Noutăţi
Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină - Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox adoptat la Chambésy
Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox, adoptat la a V-a Conferință presinodală de la Chambésy, 10-17 octombrie 2015.
1. Biserica Ortodoxă fiind una, sfântă, sobornicească și apostolească, crede cu tărie în profunda Sa conștiință eclezială, că ocupă un loc important pentru promovarea unității creștinilor în lumea de astăzi.
2. Biserica Ortodoxă își clădește unitatea pe faptul că a fost fondată de Domnul nostru Iisus Hristos, cât și pe împărtășirea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Această unitate se exprimă prin succesiunea apostolică și tradiția patristică, pe care Biserica o trăiește până în ziua de astăzi. Biserica Ortodoxă are misiunea și datoria de a transmite și a propovădui adevărul conținut în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, ceea ce dă Bisericii caracterul său universal.
3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe și a misiunii sale ecumenice cu privire la unitatea Bisericii au fost exprimate în Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă dintre credința adevărată și comuniunea prin sfintele taine.
4. Biserica Ortodoxă care se roagă neîncetat "pentru unirea tuturor" a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, îndepărtați și apropiați, ea fiind chiar în fruntea căutării căilor și modalităților pentru restabilirea unității credincioșilor în Hristos, a participat la Mișcarea Ecumenică de la începuturile sale și a contribuit la formarea și dezvoltarea acesteia ulterior. În plus, datorită duhului ecumenic și filantropic care o caracterizează, și a voinței divine "Care voieşte ca toți oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Tim. 2, 4), Biserica Ortodoxă întotdeauna S-a luptat pentru refacerea unității creștinilor. Astfel, deci, participarea ortodoxă la Mișcarea Ecumenică nu merge în niciun caz împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe, dar constituie expresia în consecință a credinței și tradiției apostolice în condiții istorice noi.
5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea sa în Mișcarea pentru restabilirea unității creștinilor, se bazează pe conștiință însăși a Ortodoxiei și pe spiritul său ecumenic, în scopul de a căuta, pe baza credinței și tradiției Bisericii primare, a celor șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor.
6. În funcție de natura ontologică a Bisericii, unitatea Sa nu poate fi compromisă. Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Culte creștine care nu se află în comuniune cu ea, dar crede, de asemenea, că, relațiile pe care le are cu acestea din urma, trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice, și în special a învățăturii generale pe care o mărturisește cu privire la Taine, har [energia dumnezeiască n.t.], preoție și succesiune apostolică. Astfel, Ea este dispusă, în mod favorabil, atât din motive teologice cât și pastorale, să ia parte la orice dialog teologic cu diferite Biserici și Confesiuni creștine și, în general, de a participa la Mișcarea Ecumenică contemporană, convinsă că, pe calea dialogului, aduce o mărturie dinamică a plinătății adevărului în Hristos și a comorilor Sale duhovnicești la toți cei care sunt în afara ei, cu scopul de a netezi calea ce duce spre unitate.
7. In acest duh toate Sfintele Biserici Ortodoxe Locale participă astăzi activ în dialogurile teologice oficiale și, majoritatea dintre ele, la diferite organizații inter-creștine, bilaterale și multilaterale, și ia parte la diferite organisme naționale, regionale sau internaționale; aceasta în ciuda crizei profunde pe care o traversează Mișcarea Ecumenică. Această activitate ecumenică pluridimensională își are sursa în sentimentul de responsabilitate și în convingerea că coexistența, înțelegerea reciprocă, colaborarea și eforturile comune spre unitatea creștină sunt esențiale, pentru ca să "nu punem piedică Evangheliei lui Hristos" (I Cor 9, 12).
8. Este evident că Biserica Ortodoxă, dialogând cu alți creștini, nu ignoră dificultățile legate de un astfel de proiect; în plus, Ea înțelege obstacolele care apar pe calea înțelegerii comune a tradiției Bisericii primare, și speră că Duhul Sfânt, Care constituie întreaga instituție a Bisericii (Stihar din Vecernia Rusaliilor) va covârși toate slăbiciunile (rugăciune de la hirotonie). În acest sens, în cadrul dialogurilor teologice precum și în cadrul participării Sale la Mișcarea Ecumenică, Biserica Ortodoxă nu se bazează doar pe puterea omeneasca a celor care duc aceste dialoguri, ci, de asemenea, pe adumbrirea Duhului Sfânt și harul Domnului, Care S-a rugat "ca toţi să fie una" (In 17, 21).
