Noutăţi

Duminica a XIII-a după Cincizecime

Încă de la începutul lucrării Sale în lume, Domnul nostru Iisus Hristos este numit ,,Învăţător” de toţi cei care veneau în legătură cu El. Cei care strângeau dajdia pentru Templul din Ierusalim, ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, cei 12 ucenici şi mai ales poporul, care Îi asculta învăţătura, nu cunoşteau un alt cuvânt cu care să I Se adreseze lui Iisus, decât ,,Învăţătorule”. Ba chiar şi cărturarii şi fariseii n-au şovăit să-I recunoască această demnitate: ,,Şi unii farisei din mulţime I-au zis: ,,Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii…” (LUCA 19,39), de care ei erau foarte mândri şi pe care cu multă zgârcenie o acordau cuiva.

Într-adevăr, Evangheliile mărturisesc la tot pasul că Iisus Hristos, Domnul nostru, a fost ,,Învăţător” prin excelenţă, unicul şi adevăratul Învăţător. Vorbirea Lui era caldă şi înfăţişată simplu, pe înţelesul tuturor. Totuşi, ca învăţătura Lui să fie mai înţeleasă şi pentru ca ea să se fixeze mai bine în mintea poporului, El vorbea poporului şi-n pilde sau parabole. Aceste pilde nu sunt altceva decât evenimente luate din viaţa oamenilor sau din natură şi de care se putea lega mai trainic învăţătura cea nouă. Oamenii din părţile acelea erau învăţaţi cu astfel de parabole pe care le iubeau.

O astfel de pildă este şi cea de la MATEI 21, 33-44, al cărei conţinut este următorul: ,,Ascultaţi altă parabolă: Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor,iar el s-a dus departe. Iar când s-a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la lucrători, ca să-i ia roadele; dar lucrătorii, prinzându-i pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei. În cele din urmă l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina. Dar lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!… Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora? Iar ei I-au răspuns: Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor. Iisus le-a zis: Oare niciodată n-aţi citit în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri? De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care va cădea, îl va zdrobi” (MATEI 21,33-44).

Omul care a sădit vie este Dumnezeu, lucrătorii sunt conducătorii (cărturarii şi fariseii), iar via este poporul iudeu, căci iată ce zice profetul Isaia în această privinţă: ,,Căci via Domnului Atotţiitorul e casa lui Israel şi omul din Iuda e tânăra ei odraslă iubită; am aşteptat să facă judecată şi ea nelegiuire a făcut, şi nu dreptate, ci ţipăt de groază” (ISAIA 5,7). Tot în această privinţă, Psalmistul David zice: ,,Dumnezeul puterilor, întoarce-Te iarăşi, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a făcut-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte, şi caută spre fiul omului pe care Ţi l-ai făcut puternic!” (PSALM 79,14-15). Constatăm că aceste cuvinte au intrat în actul liturgic şi sunt rostite de arhiereu în timpul cântării ,,Sfinte Dumnezeule”. Aici, evident, este vorba de Biserica sădită de Hristos.

Dumnezeu a dat acestui popor Canaanul, ţară bogată şi frumoasă, i-a dat şi Legea Veche, care îi despărţea ca un gard de celelalte neamuri închinătoare la zei sau idoli. Legea arăta poporului ales ce îndatoriri are faţă de Dumnezeu şi cum să trăiască întreolaltă. Turnul zidit în vie este Templul măreţ din Ierusalim, care veghea peste toată ţara şi unde tot poporul putea să meargă din când în când, aşa cum ştim că mergea şi dreptul Iosif cu Fecioara Maria.

