de acordare a autocefaliei ucrainene și, mai ales, despre problema ecleziologică pentru Ortodoxie. (...)Ne limităm pur și simplu, nefiind influențați de argumentele altor Biserici autocefale, la a identifica trei chestiuni care se referă la tradiția emanată din Sfântul Duh și conștiința Bisericii Ortodoxe: 1) Euharistia divină, 2) Succesiunea apostolică și 3) Sinodalitatea. Preocuparea Noastră s-a concentrat, în special, pe această chestiune crucială a sfințeniei episcopale, a succesiunii apostolice. Aceasta este cea care a stat la baza sublinierii, mai presus de toate, a rolului perfid al auto-proclamării "Patriarhului de Onoare al Kievului și al tuturor Rușilor Ucraineni", Domnul Filaret, și pentru care au fost exprimate rezervele teologice cu privire la validitatea și conformitatea realizării acesteia prin Sfântul Duh, deoarece harul divin nu acționează când cel hirotonit este destituit, excomunicat și anatemizat; iar un episcop hirotonit canonic nu acționează după propria sa autoritate, ci în numele Bisericii, care ea singura este deținătoarea harului lui Dumnezeu.

2. Corelarea și analogia problemei ucrainene cu schisma meliciană din secolul al IV-lea, la care ați făcut o amplă referire în Scrisoarea Voastră, nu a pus capăt perplexității noastre. Dimpotrivă, examinarea sa atentă conduce la concluzii diferite: în studiul Mitropolitului Vasile de Anhialos, de veșnică pomenire, care ne-a fost anexat, figurează în apendice: 'Despre schisma melicienilor: corectarea cazului a avut loc prin acceptarea singur a lui Melitios la rangul episcopal, fără dreptul de a sluji, și în ce îi priveste pe cei care au fost hirotoniți episcopi, preoți și diaconi de el atunci când a fost destituit, au fost primiți în aceleași condiții și maniere cu cele oferite de al 8-lea Canon privind subiectul acceptării catarilor și novatienilor, cum s-ar spune printr-o punere a mâinilor, cu o rugăciune, confirmându-l pe fiecare dintre ei în rândul său ierarhic'. Această frază din urmă explicatoare a fost omisă în scrisoarea Voastră. De fapt, în legătură cu procedura de corectare a schismei, Sfântul Atanasie cel Mare a clarificat: 'S-a decis... că cei instituiți de el, ar trebui să fie restabiliți în comuniune, după ce au fost confirmați printr-o hirotonie sfântă, și să-și păstreze funcțiile lor, dar cu toate acestea, nu vor fi decât în al doilea rang după cei care voi fi hirotoniți și stabiliți în fiecare comunitate'. Mitropolitul Vasile a adoptat interpretarea conform căreia, așa cum a fost menționat, ei au fost primiți în comuniune printr-o simplă punere a mâinilor, cu o rugăciune. Istoricul erudit, Arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos de veșnică amintire, rezumă: 'Consiliul a examinat, de asemenea, chestiunea lui Melitios din Lycopolis (Canonul 4). Melitios a fost lăsat să rămână în Lycopolis, având un episcopat onorific, dar fără dreptul de a administra Eparhia de Lycopolis și de a o comanda. Alexandru, Arhiepiscop de Alexandria, i-a cerut lui Melitios lista episcopilor pe care i-a hirotonit, care au fost 29 la număr. Consiliul, acționând prin condescendență, i-a recunoscut la rangul lor, printr-o nouă punere a mâinilor 'confirmându-i printr-o hirotonire prea-sfântă', cu condiția ca ei să rămână secunzi după episcopii canonici, supunându-se Arhiepiscopului Alexandriei și neparticipând la alegerea episcopilor. Ei puteau fi aleși pentru scaune episcopale vacante. Melitios, singur, nu a putut fi ales.'

