Noutăţi
1/14 mai - 200 de ani de la martiriul Sfântului Cuvios Mucenic Acachie și a celor dimpreună cu dânsul pătimitori: Eftimie și Ignatie
Pe parcursul mai multor secole Sfântul Munte a fost loc de pocăinţă şi mîntuire pentru mii de oameni. În perioada timpurilor grele de robie turcească mulţi s-au îndreptat spre mănăstiri pentru îndrumări duhovniceşti. Aceasta a rezultat cu numeroşii noi mucenici, mulţi dintre care au trecut la religia islamică, dar realizînd gravitatea păcatului lor, s-au pocăit şi au căutat o cale de a dovedi dragostea lor pentru Hristos. Trei dintre aceşti noi mucenici - Eftimie, Ignatie şi Acachie – sunt pomeniţi împreună pe data de 1/14 mai, deoarece au trăit în aceleaşi timpuri, părăsindu-l pe Hristos pentru islam, dar pocăindu-se şi trăind în ascetism în Sfântul Munte, la Schitul Înaintemergătorului al Mănăstirii Iviru, ulterior au mărturisit pe Hristos prin mucenicie. Fie ca sfinţii mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie să mijlocească pentru noi toţi şi să ne ajute! Amin!
Pomenirea sfântului cuviosului mucenic Eftimie cel Nou din Peloponez care a pătimit moarte mucenicească în Constantinopol în ziua de 22 martie 1814, fiind Duminica Floriilor.
Sfântul era de fel din Dimitzana Arcadiei. Părinții lui, Panagiotis și Maria, erau oameni evlavioși, Eftimie fiind cel mai mic dintre frați. A avut parte de o naștere dificilă: numai după mama s-a rugat Sfântului Elefterie a reușit să nască; de aceea a și fost botezat cu numele de Elefterie. Tatăl lui împreună cu cei doi frați mai mari se ocupau cu comerțul în Iași, în Moldova. Mama l-a crescut creștinește, l-a trimis să învețe la școli bune.
Împreună cu fratele său a plecat la Constantinopol pentru studii, iar apoi au mers la Iași, unde s-au întâlnit cu tatăl lor. Tânărul Elefterie se gândea să devină monah în Sfântul Munte Athos, însă din cauza războiului ruso-turc, nu s-a putut duce pe uscat, așa că a plecat la Odessa pentru a lua o corabie care să-l ducă în Sfântul Munte. Deoarece nu a reușit nici din Odessa să plece, s-a întors la București, unde a rămas să lucreze la un consulat, începând să ducă o viață dezordonată.
S-a alăturat unui politician turc (pașă) aflat la București, împreună cu care a plecat în orașul Sumla. Acolo, inspirat de un concetățean grec din Adrianoupolis care trecuse la islam, s-a lepădat de Hristos și a luat numele Resitis. Imediat însă i-a părut rău de ce a făcut și a încercat să plece, însă era sub pază și nu era lăsat să iasă din casă, cu toate că i se purta de grijă cu atenție. În Adrianopol a rămas vreme de trei luni: deși se străduia să-l întâlnească pe Mitropolitul locului, nu a reușit. După aceea a ajuns în Constantinopol, și văzând că nici acolo nu reușește să plece din casa pașalei care îl înfiase, a început să o roage pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să-i fie martoră Fiului său, Domnul nostru Iisus Hristos, făgăduindu-i că dacă reușește să fugă, o să Îl mărturisească și chiar va lua moarte mucenicească.
Într-o dimineață a reușit să fugă de acasă și a alergat direct la Patriarhie, unde l-a căutat pe un cunoscut, duhovnic și compatriot. Acela a rămas uimit de toată întâmplarea. Elefterie i s-a spovedit și i-a cerut îmbrăcăminte creștinească. Duhovnicul l-a îndrumat cu cuvinte folositoare sufletului, însă nu i-a putut îndeplini cerința cu privire la îmbrăcăminte, ori de frică, ori fiindcă nu putea, așa că Elefterie a continuat să se ascundă. În cele din urmă a ajuns în Galata, în casa consulului rus pe care îl cunoștea mai de mult. Văzându-l, acesta a rămas surprins, dar s-a bucurat mult pentru pocăința lui și, scoțându-i îmbrăcămintea turcească, l-a îmbrăcat ca pe un creștin. După patru zile de ședere la consulatul rusesc, a plecat cu corabia în Sfântul Munte Athos.
