Noutăţi

Sfânta și Mărita zi a Învierii Domnului

Cuvant la Duminica Invierii

“Bucuratu-s-au ucenicii vazand pe Domnul” (Ioan, cap.XX)

Ma bucur si eu impreuna cu voi, o, dumnezeiestilor uce­nici ai Celui ce a inviat, stapanul nostru. Mai vartos sa se bu­cure impreuna cu voi toate popoarele cele purtatoare de Hristos care au vazut in sfarsit licoarea cea stralucitoare a prealuminatei duminici a Invierii. Se bucura de sus cea de trei ori fericita cetate si, inconjurand scaunul Imparatului puterilor, canta in­gerii pacii cantare de biruinta. Se bucura dedesubt insusi iadul si straluceste peste tot, la cea prealuminata aratare a soarelui, maririi celui ce a rasarit care aduce neinserata ziua vietii catre cei intristati stramosi ai nostri. Se bucura luminandu-se mi­reasa lui Hristos Biserica, si pe cel ce a iesit din mormant ca dintr-o camara, pe dumnezeiescul Mire bucurandu-se Il imbratiseaza.

Schimbatu-s-a fata si insasi Golgota, si acolo unde era o priveliste a unei vrednice de plangere tragedii s-a facut privire preaslavita de bucurie a toata lumea. Crucea, sulita, cu­nuna cea de spini, care au fost organe chinuitoare ale infricosa­telor patimi, cu cuviinta dumnezeiasca impodobesc intampi­narea dumnezeiescului Biruitor. Mormantul care a fost locu­inta posomorata a stricaciunii celei dintai, acum s-a aratat ca­mara purtatoare de viata a nestricaciunii, si ranele cele ce au fost pricina aducerii de moarte sunt acum izvor de viata fara de moarte.

Bucuratu-s-au ucenicii vazand pe Domnul, sa ne bucuram dar si noi dimpreuna, o, luminatilor ascultatori, si sa ne minunam astazi de darul cel de Dumnezeu dat al prea slavitei Invieri a lui Hristos. Atunci cand s-a inchis usa Raiului din care s-a izgonit omul, s-a deschis usa pacatului, prin care a intrat moartea in lume. A intrat insotita de blestem si de stricaciune. Imparatit-a ca un tiran peste tot neamul omenesc, ce tinea ticaloseste jugul cel greu cu multa osteneala si truda si platea sub executie datoria cea grea cu viata. Insa precum Adam a gresit mai inainte de toti oamenii, asa se cadea Adam inaintea tuturor oamenilor sa moara. Dar cu toate acestea, inaintea tu­turor, si a acestui Adam, a murit cel mai drept si nevinovat, Abel, fiind omorat de cel zavistnic, Cain, fratele lui. Dar oare nu ar fi fost cu dreptate, de vreme ce de la Adam a inceput pacatul, de la Adam sa inceapa si moartea, si nu de la Abel?

Ascultatorilor mei! Fiecare imparatie atunci este neclintita si intarita, cand este pe dreptate intemeiata. Cand imparteste dreptatea este si incepatura imparatiei neclatita, si intarirea ei vesnica. Dimpotriva, imparatia este foarte nesigura cand este nedreptatitoare, si este foarte putin traitoare, cand este tiranica. Cand incepe de la nedreptate, incepatura ei este mincinoasa, si cand tine cu sila este aproape de sfarsit. Fireste, nedreptul nicio­data nu este bine pana in sfarsit, silnicia nu ramane indelung. Vedeti acum fapta inalta a iubitoarei de oameni providente a lui Dumnezeu.

Dumnezeu S-a departat si n-a murit intai Adam care a gresit intai (precum a fost si cu dreptate), ci a murit intai cel nevinovat, Abel. Aici iata ca imparatia mortii a inceput de la nedreptate, pentru ca sa aiba si incepatura nesigura. Şi nu numai ca a murit intai Abel cel nevinovat, dar nu a murit de moarte fireasca, ci de moarte silnica, fiind omorat de frate. Aici imparatia mortii care s-a inceput de la nedreptate avea inca cu sine o soata si pe silnicie, pentru ca sa fie aproape de sfarsit. Imparatit-a dar moartea in lume, cu o imparatire si nedreapta, pentru ca sa fie neintarita, si silnica pentru ca sa fie trecatoare. Este intelegerea Marelui Atanasie la 61 de intrebari si raspun­suri. De-ar fi raposat intai Adam, ar avea moartea intarire pu­ternica, adica de vreme ce n-a primit intai pe cel ce-a pacatuit, iar de vreme ce a primit intai pe acela ce a fost omorat cu ne­dreptate, este imparatia ei mincinoasa si putreda.