Prin urmare, corectarea schismei melicienilor și restaurarea acelora care fuseseră sub o formă nevalidă hirotoniți astfel, au comportat următoarele faze: 1) pocăința, 2) punerea mâinilor de către un episcop canonic, o cerință minimă pentru pecetea succesiunii apostolice, 3) rugăciunea și, în cele din urmă, 4) reconcilierea. Acesta este un principiu în vigoare pentru toate cazurile de reintegrare a schismaticilor în Biserica Ortodoxă și care definește o chestiune interesantă pentru problema existentă. Dacă acest caz al Domnului Filaret este surprinzător de similar cu cel al lui Melitios, căruia nu i-a fost permisă 'înalta cinste episcopală', 'fără a avea autoritate sau putere', toleranța manifestată față de el rămâne totuși inexplicabilă. Domnul Filaret a fost reintegrat în Biserica cea canonică (nu se știe dacă a depus o cerere de pocăința) și actele sale bisericești anterioare au fost validate în totalitate, printr-un singur act sinodal [din partea Constantinopolului / LO]. Astfel, în mod repetat, el a fost prezentat public drept 'Patriarhul Kievului și al Tuturor Rușilor Ucraineni' continuând să poarte coiful patriarhal rus, comportându-se ca Patriarhul. El a rămas principalul actor în timpul Consiliului de Unificare, care l-a ales pe cel hirotonit nevalid de el, pe Domnul Epifanie. El este acum membru al Sinodului și se proclamă drept Arhipăstor al tuturor parohiilor din Kiev.

Aceste fapte nu sunt, evident, necunoscute și nici nu sunt neimportante din punct de vedere ecleziastic. În concluzie, este indubitabil că schisma meliciană nu a fost vindecată printr-o decizie a Patriarhiei Alexandriei, din a cărei jurisdicție făcea parte Episcopul de Lycopolis, din Egipt, ci printr-o decizie a Primului Sinod Ecumenic.

3. Cazul problemei ucrainene nu prezintă nicio analogie cu cel al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor. Acest din urmă caz se referă la separarea rușilor din diaspora de Biserica Rusă, care s-a aflat sub supraveghere sovietică. Nu au existat nici excluderi, nici anateme, nici succesiuni apostolice îndoielnice. Când regimul ateist s-a prăbușit, reunificarea a avut loc. Este de remarcat faptul că corectarea divizării a avut loc printr-o ceremonie specială și o rugăciune de reintegrare, în Catedrala Hristos Mântuitorul.

În mod similar, schisma bulgară nu prezintă nicio legătură sau vreo analogie cu problema ucraineană. Aceasta din urmă se referă la fisura internă a unei Biserici locale, în timp ce schisma bulgară se referea la retragerea timp de mai mulți ani, de tot, a unui popor, de sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice și din întreaga Ortodoxie. Corectarea sa a început în timpul ședinței Comisiei pregătitoare 'Prosinodale' în Mănăstirea atonită Vatoped (iunie 1930). Condiția fundamentală care a fost pusă și care, în cele din urmă, a fost luată în seamă, a fost cererea de iertare din partea Bisericii Bulgare. În cele din urmă, după complexe negocieri care au durat ani, schisma a fost rezolvată în 1945, având ca rezultat pacificarea ecumenică pan-ortodoxă.

4. Noi împărtășim fără rezerve preocuparea Patriarhiei Ecumenice de a acorda o șansă credincioșilor din Ucraina, victime ale unei diviziuni de lungă durată, pentru a reveni în sânul Bisericii Unice, Sfinte, Sobornicești și Apostolice. Totuși, este evident că pacificarea dorită nu a reușit, pentru că 90 de ierarhi și mai mult de 12 000 de parohii nu se află în comuniune cu Patriarhia Ecumenică. În același timp, riscul de dezintegrare a Bisericii Ortodoxe în întreaga sa ecumenicitate este vizibil.

În ceea ce privește tonul în special reprobabil al acestei Scrisori [a Patriarhului Bartolomeu / LO] și acuzațiile de influență asupra noastră din partea altei Biserici, suntem obligați să amintim că Ne-am dovedit dedicarea Noastră frățească în faptă, de zeci de ani, în special în timpul Sinaxelor Primaților și în Sfântul și Marele Sinod din Creta al Bisericilor Ortodoxe, întotdeauna acționând conform fiecărei inițiative a Sanctității Voastre. Uneori, Ne-am exprimat cu îndrăzneală opiniile Noastre, chiar dacă ele s-au ciocnit cu dragii frați din alte Biserici. Acest lucru este întotdeauna în slujba coeziunii și ca mărturisire necesară a Ortodoxiei.
Dovada recentă a opiniei noastre neinfluențate și a poziției noastre independente, o constituie scrisorile trimise Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Chiril (10 octombrie și 7 octombrie 2018). Ne exprimăm în mod continuu și în faptă cel mai profund respect și recunoștința Noastră naturală față de Tronul Ecumenic, pentru faptele sale în favoarea Bisericii Ortodoxe Autocefale din Albania. Suntem convinși că recunoștința autentică nu implică abolirea părerilor teologice critice și a experinței ecleziale sau abandonarea libertății de conștiință. Dimpotrivă, înseamnă o obligație sporită de a formula întotdeauna, cu îndrăzneală clară, evaluările faptelor. Respectul reciproc are loc în aceste acte. Am acceptat, personal, o misiune cu nenumărate dificultăți în Albania, părăsind două domenii în mod special apreciate ale misiunii Noastre: Africa, precum și cercetarea și scrisul în domeniul științei religiilor. Misiunea extrem de solicitantă și nesigură care Ne-a fost încredințată de către Mamă - Marea Biserică a lui Hristos - de reconstrucție, pornind de la ruinele sale, a Bisericii autocefale din Albania, care fusese în totalitate anihilată, a fost împlinită, prin harul lui Dumnezeu, într-un duh de jertfă, în lipsuri, boli, pericole și persecuții.