Mai întâi a ajuns la Marea Lavră, unde se afla trimis în exil Patriarhul Ecumenic Grigorie al V-lea, căruia i s-a spovedit. Acesta-a ținut aproape de el și l-a îndemnat să meargă în fiecare zi, vreme de patruzeci de zile, la un anume duhovnic pentru a-i citi rugăciunile de iertare, pentru ca după aceste patruzeci de zile să poată fi miruns cu Sfântul și Marele Mir. După ce s-a alăturat Bisericii, Eftimie a mers la Schitul Aghia Anna, pentru că voia să se pregătească de martiriu.
După ce au trecut încă douăzeci de zile, a cerut binecuvântarea duhovnicului să meargă la Constantinopol și să mărturisească. La început, duhovnicul a fost de acord, însă pe urmă l-a sfătuit să mărturisească numai dacă va fi recunoscut și să nu meargă de unul singur. Ajungând la Constantinopol și întâlnind șase slugi ale acelui pașa unde stătuse, nu a fost recunoscut. Întristat, s-a dus la Patriarhie, la duhovnicul pe care îl cunoștea, căruia i-a cerut binecuvântarea pentru a se preda, în ciuda hotărârii luate împreună cu duhovnicul aghiorit. Duhovnicul de la Patriarhia Ecumenică a încercat prin diferite moduri să îl facă să se răzgândească, însă datorită insistenței lui, a cedat și, dându-i binecuvântarea, i-a spus că Dumnezeu o să-i îndeplinească dorința.
A doua zi era sărbătoare, Schimbarea la Față. După ce s-a împărtășit, Pronia Dumnezeiască i-a scos în cale un monah cunoscut de la Marea Lavră, căruia i-a spus ce avea de gând să facă. Acela a reușit să îl întoarcă și să îl facă să se întoarcă în Sfântul Munte, ca să se pregătească mai bine. Reîntors în Sfântul Munte, a mers la mai multe mănăstiri, ajungând în cele din urmă, după sfatul mai multor părinți, la Schitul Cinstitului Înaintemergător, la Gheronda Acachie, care pregătise mai mulți mucenici. În deplină ascultare față de acest bătrân, a dus o viață cu post, privegheri și rugăciune neîncetată și, în scurt timp, a izbândit să înainteze în toate virtuțile, uimindu-i pe ceilalți frați.
Din nou i s-a aprins dorința de a mărturisi și de a pătimi moarte mucenicească, dar Gheronda Acachie l-a împiedicat, cerându-i să dobândească mai multă rugăciune, post, priveghere și lacrimi. Eftimie citea Evanghelia, Viețile Sfinților, în special ale Sfinților Noi Mucenici. În cele din urmă, după încercările și judecata bătrânului și fraților, a fost tuns monah cu numele de Eftimie și, însoțit de un alt monah, a plecat la Constantinopol. După ce s-a întărit cu dumnezeiasca Împărtășanie, în Duminica Floriilor s-a înfățișat vizirului purtând îmbrăcăminte otomană și ținând în mână ramuri de copaci. Imediat ce s-a văzut înaintea vizirului, cu mult curaj i-a spus: „sunt creștin din strămoși creștini, această îmbrăcăminte tu mi-ai dat-o și pentru a te asigura că sunt creștin, poftim această cruce și ramurile de copac, iar eu calc în picioare acest simbol fără de lege al religiei fără de Dumnezeu”. Și și-a aruncat jos turbanul, călcându-l în picioare și blestemându-l pe Mohamed ca pe un antihrist.
La început, vizirul a rămas surprins văzând un tânăr de douăzeci de ani să blesteme religia și pe profet cu atâta îndrăzneală. A cerut să fie cercetat ca nu cumva să fie băut, apoi a poruncit să fie închis, legat cu lanțuri și cu picioarele în butuci. După o oră a fost dus înapoi la vizir, care încerca cu diverse promisiuni și amenințări să îl facă să se întoarcă la islam. Sfântul Eftimie a rămas neclintit, mărturisind pe Hristos ca Dumnezeu adevărat. A fost închis și chinuit, doar se va lepăda de Hristos. Dându-și seama că nu poate să reușească cu nimic, vizirul a hotărât să îl execute prin decapitare. Plin de bucurie, Sfântul, ținând într-o mână crucea și în cealaltă ramuri de copaci, a fost dus la locul de execuție. Acolo, după ce s-a rugat și și-a făcut semnul Sfintei Cruci, a îngenuncheat și și-a plecat capul, iar călăul l-a decapitat. Monahul Grigorios, cel care l-a însoțit, a avut grijă, cu multă caznă și mare cheltuială, să răscumpere moaștele Sfântului, reușind să le aducă în Sfântul Munte, pentru a fi înmormântat acolo.