Dintru inceput s-a aratat ca moartea, desi era tirana, nu avea asupra neamului omenesc imparatie insasi stapanitoare, de vreme ce a fugit din mainile ei Enoh, care de viu s-a mutat. Asa si Ilie a scapat din mainile ei, suindu-se cu caruta de foc la cer. Acest Ilie a mantuit din tirania mortii pe fiul saratinencii, iar uceni­cul lui, Elisei, pe fiul sumanitencii. A venit in zilele cele de pe urma cel intrupat Fiul lui Dumnezeu, Domnul viilor si al mor­tilor, cel infricosat surpator al mortii, si i-a aratat cat este de slaba. Numai cu un cuvant a luat pe fiica lui Iair, moarta, si a sculat-o ca dintr-un somn la viata. L-a luat pe fiul vaduvei care era purtat cu patul catre mormant si l-a inviat numai cu atin­gerea mainii; l-a luat pe Lazar, pe care patru zile l-a tinut iadul legat, si numai cu un singur grai l-a scos din stricaciune. A luat atatea trupuri ale celor adormiti… Sfinti morti, pe care le tinea de atata vreme moartea, si i-a scos vii din mormanturi. Şi dupa acestea toate l-a surpat pe tiranul, a omorat moartea, a tulburat imparatia ei cand S-a sculat a treia zi din morti cu slava.

Noi, stranepotii lui Adam, eram toti ca niste pasari prinsi in cursa nenorocirii, pe care o tinea intinsa moartea de toate partile. In aceasta cursa vrand au cazut si Dumnezeu omul Iisus murind de voie, dar Acesta a cazut cu dumnezeiasca Lui pu­tere, a sfaramat cursa, a zburat El intai cu invierea cea preaslavita si ne-a mantuit si pe noi din stricaciunea mortii.

“Cursa s-a zdrobit si noi ne-am mantuit, ajutorul nostru intru numele Domnului”.

Ne-am mantuit, nu mai suntem de-acum robi mortii. Noi o vedem si nu ne mai temem de vederea ei cea salbatica. Inaintea Invierii lui Hristos moartea era groaza omului, iar dupa Invierea lui Hristos omul s-a facut groaza mortii. Dupa ce a biruit moartea si a inviat Iisus, nu o iau in seama nici uce­nicii Domnului Hristos. Sfinti mucenici micuti, micuti prunci, tinere fecioare o batjocoresc. Acesta este darul Celui ce a in­viat, al Stapanului nostru, aceasta este puterea preaslavitei In­vieri. A inviat Hristos si s-a omorat moartea. A inviat Hristos si s-a dezlegat stricaciunea. A inviat Hristos si a incetat blestemul. A inviat Hristos si a rasarit nemurirea. A inviat Hristos si iarasi s-a deschis raiul. Unde-ti este moarte acum acul? Unde iti este iadule biruinta? Noi cadem ca niste muritori, dar apoi ne sculam ca niste nemuritori. Noi ne inchidem la inchisoarea unui intunecos mormant, dar si acolo ajunge sa ne invieze lu­mina cea fericita a stapanestii Invieri. Noi asteptam moartea, dar noi asteptam si viata nemuritoare, a carei arvuna ne-a dat-o Invierea Mantuitorului. Hristos a inviat.

O, Preainalte biruitor al mortii, Mire vesnic al sufletelor noastre, Dumnezeule Iisuse, catre Tine se intoarce limba mea, catre Tine privegheaza duhul meu, la Tine las sufletele iubitilor mei ascultatori. Acolo unde eu am aruncat samanta evanghelicescului adevar, trimite Tu ploaia darului Tau celui dumneze­iesc, ca sa rasara roada mantuirii. Primeste, o, Dumnezeule, cuvintele mele ca o jertfa cuvantatoare pe care o aduc intru slava slavitului Tau nume, intru mantuirea pacatosului meu suflet si a acestor ascultatori ai mei. Infatiseaza-te ganditor ca sa ne bucuri cu lumina slavitei Tale Invieri. Şi de vei gasi usile inimii noastre inchise, treci inlauntru precum ai trecut la uce­nicii Tai fiind usile incuiate, si insufla acolo inlauntru darul Preasfantului Tau Duh, si al dumnezeiestii paci, zi inca o data catre noi:

„Luati Duh Sfant. Pace voua”.

(din: Cuvinte folositoare si de suflet mantuitoare ale Sf. Efrem Sirul si ale altor Sfinti Parinti, Ed. Bizantina, 2004)