Noutăţi

Duminica a douăzeci si opta după Rusalii - Pilda celor chemați la cină

publicat pe 26 December 2017

Iar El i-a zis: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi; si a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca iata toate sunt gata. si au inceput unul cate unul, sa-si ceara iertare. Cel dintai i-a zis: tarina am cumparat si am nevoie sa ies ca s-o vad; te rog iarta-ma. si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc; te rog iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni.

si intorcandu-se, sluga a spus stapanului sau acestea. Atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si ulitele cetatii, si pe saraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici. si a zis sluga: Doamne, s-a facut precum ai poruncit si tot mai este loc. si a zis stapanul catre sluga: Iesi la drumuri si la garduri si sileste sa intre, ca sa mi se umple casa, Caci zic voua: Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea. (Luca 14, 16-24)

Iubiti frati! Astazi, Evanghelia ne istoriseste despre un om necunoscut care a dat un ospat maret, la care au fost chemati numerosi oaspeti. Dupa aceea, Evanghelia staruie asupra unui fapt ciudat: la masa au luat parte nu cei chemati la inceput, ci cu totul altii. Stralucitul ospat a fost dat seara, si ca atare este numit Cina Mare. “Seara” numim cele din urma ceasuri ale zilei, dinainte de venirea noptii.

Istorisirea despre Marea Cina este o pilda prin care Domnul nostru Iisus Hristos a zugravit in culori vii imparatia lui Dumnezeu, pe care Tatal Ceresc a gatit-o de la intemeierea lumii (Mt. 25, 34) pentru alesii Sai – a zugravit-o aratand si cum a fost primita buna vestire despre aceasta imparatie de catre omenirea care a fost chemata la ea.

Pe toti, pana la unul, ne asteapta moartea; suntem datori cu totii sa intram pe portile mortii in vesnicie si sa ramanem in vesnicie pentru totdeauna. Viata pamanteasca este camara din care se intra in vesnicie. Este ca o anticamera stramta sineaerisita inaintea unor iatacuri marete si nespus de neincapatoare. in vesnicie este gatita pentru noi imparatia lui Dumnezeu; in afara ei e nesfarsita amaraciune, nenorocire ce niciodata nu va inceta, plangere si tanguire ce niciodata nu vor cunoaste mangaiere si niciodata nu vor amuti. Daca maine, peste o saptamana, peste o luna, ar avea sa se intample ceva ce ne-ar hotari soarta pamanteasca fie in bine, fie in rau, oare n-am lua toate masurile, nu ne-am da toata osteneala pentru a indrepta curgerea intamplarilor spre deznodamantul dorit de noi? Deci, sa ne intoarcem luarea-aminte spre soarta noastra din vesnicie. Sa lepadam somnul trandavirii si al uitarii, in care suntem cufundati; sa lepadam orbirea, sa lepadam amagirea de sine, ce face ca omului sa i se para nesfarsita viata sa pamanteasca. Sa credem in adevarul cel mai vrednic de crezare. Sa credem ca pe toti ne asteapta moartea, de care nu putem scapa. Pe cat de neindoielnic este faptul ca vom muri, pe atat este de neaparata nevoia sa ne ingrijim pentru soarta noastra din taramul de dincolo de mormant. in acest scop, sa cercetam pilda Domnului nostru despre Marea Cina.

Cine da aceasta cina? Sfanta Evanghelie il numeste om oarecare, adica om necunoscut, nehotarnicit. Lucrurile sunt limpezi: este vorba de Dumnezeu. in pilda Sa, El S-a inlocuit pe Sine printr-un chip – omul. Iar intrucat oamenii au uitat de Dumnezeu, au pierdut adevarata Lui cunoastere, conceptia corecta despre El. Ei bine, Dumnezeu Se numeste pre Sine nu numai “om”, ci “om oarecare”: Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pre multi. Marele numar al celor chemati arata ca toata omenirea, pana la cel de pe urma om, a fost menita de catre Dumnezeu fericirii vesnice. Fratilor! Suntem chemati cu totii! Nimeni nu e uitat! Nimeni nu are nici pricina, nici drept sa se lase prada tanguirii si trandavirii.