După moartea mucenicească s-au întâmplat semne mai presus de fire cu sfintele moaște ale Noului Mucenic Eftimie, mai ales tămăduiri ale bolnavilor.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ignatie bulgarul, care a calugar la Muntele Athos si a fost spânzurat de turci la Constantinopol pentru marturisirea lui Hristos la anul 1814.
Sf. Nou Mucenic Ignatie s-a născut în satul Eski Zagora, regiunea Târnovo a Bulgariei şi a fost botezat Ioan. Pe când era încă copil, părinţii săi George şi Maria s-au mutat in oraşul Philippopolis unde l-au dat la şcoală.
Deşi se descurca bine la învăţătură, copilul avea o dorinţă arzătoare pentru viaţa monahală. Ajungînd la maturitate, s-a dus la Mănăstirea Rila, din vestul Bugariei, fiind dat în grija unui părinte sub ascultarea căruia a rămas timp de 6 ani. Când asprimea părintelui a devenit insuportabilă, Ioan s-a întors acasă.
Cam pe-atunci sârbii s-au revoltat împotriva guvernului musulman iar tatăl lui Ioan a fost numit comandant al unei brigăzi otomane, însă el a refuzat să lupte împotriva creştinilor ortodocşi. Musulmanii l-au atacat pe George cu furie, înjunghiindu-l şi apoi tăindu-i capul. Mama şi surorile lui Ioan au fost prinse de agareni şi în cele din urmă s-au convertit la Islam.
Ioan a fugit şi s-a ascuns în casa unei bătrâne ortodoxe. Mama şi surorile sale aflînd unde se ascunde, le-au spus musulmanilor. Aceştia vrînd să-l prindă, nu l-au cunoscut la înfăţişare şi femeia le-a spus că nu-l cunoaşte pe cel pe care-l caută. Apoi bătrâna l-a ajutat să fugă la Bucureşti, în România, unde l-a cunoscut pe Sf. Eftimie, care şi el a îndurat mucenicie.
Însă Ioan nu a dorit să rămână în Bucureşti, pornind spre Muntele Athos. Pe drum a trecut şi prin satul Soumla, unde l-a întâlnit din nou pe prietenul său, părintele Eftimie, care, între timp, s-a lepădat de adevărata credinţă şi a devenit musulman. Aflînd aceasta, Ioan s-a întristat şi a părăsit satul.
Dar nu a ajuns prea departe când a fost prins de soldaţii turci şi i-au fost luate toate cele ce avea asupra sa, fiind ameninţat să se convertească la Islamism. De frică Ioan le-a spus că aşa va face şi a fost lăsat să plece.
Ajungînd în satul Eski Zagora, acolo a cunoscut un călugăr atonit de la mănăstirea Grigoriu şi au plecat împreună spre Muntele Athos. Acolo, Ioan s-a stabilit la schitul Sf. Ana unde l-a cunoscut pe părintele Vasile.
Într-o zi, cei doi mergînd la Tesalonic cu treburi, au fost martorii muceniciei suferite de călugării David şi Eftimie.din Demetsana. Văzînd suferinţa lor pentru credinţa creştină, Ioan s-a însufleţit de dorinţa de a suferi şi el mucenicie pentru Hristos însă părintele Vasile l-a convins să amâne aceasta şi să se întoarcă la Sf. Munte. La scurt timp, părintele Vasile s-a mutat la cele veşnice.
Mai târziu, aflînd de la un călugăr de la schit despre Noul Mucenic Eftimie care a suferit mucenicie (prăznuit în 22 martie), Ioan a revenit la gândul de a se sacrifica prin mucenicie pentru credinţa sa. Fiind lăsat sub îndrumarea Părintelui Acachie, acesta a primit de la bătrân să facă diferite rugăciuni, închinăciuni şi să citească din Evanghelie.
Cu trecerea timpului, Ioan s-a învrednicit de tunderea în monahism primind numele de Ignatie. Părintele Acachie i-a dat binecuvântare să călătorească la Constantinopol împreună cu călugărul Grigorie ca să-L mărturisească pe Hristos. După ce a primit Sfintele Taine la Constantinopol, Ignatie s-a simţit pregătit pentru marea încercare.
Îmbrăcat în haine musulmane, Ignatie a mers în faţa cadiului recunoscînd că este creştin. El a povestit cum a promis în tinereţe că se va converti la Islamism, după care aruncă turbanul din capul său la picioarele cadiului, mărturisind că nu se va lepăda nicioadată de Hristos.
Crezînd la început că Ignatie e nebun, cadiul l-a avertizat să înceteze cu acele vorbe altfel va suferi chinuri groaznice înainte de a fi omorât. Iar dacă va rămâne la Islamism va primi bunuri materiale şi multă cinste din partea lor.
