Noutăţi
În apărarea familiei creştine Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!
Biserica Ortodoxă din Moldova se solidarizează cu drept-măritorii creștini cetățeni ai României care vor participa la Referendumul din 6-7 octombrie 2018 în scopul afirmării, apărării și promovării familiei ca instituție binecuvântată de Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă din Moldova îndeamnă cetățenii ortodocși români să participe la referendum şi să spună DA clarificării textului articolului 48 din Constituţia României privind definirea căsătoriei, adică înlocuirea expresiei confuze: „uniunea liber consimţită între soţi”, cu formularea clară şi precisă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.
Prin această precizare clară şi fără echivoc, în Constituţia României, se afirmă, se apără şi se promovează familia ca instituţie umană fundamentală creată şi binecuvântată de Dumnezeu pentru creşterea şi perpetuarea umanității, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!” (Facere 1, 27-28).
Familia binecuvântată de Dumnezeu, spre a cultiva iubirea reciprocă şi a da naştere la copii, este izvor de viaţă pentru fiecare popor şi pentru întreaga umanitate. Prin urmare, participarea la referendum, în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018, este un act de mărturisire a credinţei în iubirea lui Dumnezeu pentru familie, un act de maximă responsabilitate pentru viitorul poporului român, precum şi un examen de maturitate spirituală pentru a alege între valori permanente şi ideologii efemere.
În pofida multor acţiuni de boicotare agresivă şi denigrare injustă a referendumului, trebuie să apărăm darul sacru al vieţii persoanei umane care se naşte din iubirea conjugală între un bărbat şi o femeie, preţuind astfel şi generaţiile de părinţi şi copii care au asigurat continuitatea poporului român de-a lungul veacurilor și a altor popoare care vor susține acest exercițiu de luciditate morală.
Să spunem DA familiei binecuvântate de Dumnezeu!
Sursa: www.mitropolia.md