Noutăţi
Parintele Iosif Vatopedinul (+2009) - Despre pocăință și lepădare de sine
Iar pentru dobândirea jertfei de sine prin care dezrădăcinăm din inimă patimile noastre, un element de bază și preocuparea principală a noastră trebuie să fie rugăciunea. Părinților, singuri nu putem face nimic! ,,Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu” (Psalm 68, 4).
Acum, stau și vă întreb pe voi, părinți și frați, cine sau ce îl împiedică pe monah să-și îndeplinească datoria sa? Și, pentru că sistemul nostru de organizare, după tradiția Părinților, este cel chinovial, acest lucru ne ajută mai mult, ne dă mai multă libertate. Eu am viețuit singur înainte, având foarte multe responsabilități, și, ca om, trebuia să mă îngrijesc de foarte multe. Nu puteam să evit acest lucru. Trebuia să alerg încolo și-ncoace și să slujesc tuturor. Ei, acest lucru nu mai există aici astăzi. Nimeni dintre voi nu trebuie să mai aibă această grijă. La ora potrivită se aude toaca iar fiecare merge și ia ceea ce are nevoie fără să aibă vreo grijă. Îndepărtarea tuturor acestor griji nu este altceva decât pronia lui Dumnezeu care dorește să vă întărească în rugăciunea neîntreruptă cea care face să dispară legea distrugerii sufletului. Aceasta vă rog, din inimă. Și, mai am o îndrăzneală în inima mea, și am să vă spun acest gând al meu, ca mângâiere. Vă mărturisesc din inimă că am fost atât de epuizat, dar atât de epuizat încât mi-am pierdut simțurile. Nu mai puteam să vorbesc. Mi-am zis, însă, că, de vreme ce frații, părinții și, mai ales, părintele nostru duhovnicesc aici de față (egumenul Efrem, n. tr.) pe care Dumnezeu l-a așezat stareț, m-au rugat să vin, o să fac Sfânta Cruce și o voi ruga pe Maica Domnului și pe Domnul nostru Iisus Hristos și mă vor ajuta. Și, mai mult decât acestea, m-au ajutat rugăciunile voastre ca să vin astăzi și să fim împreună pentru că și eu am dorit să vă văd. Iar rugăciunile voastre au fost ascultate pentru că eram aproape mort dar am reușit să mă ridic. V-am spus, aproape că nu mai aveam viață în mine. Simțurile mele erau aproape moarte. Am deschis ,,Everghetinosul” pe care îl știu aproape pe de rost, și nu am putut să citesc. Citeam și nu înțelegeam nimic din ceea ce citeam. Am închis cartea și am pus-o deoparte. Am luat alte cărți și am încercat să citesc de acolo. La fel, nu puteam să înțeleg nimic din ceea ce citeam. Nimic. Nu puteam să mai gândesc. Nimic nu mai funcționa cum trebuie în organismul meu. Dar, cu rugăciunile voastre și ale cuviosului părintelui nostru părinte duhovnicesc (Efrem) pe care Dumnezeu l-a ales egumenul nostru, și cu puțina mea credință, Dumnezeu mi-a dat putere și am putut să vin. Și mă bucur că vă văd și că suntem iarăși împreună. Și nu mă bucur doar pentru că v-am văzut, ci mă bucur și pentru că observ progresul vostru duhovnicesc. Iar eu mă rog pentru voi să mergeți pe același drum al urcușului duhovnicesc.
Da, iubiți părinți și frați, vă rog din inimă să vă faceți următori părinților noștri duhovnicești cei care ne-au înveșmântat în rasa călugăriei și care au dus viață sfântă. Ce răspuns vom avea noi dacă nu vom reuși să pășim pe urmele acelora? Vedem că împărățesc în noi patimile care ne-au schimonosit chipul lui Dumnezeu din noi, această curiozitatea drăcească ce lucrează ca un parazit și, din păcate, foarte mulți frați nu sunt atenți la acest lucru. Curiozitatea aceasta este un lucru foarte vătămător. Toată ziua vrem să știm ,,ce s-a întâmplat”, ,,cum s-a întâmplat”, ,,de ce s-a întâmplat” și tot așa. În felul acesta, mintea nu are timp să se dezmeticească și să știe ce are de făcut.
