Manastirea Sireti - Noutati     
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

6/19 decembrie - pomenirea Celui între Sfinți Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Făcătorul de minuni

publicat pe 19 December 2018

Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian şi pentru viaţa sa curată şi nespusa lui bunătate a fost făcut arhiereu. Vestind cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, a fost întemniţat, dar în timpul lui Constantin cel Mare (306-337) a fost eliberat. Mergând el la Mira, nu a trecut multă vreme şi s-a întrunit cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea. A luat parte la lucrările acestui Sinod Ecumenic din anul 325. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, eliberând din temniţă trei oameni nevinovaţi, care, aflând de timpul când aveau să fie omorâţi, l-au chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae pentru a-i izbăvi.De aceea, sfântul ca unul grabnic ajutător s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavie. Pe acesta din urmă l-a mustrat pentru nedreapta acuzare adusă celor trei oa­meni, iar pe împărat l-a înştiin­ţat de nevinovăţia celor trei, scăpându-i astfel de la moarte. Pe lângă aceasta a făcut şi multe alte minuni.

Păs­torind cu multă înţelep­ciune turma cea duhov­ni­cească încredinţată lui, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a mutat în pace la Domnul, neuitând nici după moarte turma sa. Căci în toate zilele Sfântul Ierarh Nicolae dădea cu îndestulare binefaceri celor lipsiţi şi îi izbăvea de tot felul de primejdii şi de nevoi pe cei credincioşi. Moaştele Sfântului Nicolae se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse de la Mira Lichiei în data de 9 mai 1087.




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705