9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunțate de Conferințele panortodoxe, sunt expresia deciziei unanime a tuturor Sfintelor Biserici Ortodoxe Locale care au sarcina de a participa în mod activ și neîntrerupt la derularea lor; aceasta pentru a nu pune obstacole în calea mărturiei unanime a Ortodoxiei pentru slava lui Dumnezeu în Treime. În cazul în care o Biserică Locală decide să nu desemneze delegați - pentru unul dintre Dialoguri, sau pentru o Adunare precisă - dacă aceasta decizie nu este luată la nivel pan-ortodox, dialogul continuă. Absența unei Biserici Locale trebuie, oricum ar fi - înaintea deschiderii dialogului sau a Adunării în cauză - să fie obiectul unei discuții în sânul misiunii ortodoxe angajate în dialog; aceasta pentru a exprima solidaritatea și unitatea Bisericii Ortodoxe.
10. Problemele care apar în cursul discuțiilor teologice ale Comisiilor teologice mixte nu justifică întotdeauna doar ele singure retragerea unilaterală a delegațiilor sau chiar suspendarea definitivă a participării unei Biserici Ortodoxe Locale. De regulă generală, trebuie să evitam ca o Biserică să se retragă de la dialog, făcând toate eforturile necesare la nivel inter-ortodox pentru a restabili reprezentativitatea completă în sânul Comisiei Teologice Ortodoxe angajate în acest dialog. Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe refuză să participe la întâlnirile Comisiei mixte teologice de dialog din motive ecleziologice, canonice, pastorale sau morale, Aceasta sau Aceste Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhiei Ecumenice și tuturor Bisericilor Ortodoxe, în conformitate cu hotărârea panortodoxă stabilită. În timpul consultării pan-ortodoxe Patriarhul Ecumenic urmărește să obțină consensul tuturor celorlalte Biserici cu privire la ce e de făcut, incluzând posibilitatea unei re-evaluări a procesului de dialog teologic concret, în cazul în care acest lucru este considerat, în unanimitate, ca indispensabil.
11. Metodologia de urmat în desfășurarea dialogurilor teologice vizează să găsească o soluție la divergentele teologice moștenite din trecut sau la cele care au putut apărea recent și să caute elementele comune ale credinței creștine. Ea presupune, de asemenea, punerea la curent a pleormei Bisericii cu privire la evoluția diferitelor dialoguri. În cazul în care nu reușim să depășim anumite divergențe teologice precise, dialogul teologic poate să continue după ce am înregistrat dezacordul constatat în această problemă teologică precisă și am informat despre acest dezacord toate Bisericile Ortodoxe Locale, aceasta, în vederea măsurilor care trebuie luate ulterior.
12. Este evident că, în cursul dialogurilor teologice, scopul urmărit de toți este același: restabilirea finală a unității în adevărata credință și în iubire. Rămâne totodată ca diferențele teologice și ecleziologice existente să permită, într-un fel, o ierarhizare a dificultăților care apar pe calea realizării acestui obiectiv stabilit la nivel pan-ortodoxe. Specificitatea problemelor legate de fiecare dialog bilateral presupune o diferențiere în metodologie care trebuie urmată în fiecare caz; dar nici o diferențiere în scop, pentru că scopul este același pentru toate dialogurile.
13. In ciuda acestui fapt, un efort de coordonare a activităților diverselor Comisii teologice inter-ortodoxe, se impune, în caz de necesitate, cu atât mai mult cu cât unitatea ontologică indisolubilă a Bisericii Ortodoxe trebuie să fie revelată și, de asemenea, manifestată în cadrul acestor dialoguri.
14. Concluzia oricărui dialog teologic proclamat oficial corespunde la finalizarea sarcinii Comisiei Teologice Mixte desemnate în acest scop; Președintele Comisiei inter-ortodoxe trebuie să prezinte un raport Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale, anunță închiderea dialogului. Niciun fel de dialog nu este considerat a fi finalizat înainte ca închiderea lui să fie proclamată printr-o decizie pan-ortodoxă.
15. Decizia pan-ortodoxă, în cazul în care un dialog teologic se încheie cu succes, de a restabili comunitatea eclezială, trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.
16. Una dintre principalele organe ale Mișcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Unele Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale acestui Consiliu, și ulterior, toate Bisericile Ortodoxe Locale au devenit membre. CMB, structurat ca organ inter-creștin, precum și alte organisme regionale, cum ar fi Conferința Bisericilor Europene (CEC/KEK) și Consiliul din Orientul Mijlociu, cu toate că nu regrupează toate Bisericile și Cultele creștine, joacă un rol fundamental în promovarea unității în lumea creștină. Bisericile Ortodoxe din Georgia și Bulgaria S-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997 și a doua în 1998, deoarece acestea au avut o opinie diferită cu privire la activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor și, din aceasta cauză, Ele nu participă la activitățile inter-creștine ale Consiliului Mondial al Bisericilor și a altor organizații inter-creștine.