De aceea, vă rog din inimă: țelul nostru acum este să ne păzim mintea. Pentru că, iată, am renunțat la viața noastră trecută. Mintea, însă, păstrează amintirile și imaginile din trecutul nostru. Nu doar că ne aduce în fața ochilor păcatele noastre, dar lucrează și acum și, acceptând să vorbim cu mintea, noi și noi gânduri vătămătoare ne vin în minte, de felul: ,,Dacă acum eram în altă parte aș fi fost altfel și aș fi făcut cutare lucru”. Sau: ,,Dacă voi merge să viețuiesc acolo voi fi altfel”. Sau: ,,Dacă aș fi făcut cutare lucru, acum, lucrurile ar fi stat altfel”. Mintea începe și gândește fără rost și dă idei vătămătoare. Și, astfel, vom uita care este scopul nostru aici, la mănăstire.
De aceea, vă rog din inimă, să fiți cu băgare de seamă la toate acestea și să nu vă lăsați furați de gânduri. Iar fără rugăciune nu veți putea să faceți nimic. Vă spun aceasta nu doar pentru că asta spun Părinții noștri, ci pentru că fiecare poate să înțeleagă că monahul trebuie să fie un om al rugăciunii. Monahul nu poate exista fără rugăciune. Sunteți tineri cu toții. Trebuie să aveți râvnă pentru nevoință, nu trebuie să vă fie greu să chemați numele lui Dumnezeu.
Vă rog să mă iertați dacă vreodată vă vorbesc mai imperativ dar, pentru dragostea voastră și pentru rugăciunile voastre fac aceasta. Am venit acum să vă văd dar nu știu dacă voi mai putea veni pentru că m-au părăsit cu desăvârșire puterile. Este voia lui Dumnezeu să se întâmple asta, El are planul lui pentru fiecare dintre noi, El știe cel mai bine. Iar Maica Domnului ne sare mereu în ajutor.
Vă rog din inimă, părinți și frați, să încercați să nu vă abateți de la ceea ce v-am spus. Și atunci, dragostea de care v-am spus, se va trezi înlăuntrul nostru și se va înălța sus, către Dumnezeu. Tot această dragoste se va revărsa și se va răspândi și printre noi. Iar atunci, nu vom mai vorbi de rău pe nimeni, nu vom mai blama pe ceilalți. Oameni suntem. Semănăm la înfățișare, avem aceleași idei. Însă nu este doar asta. Gândim cu toții la fel? Nu, fiecare gândește diferit. E, prin urmare, este firesc să se nască neînțelegeri între noi. Unul a spus nu știu ce, altul a privit nu știu cum, celălalt s-a mișcat într-un fel nepotrivit în biserică etc. Însă, dacă există dragoste în cadrul obștii vom lua seama la asta? Nicidecum. Ne vom ruga cu lacrimi: ,,Preabunule, Doamne, acoperă neputința fratelui meu!”. Adu-ți aminte de ce ai venit aici, la mănăstire. Aici este locul tău. Unde sunt toate acestea? Uităm cu ușurință toate acestea. Și începem: ,,Uite ce a făcut”. Ori: ,,Uite ce a zis”. Cum se poate ca un monah care gândește astfel să poată să primească înlăuntrul său dumnezeiescul Har care ne va curăța și ne va lumina și care va încununa nevoințele noastre?
Asta am vrut să vă spun, să vă reamintesc aceste lucruri. Vă rog să mă iertați dacă vorbele mele au fost mai aspre. Vă mulțumesc pentru dragostea pe care mi-o purtați și pentru rugăciunile voastre care m-au ajutat și am putut să mă ridic din pat și să vin să ne vedem astăzi. Faceți rugăciune, vă rog, în continuare pentru mine ca să îmi ajute bunul Dumnezeu să pot să am grijă de mine, să mă mișc, să nu-mi pierd simțurile, cunoștința și să devin povară pentru obște. Dar, voi primi cu bucurie ceea ce Domnul îmi va da. ,,Ceea ce Domnul a dat, aceea s-a și făcut”. De aceea încerc să nu mai iau seama la nici o durere și la nici o suferință atunci când văd că mulțime de oameni suferă în fiecare zi.
Revin iarăși și vă cer iertare și mă rog încontinuu ca Dumnezeu să ne miluiască și pe noi cu rugăciunile Părinților noștri și cu purtarea de grijă a Maicii noastre să ajungem la limanul cel bun unde dorim cu toții să ajungem ca să ne exprimăm recunoștința și mulțumirea față de Dumnezeu care ne-a ales pe noi din miliarde de oameni care există în această lume. Amin!
Sursa: www.pemptousia.ro