Curajosul mucenic i-a răspuns cadiului că nu are nevoie de darurile sale care sunt deşertăciuni şi că ameninţările cu tortura şi moartea nu sunt noi pentru el. Ignatie mărturisi că a venit tocmai ca să îndure acele chinuri şi să moară mucenic pentru Hristosul său.
Sf. Ignatie a continuat să-l numească pe Mahomed un fals profet, un învăţător al pierzaniei şi prieten al vrăjmaşului, invitîndu-i pe musulmani să creadă în Hristos, care era singurul Dumnezeu adevărat.
Cadiul s-a mâniat atât de tare încât nu a mai putut vorbi, făcînd semn unui servitor să-l scoată afară pe Ignatie din sală. Însă Ignatie s-a împotrivit şi a îngenunchiat în faţa cadiului, plecîndu-şi gâtul pentru a fi tăiat pe loc. Atunci alţi servitori l-au prins şi l-au târât în temniţă.
Mai târziu a fost adus din nou în faţa stăpânului turc pentru a răspunde la întrebări. Când a fost întrebat cine l-a adus la Constantinopol, el a răspuns că l-a adus Iisus Hristos.
Atunci turcul l-a mai avertizat încă o dată de chinurile care îl aşteaptă spunîndu-i să nu se aştepte că va muri de sabie, ca creştinii să-i adune sângele ca pe o binecuvântare, pentru că avea de gând să-l spânzure. Ignatie i-a răspuns că îi va face o favoare indiferent cum va muri, pentru că el acceptă orice din dragoste pentru Hristos.
Văzînd că nu-l poate abate de la credinţa sa, cadiul a dat ordin să fie spânzurat. Ignatie a fost dus într-un loc numit Daktyloporta, unde s-a dus la capăt sentinţa. Trupul mucenicului a rămas agăţat timp de trei zile, după care nişte creştini evlavioşi au plătit răscumpărarea şi au luat trupul pentru a fi înmormântat pe insula Prote.
Sf. Ignatie şi-a dat viaţa pentru Hristos în 8 octombrie 1814. El mai este sărbătorit în 1 mai împreună cu Sf. Acachie şi Eftimie. Capul Sf. Ignatie se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.
Sfîntul Cuvios Mucenic Acachie Pantofarul care a mărturisit pe Hristos, la Constantinopol şi de sabie s-a săvârşit la 1816.
Sfântul Acachie se trăgea din Neohório, în apropiere de Tesalonic şi se numea Athanasie. Din pricina sărăciei, părinţii săi plecaseră din satul lor împreună cu cei trei copii ai lor, Athanasie şi doi fraţi mai mici, mergând la Seres, unde s-au şi stabilit. L-au dat pe Athanasie, în vârstă de nouă ani atunci, la o tăbăcarie, să înveţe arta tăbăcitului. Meşterul la care intrase ucenic credea că-l poate învăţa meserie lovindu-l neîncetat cu varga.
Nesuferind acest tratament brutal, micul Athanasie a fugit de la tăbăcărie şi plângea la marginea drumului, în chiar ziua Marii Vinerii din Săptămâna Patimilor. Văzându-l şi fiindu-le milă de el, două femei musulmane l-au luat în casa lor. Îngrijindu-l şi mângâindu-l, l-au întrebat dacă vrea să se facă musulman, iar el a primit. Îndată cele două femei s-au îngrijit de cele de trebuinţă şi chiar în seara aceleiaşi zile a fost circumcis. A fost apoi adoptat de beiul care administra acea regiune. În casa beiului a rămas vreme de nouă ani. Ce s-a întâmplat, însă? L-a îndrăgit femeia beiului, şi fiindcă el nu i-a primit propunerile, ea l-a vorbit de rău bărbatului ei, iar beiul l-a gonit din casa sa. S-a întors în Tesalonic unde se mutaseră între timp părinţii săi, care până atunci nu mai avuseseră nici o ştire despre fiul lor.
Rămânând puţine zile alături de ei, mama îi spuse într-o zi: „Copilul meu, e primejdios şi pentru tine şi pentru noi să rămâi aici, împreună cu noi. Ascultă, deci, sfatul meu. Să pleci şi să mergi în Sfântul Munte, cu binecuvântarea mea, să te mărturiseşti şi să faci ceea ce-ţi vor spune părinţii duhovniceşti. Să ştii, însă, că aşa cum te-ai lepădat de Hristos, aşa va trebui să-L mărturiseşti şi să pătimeşti pentru El”.