Cand a venit vremea doritei mese, Datatorul ospatului trimite pe Sluga Sa sa-i instiinteze pe cei chemati. Atat vremea ospatului, cat si persoana Slugii au inteles adanc. in textul grec al Evangheliei, scris de Sfantul Luca, inaintea cuvantului “Sluga” este pus articolul (τόν δούλον), ceea ce, potrivit firii acestei limbi, da cuvantului “Sluga” o insemnatate deosebita, aparte. Aici “Sluga a lui Dumnezeu”, in deplinul inteles al cuvantului, Domnul Iisus Hristos S-a numit pre Sine si pre nimeni altcineva. El, deopotriva fiind cu Tatal si cu Duhul dupa Dumnezeire, este dupa omenitatea Sa singura si adevarata Sluga a lui Dumnezeu. El singur a implinit deplin si desavarsit voia lui Dumnezeu si a fost curat de tot pacatul.Ceilalti oameni sfinti sunt sfinti numai relativ (Rom. 4, 2); sfintenia omeneasca este cea mai mica pacatosenie de care este in stare omul. Singura sluga a lui Dumnezeu este infatisata in pilda ca singur lucrator al mantuirii oamenilor: proorocii, apostolii, dascalii Bisericii au fost doar slujitori, unelte ale Cuvantului: Toate printr-insul s-au facut si fara de Dansul nimic nu s-a facut din cate s-au facut (In. 1, 3). Vremea chemarii celor poftiti e seara – adica Domnul nostru Iisus Hristos S-a pogorat pe pamant in cele din urma ale lumii vazute. Optsprezece veacuri s-au scurs din vremea acestei neasemuit de fericite intamplari; viata lumii nu s-a curmat inca: ca o zi inaintea lui Dumnezeu este ca o mie de ani, si o mie de ani ca o zi (II Ptr. 3, 8). Seara lui Dumnezeu se prelungeste, sorocul ei se tot amana, ca toti cei chemati sa apuce sa se pregateasca pentru Cina Lui, ca nici unul dintre cei alesi sa nu ramana lipsit de ea.

Astfel este infatisata in pilda iconomia lui Dumnezeu cea privitoare la oameni; sa privim acum in ce fel apare purtarea oamenilor fata de Dumnezeu. Parca s-ar fi vorbit intre ei, toti cei chemati s-au lepadat, cerandu-si iertare, de cina. Ce fel de uneltire sa fie asta: toti intr-un suflet impotriva lui Dumnezeu? Aceasta e urmare a caderii, care-i de obste pentru toti; aceasta e dovada bunei voiri fata de propria stare cazuta, a ramanerii de buna voie in ea; acesta este semn al omorarii de catre pacat a sufletului, care nu poate si nu vrea sa se trezeasca din somnul mortii nici macar cand este chemat de glasul Fiului lui Dumnezeu. Ca pricina a nedorintei lor de a merge la cina, cei chemati au aratat legaturile pamantesti. Unii au dat atata insemnatate indeletnicirilor carturaresti, sau datoriilor lumesti, sau toanelor proprii, incat au socotit ca-si pot ingadui sa-L nesocoteasca pe Dumnezeu; altii s-au cufundat in grijile de familie si au uitat de Dumnezeu; in fine, altii s-au aratat purtati de patimi, s-au afundat in placeri trupesti grosolane si s-au facut straini de Dumnezeu cu totul. Comoara noastra duhovniceasca nu ne este rapita de catre un singur pacat care sa sara in ochi: ne-o rapeste orice indeletnicire pamanteasca, orice situatie pamanteasca, atunci cand sufletul este atras si tintuit de aceasta in intregime.