Relativ la chestiunea ucraineană, am avut parte de acuzații de rea conștiință, ca să nu vorbim despre comentariile acide, acuzațiile insultătoare cu caracter personal și nefondate, din partea unor oameni iresponsabili. Noi credem, prin urmare, că Întâiul din Ortodoxie iubește și are nevoie de adevăr din abundență, în special în cazul unor probleme pan-ortodoxe cruciale. Din acest motiv, am luat seama la acuratețea istorică a evenimentelor.

5. Îngrijorarea noastră, Sanctitatea Voastră, rămâne păstrarea unității ortodoxe, care constituie o condiție preliminară de neînlocuit în mărturisirea ortodoxă în lume. Fisurile din Adunările Episcopale ale diasporei și din dialoguri intercreștine multilaterale și bilaterale s-au făcut deja simțite. Convingerea constantă a Bisericii din Albania, ca a multor altora, este că în acest moment istoric, în vederea vindecării rănilor dureroase și, în special, a schismei iminente, este necesară o formă de consultare panortodoxă, în scopul întăririi duhovnicești a tuturor credincioșilor ortodocși din Ucraina și, mai presus de toate, al păstrării coeziunii ortodoxe. Și noi suntem, în mod natural, gata să contribuim într-o manieră constructivă la această încercare crucială și dificilă. Nu să ne confruntăm cu diferitele opinii curente prin monolog, declarații, corespondență, amânări, prin interferența persoanelor iresponsabile, prin comentarii înșelătoare, publicații sporadice în media socială. Crizele sunt depășite, conform Tradiției ortodoxe, prin Sinodalitate, care înseamnă adunarea în rugăciune a reprezentanților responsabili ai Bisericilor Ortodoxe locale. Deci, prin Harul lucrător al Preasfântului Duh, acest Sinod, mișcat de un spirit caritabil, să caute să ofere soluții originale de clemență, iertare și reconciliere și să adopte decizii îndrăznețe și acceptabile de către toți, care să aibă ca scop pacificarea, unitatea și zidirea duhovnicească a credincioșilor din toată ecumenicitatea ortodoxă. Și privilegiul convocării consultării pan-ortodoxe aparține, fără îndoială, Patriarhului Ecumenic.

Prin această supunere, se încheie contribuția noastră la procedura de urmat în chestiunea ucraineană. Pentru a elimina orice neînțelegere, noi specificăm că Biserica Ortodoxăautocefală a Albaniei, în cazul în care situația degenerează în schismă (pe care Dumnezeu să nu o permită!) va rămâne, dovedind ferm practicarea iubirii în adevăr, cu Patriarhia Ecumenică. Traversând perioada Sfântului și Marelui Post, ne rugăm cu tot sufletul nostru, pentru ca Dumnezeu, Cel în Treime Slăvit, să dăruiască sănătate de neclintit și puterea Sfântului Duh, Sanctității Voastre, repetând certitudinea apostolică doxologică, dragă Vouă și nouă: "Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!" (Efeseni 3, 20-21).

Acestea fiind spuse, Vă îmbrățișăm cu un sărut sfânt, rămânând cu Voi în toate privințele și în iubirea frățească întru Hristos, 'pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate' (Evrei 2,10).

Tirana, 21 martie 2019
+ Anastasie, Arhiepiscop de Tirana, Durres și întreaga Albanie"