Şi, într-adevăr, ascultând sfatul maicii sale, Athanasie a plecat în Sfântul Munte. A mers mai întâi la Mănăstirea Hilandar. Părinţii l-au trimis la un duhovnic cu experienţă, la care mergând s-a mărturisit şi a fost uns cu sfântul şi marele mir şi s-a întors la Hilandar.
A mers apoi la Mănăstirea Ivíron, unde a auzit despre Cuvioşii Mucenici Eftimie şi Ignatie, care se nevoiseră şi se pregătiseră pentru mucenicie la Schitul Cinstitului Înaintemergător, în apropiere de Mănăstirea Ivíron, şi s-a aprins în inima sa dorinţa de a urma acelora.
Într-adevăr, mergând la schit şi întâlnindu-l pe duhovnicul Nichifor, s-a spovedit şi i-a descoperit dorinţa de mărturisire şi mucenicie. Duhovnicul i-a arătat greutățile, muncile şi luptele şi a încercat să-l facă să se răzgândească. Văzând, însă, statornicia şi dorinţa sa vie, l-a primit la coliba sa şi l-a predat lui Gheronda Acachie, pentru a-l povăţui în viaţa duhovnicească. Se curăţea, aşadar, zi şi noapte cu postul, privegherea şi rugăciunea. Însă, din pricina gândurilor, a fugit în ascuns de la colibă, dar s-a întors pocăit la schitul Cinstitului Înaintemergător, după ce a rătăcit pe la mai multe mănăstiri. Acolo, în ciuda împotrivirii duhovnicului, a fost iarăşi primit şi s-a supus iarăși Bătrânului Acachie, dorind să-şi continue lupta. Acum se nevoia cu post, îngenuncheri, metanii şi nenumărate komboskini. Arătând o vie dorinţă de a fi primit în rândul monahilor, a fost apoi tuns monah cu numele Acachie.
Când părinţii şi-au dat seama de sporirea sa duhovnicească, cu rugăciune neîncetată, lacrimi, smerenie, de flacăra nestinsă pentru mărturisire şi mucenicie, l-au lăsat să plece, însoţit de un alt călugăr, Grigorie, care să-i fie alături în lupta sa.
Au mers în Constantinopol, unde, după ce s-a împărtăşit cu preacuratele Taine, îmbrăcat în haine turceşti, s-a înfăţişat înaintea Vizirului. Demnitarului Vizirului i-a mărturisit că, fiind înşelat, a devenit musulman, dar înţelegând că Islamul este o minciună, s-a întors la credinţa creştină, şi pentru a demonstra în mod practic cele spuse, şi-a scos turbanul pe care-l purta, l-a aruncat jos, l-a călcat în picioare şi l-a scuipat. Văzând turcul toate acestea, după ce l-a bătut cu vergi, l-a închis în temniţă legat în cătuşe şi cu picioarele prinse în butuci de lemn.
Noaptea, în temniță veniră mulți musulmani de seamă, încercând prin promisiuni și daruri să-l facă să se reîntoarcă la islam, dar văzând că stă nestrămutat în hotărârea sa, au început să-l amenințe, iar apoi să-l chinuiască. Mucenicul le-a răbdat pe toate cu bărbăție și bucurie, rugându-se neîncetat.
A doua zi fu prezentat Vizirului, unde mărturisi pentru a doua oară pe Hristos, Dumnezeul cel Adevărat, precum și greșeala pe care a făcut-o turcindu-se. Vizirul l-a condamnat la moarte prin tăierea capului, execuția urmând să aibă loc în ziua următoare.
Monahul Grigorie, cel care l-a însoțit din Sfântul Munte, s-a îngrijit să îl împărtășească pe ascuns cu Sfintele Taine, aduse de un creștin evlavios.
A doua zi, o mulțime de agareni l-au adus legat pe mucenic, ocărându-l și scuipându-l, până la locul execuției, la Daktylóporta sau Poarta Parmak Kapi, pe turcește. Cu bărbăție a răbdat tăișul sabiei, iar sfintele sale moaște au rămas trei zile la locul execuției, fiind răscumpărate apoi de breasla negustorilor greci din Galáta. Părintele Grigorie s-a îngrijit să le ducă în Sfântul Munte, unde au fost îngropate cu cinste la Chilia Sfântului Nicolae de la Schitul Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan, acolo unde devenise monah și se pregătise pentru mucenicie.
Capetele Sf.Acachie, Eftimie şi Ignatie se păstrează în biserica rusească a Sf. Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon din Sfîntul Munte.
Icoana Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie şi Acachie cu părţi din sfintele lor moaşte aflată în mănăstirea Sireţi