Cei chemati n-au vrut sa ia parte la cina. Cel ce a facut cina trimite pe aceeasi Sluga pe ulite si stradute, pe drumuri si la raspantii, ca sa-i adune pe betegi, saraci, schiopi, orbi si, induplecandu-i, sa-i aduca la cina.

“Chemati” ii numeste Evanghelia pe iudei, fiindca, prin mijlocirea legii si a proorocilor, au fost primii chemati la crestinism. Saracii si betegii lipsiti de adapost, ce hoinareau pe ulite ori se oprisera la raspantii ca sa-si aleaga drumul, sunt paganii, care petreceau in afara casei – in afara Bisericii, in afara cunostintei de Dumnezeu; bolile lor trupesti aratate aici trebuie intelese ca privind de fapt sufletul. Iudeii s-au impotrivit cu hotarare chemarii; in urma lor, paganii de-abia s-au lasat induplecati sa vina la cina: de multe veacuri, nenumarate jertfe si rauri intregi de sange a fost nevoie ca sa-i induplece Cuvantul lui Dumnezeu a primi crestinismul.

in sanul crestinismului, “chemati” trebuie socotiti cei slaviti, bogati, invatati ai acestei lumi, carora toate le merg bine pamanteste. intaietatile fata de ceilalti pe care Dumnezeu le-a daruit lor, faptul ca de aceste intaietati este legata o mai lesnicioasa cunoastere a lui Dumnezeu si slujire a lui Dumnezeu de catre ei, arata fara indoiala faptul ca Dumnezeu i-a chemat la mantuire, la cea mai inalta fericire… Vai! Ce priveliste vrednica de plans! Cei chemati raman ca niste pietre, nu iau aminte la Cel care ii cheama. S-ar parea ca numai cei loviti de nenorociri, de boli, de nevoi, de lipsuri, doar cei “handicapati”, “infirmi” si “sarantoci” in intelesul lumesc al cuvantului sunt in stare sa asculte de Dumnezeu. Dupa spusa Apostolului, arata supunere lui Dumnezeu cei nestiutori potrivit intelegerii lumesti, cei ce sunt neputinciosi, de neam prost, defaimati in aceasta lume (I Cor. 1, 27). si acesti defaimati ai lumii sunt datori, sub calauzirea Cuvantului Dumnezeiesc, cu puternica Lui impreuna-lucrare, sa tina piept in neasemuit de crancena lupta cu propria cadere, sa se supuna pe sine cu de-a sila lui Dumnezeu, sa-si dea cu sila mantuirea. Foarte nimerit arata pilda ca pentru ca saracii, orbii, schiopii si betegii sa vina la cina, minunata Sluga trebuie sa-i induplece. Caderea noastra ne-a intrat in fire, am indragit-o: ne vine greu sa ne despartim de ea. Propria noastra fire ne face neinstare de bine, si fara Mantuitorul ea nu poate face niciun bine adevarat, nestirbit: Fara de Mine, a zis El, nu puteti face nimic (In. 15, 5). Binele nostru este spurcat prin amestecarea cu raul. El n-are cum sa nu fie asa: izvorul lui – firea omenirii cazute – este un amestec de bine si rau, si neincetat naste o lucrare pe potriva sa.

Domnul incheiat pilda printr-o hotarare amenintatoare. Prevazand cu ochiul Sau atoatevazator neluarea-aminte a oamenilor fata de El din acea vreme si din viitor, a zis: multi sunt chemati, dar putin alesi (Mt. 22, 14). Pe toti ii cheama Milostivul Dumnezeu la mantuire, dar foarte putin se supun Lui. Potrivit negraitei iubiri dumnezeiesti fata de noi, cu totii facem parte din cei chemati, dar foarte putin dintre noi intra in randul celor alesi, fiindca intrarea in randul celor alesi este lasata in seama alegerii voii noastre. Amin.

Sfantul Ignatie Briancianinov