17. Bisericile Ortodoxe Locale - membre ale CMB participă pe deplin și în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor și contribuie prin toate mijloacele de care dispun, la mărturia adevărului și promovarea unității creștinilor. Biserica Ortodoxă a salutat decizia CMB pentru a răspunde la cererea sa cu privire la constituirea unei Comisii speciale pentru participarea ortodoxă la CMB în conformitate cu mandatul Conferinței Inter-ortodoxe de la Salonic (1998). Criteriile stabilite de Comisia Specială, care au fost propuse de ortodocși și acceptate de către CMB, au condus la crearea unui Comitet permanent de colaborare și consensurile au fost ratificate și încorporate Statutului și Regulamentului interior al CMB.
18. Biserica Ortodoxă, fidelă ecleziologiei ei, identității structurii sale interne și predaniei Bisericii primare, participând în același timp la CMB, nu acceptă în niciun caz ideea egalității confesiunilor și nu poate concepe unitatea Bisericii ca un compromis interconfesional. În acest sens, unitatea căutată în CMB nu poate fi pur și simplu produsul acordurilor teologice, dar trebuie să fie rodul unității de credință a Bisericii Ortodoxe, așa cum a trăit-o și a păstrat-o tainic în Biserică.
19. Bisericile Ortodoxe membre ale CMB consideră ca o condiție sine qua non pentru participarea la CMB, respectarea articolului-baza al Constituției sale, conform căruia numai Bisericile și Confesiunile care recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, conform Scripturii și credinței în Sfânta Treime, Dumnezeu, Fiul și Duhul Sfânt, conform Crezului Niceo-Constantinopolean, pot fi membre. Ele sunt în mod intim convinse că presupunerile ecleziologice conținute în Declarația de la Toronto (1950), intitulată Biserica, Bisericile și Consiliul Mondial al Bisericilor, sunt de o importanță capitală pentru participarea ortodoxă în Consiliul de care s-a spus. Este evident, așadar, că CMB nu este o supra-Biserică și nu ar trebui în nici un caz să devină. Scopul urmărit de Consiliului Mondial al Bisericilor nu este de a negocia unirea Bisericilor, care nu poate fi decât făptuirea Bisericilor Însele, din proprie inițiativă; este vorba mai degrabă de a crea un contact viu între Biserici și de a stimula studiul și dezbaterea problemelor cu privire la unitatea creștină (Declarația Toronto, § 2).
20. Perspectivele Dialogurilor Teologice ale Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni creștine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiției ecleziale deja existente (Canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic și 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext).
21. Biserica Ortodoxă dorește să consolideze activitatea Comisiei "Credință și Constituție"["Credință și Ordine" n.t.] și urmărește cu mare interes contribuția teologică a acesteia realizată până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice emise de aceasta, contribuția valoroasă a teologilor ortodocși, care reprezintă un pas important în Mișcarea Ecumenică pentru apropierea Bisericilor. Totodată, Biserica Ortodoxă are rezerve cu privire la punctele capitale legate de credință și ordine.
22. Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice încercare de a diviza unitatea Bisericii din partea unor persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure. După cum o arată întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe pure este asigurată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul competent și ultim în materie de credință.
23. Biserica Ortodoxă are o conștiință comună a necesității dialogului teologic inter-creștin, care ar trebui să meargă întotdeauna cu mărturia în lume și cu acțiunile care exprimă "bucuria inefabilă" a Evangheliei (1,8 IP), excluzând orice act de prozelitism sau a altor acțiuni de antagonism sectar provocatoare. În acest sens, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toți creștinii de bună voință, inspirați de principiile fundamentale comune ale credinței noastre, să încerce să dea un răspuns dornic și de susținere, bazat pe modelul ideal, prin excelență, a omului nou în Hristos, la problemele spinoase pe care le pune lumea de azi.
24. Biserica Ortodoxă este conștientă de faptul că mișcarea pentru refacerea unității creștinilor ia noi forme pentru a răspunde unor situații noi, și că trebuie să facă față noilor provocări ale lumii de astăzi. Este esențial ca Biserica Ortodoxa să continue să aducă mărturia Sa lumii creștine divizate, pe baza tradiției și credinței Sale apostolice.
Ne rugăm pentru ca creștinii să lucreze împreună, pentru că ziua este aproape când Domnul va copleși nădejdea Bisericilor Ortodoxe: "va fi o turmă şi un păstor" (Ioan 10, 16).
Chambésy, 15 octombrie 2015