Manastirea Sireti - Noutati     
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Minuni la sărbătoarea Sfântului Nectarie. Mărturisire a Mitropolitului Macarie de Nairobi

publicat pe 18 November 2018

Seminarul patriarhal din Nairobi își desfășoară activitatea de aproape patru decenii. Zilnic, aici, se oficiază Sfânta Liturghie. Conform Mitropolitului Macarie de Nairobi, din Patriarhia Alexandriei, "slujba începe zilnic la ora 6 dimineața. Toți cei care se află în Seminar, de la episcop până la ultimul seminarist, vin la biserică pentru slujire".

 

„Pe 8 noiembrie 2018, în ajunul Sărbătorii Sfântului Nectarie din Eghina“, continuă ierarhul, „în capela seminarului nostru patriarhal închinată Sfântului Macarie Egipteanul, s-a săvârșit Vecernia Mare, în cinstea Sfântului Nectarie, cu Litie [binecuvântarea pâinilor]. După slujbă, așa cum procedez eu de obicei, am menționat pe scurt viața Sfântului Nectarie, amintind în concluzie că ar trebui să-l avem pe Sfântul Nectarie ca exemplu în viața noastră, în ciuda tuturor slăbiciunilor noastre omenești. Am adăugat că sfinții sunt întotdeauna cu noi, lângă noi, ei ne înconjoară efectiv și îi auzim când vorbim cu ei și îi întrebăm ceva...

A doua zi, pe 9 noiembrie, preoții Seminarului au oficiat Liturghia, în timp ce eu planificasem să sărbătoresc într-un sat, cu 24 de preoți. Când mă pregăteam să plec și când Liturghia era în curs de desfășurare la Seminar, un elev care slujea în Altar a alergat să-mi spună că 'ceva se întâmplă în Altar, și noi nu putem înțelege'.

Așa că m-am dus imediat în biserică. Apoi am văzut în icoana în frescă reprezentându-l pe Sfântul Nectarie, de lângă proscomidiarul Altarului, pe mâna sfântului și pe Evanghelia pe care el o ținea, un lichid care emana un miros. L-am atins cu degetul ca să simt, în timp ce mirul (uleiul parfumat) continua să iasă din icoană.

Mitropolitul mai precizează: "Nu am intenționat să fac public acest eveniment minunat care a avut loc în Seminarul nostru patriarhal. Cu toate acestea, elevii noștri, au văzut pentru prima dată un astfel de exemplu concret al intervenției miraculoase a Sfântului Nectarie, chiar în ziua sărbătoririi sale, aceștia începând să răspândească vestea, cu fotografii, pe rețelele de socializare, iar după multe apeluri telefonice pe care le-am primit, am decis să public pe site-ul Romfea.gr. M-am gândit că astfel de evenimente trebuie să fie cunoscute, pentru a întări credința noastră și a exprima mesajul că, prin prezența dinamică a lui Dumnezeu, rugăciunile noastre sunt ascultate de către sfinți și, în felul lor, ei vin să ne întărească".

 

Informația de mai sus, publicată într-adevăr de Mitropolitul ortodox Macarie de Nairobi pe site-ul grecesc Romfea, preluată și de revista franțuzească Orthodoxie, unora dintre voluntarii Lăcașuri Ortodoxe le-a provocat o mai puternică uimire, aceștia tocmai fiind martorii unui eveniment similar, docar că nu în ziua sărbătoririi Sfântului Nectarie, ci în imediata apropiere a acestei sărbători, în seara zilei de 6 noiembrie, când pe icoana Sfântului Nectarie aflată pe coperta unei cărți care este dedicată vieții și Acatistului Sfântului, au observat apariția unei picături de lichid. Crezând că este vorba despre o picătură de apă, cine știe cum strecurată acolo, și încercând să o șteargă cu degetul, au avut însă surpriza să vadă că aceasta se întinde. Imediat după aceea, încercând să o îndepărteze cu o bucățică de vată - luând în calcul și faptul că astfel se salva și păstra pe acea bucățică mirul găsit - picătura s-a întins și mai mult. Bineînțeles, a venit ideea fotografierii lichidului acum întins. Pe deget, mirul nu avea un miros specific, dar cu siguranța se simțea că era uleios. De altfel, uleiul întins a persistat pe icoană, central pe fruntea sfântului, încă o zi după aceea. Evenimentul a fost memorat ca un lucru minunat, făptuit (după cum aprecia și Mitropolitul de Nairobi) prin intervenția Sfântului Nectarie. Forma picăturii inițiale, care păruse neobișnuită - ridicată ca volum (regretându-se faptul că nu fusese fotografiată înaintea intenției de a fi ștearsă cu degetul, întrucât forma ei sugera o tendință de a se înălța), nefiind plată ca o picătură căzută obișnuit - și mai ales împrejurarea în care ea apăruse - exact în seara de dinaintea zilei în care urma ca aceștia să meargă la sfințirea unei răclițe realizate cu ajutorul lui Dumnezeu pentru o părticică din sfintele moaște ale acestui mare sfânt - au convins de faptul că se întâmplase un lucru minunat. Și el rămasese, de asemenea, nefăcut public, însă declarația de mai sus a Mitropolitului Macarie de Nairobi, precum și asemănarea dintre cele două întâmplări, au dus la decizia de a fi acum amintit, spre slava lui Dumnezeu.

 

Lăcașuri Ortodoxe® 2018

 




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705