Când s-a apropiat vremea roadelor – zice Mântuitorul mai departe – (gospodarul) a trimis pe slugile sale la lucrători să ia roadele. Via, adică poporul iudeu, avea toate condiţiile ca să aducă roade de fapte bune, ,,Căci via Domnului Atotţiitorul e casa lui Israel…, am aşteptat să facă judecată şi ea nelegiuire a făcut, şi nu dreptate, ci ţipăt de groază” (ISAIA 5,7). Pentru a-i aminti de îndatoririle sale sfinte, Dumnezeu trimite la via Sa, la poporul Său, pe slugile Sale, care sunt profeţii Vechiului Testament. Aceştia erau ca nişte trâmbiţe şi ca nişte străjeri în mijlocul poporului, având misiunea din partea lui Dumnezeu de a reaminti mereu poporului şi mai marilor lui care este voia lui Dumnezeu, veghind ca ea să fie împlinită.

Lucrătorii, însă, prinzând slugile lui – zice iarăşi Mântuitorul – pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Şi iarăşi a trimis pe alte slugi mai multe ca cele dintâi şi le-a făcut şi lor aşişderea. ,,Slugile” sunt profeţii Vechiului Testament care n-au fost trimişi deodată, ci pe rând, în decursul a sute de ani. Uneori cuvântul lor a fost ascultat şi cei care erau certaţi se întorceau de la căile lor rele, cum ştim că s-a întâmplat cu regele David. De cele mai multe ori însă, regii, cărturarii şi fariseii au poruncit ca profeţii să fie maltrataţi şi ucişi. Despre chinurile lor, Sfântul Apostol Pavel ne vorbeşte, astfel: ,,Şi ce să mai zic? Că timpul nu-mi ajunge să vorbesc cu de-amănuntul de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de profeţi, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au întărit din propria lor slăbiciune, s-au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăşmaşilor le-au preschimbat în fugă, femei care şi-au luat morţii înviaţi; iar alţii au fost chinuiţi, nevrând să primească eliberarea, pentru a-şi dobândi una mai bună, învierea; iar alţii au suferit batjocoriri şi bice, şi chiar lanţuri şi-nchisoare, au fost ucişi cu pietre, sfârtecaţi, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi-n piei de capră, strâmtoraţi, necăjiţi, înjosiţi, – ei, de care lumea nu era vrednică! – rătăcind în pustiuri, în munţi, în peşteri şi-n răpăturile pământului” (EVREI 11,32-38).

Văzând stăpânul viei toate acestea ,,mai pe urmă a trimis la ei pe fiul său zicând: se vor ruşina de fiul meu”. Acesta este chiar Domnul nostru Iisus Hristos, despre Care, atât El Însuşi, cât şi Sfântul Apostol Pavel au zis:

-”Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (IOAN 3, 16);

-”…dar când a venit plinirea vremii (termenul hotărât de Dumnezeu pentru ca realitatea divină a planului Său mântuitor să devină realitate concretă), Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (GALATENI 4,4-5).

Cărturarii şi fariseii însă nici pe Acesta nu vor să-L recunoască, să-L asculte şi să-L respecte. Ba mai mult: “Lucrătorii viei văzând pe fiul şi-au zis: acesta este moştenitorul, veniţi să-l omorâm pe el şi să stăpânim moştenirea lui. Şi prinzându-l pe el l-au scos afară din vie şi l-au omorât”. Din Evangheliile pe care le auzim şi slujbele la care participăm în Săptămâna Patimilor cunoaştem lupta pe care cărturarii şi fariseii au dus-o până L-au văzut pe Hristos răstignit pe cruce, mort şi îngropat. Domnul ştia dinainte că va fi scos afară dintre zidurile cetăţii şi va fi omorât, Golgota fiind în vremea aceea în afara zidurilor vechiului Ierusalim.
Întrucât Mântuitorul Se adresa mai ales cărturarilor şi fariseilor, care erau de faţă, le-a pus următoarea întrebare: ,,Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?” (MATEI 21,40), iar ei au răspuns: ,,Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor” (MATEI 21,41), căci, Însuşi Dumnezeu, în Vechiul Testament, prin gura profetului Isaia, grăia: ,,Ce să-i fac Eu viei Mele şi încă nu i-am făcut? Că-n timp ce aşteptam să facă struguri, ea a făcut scaieţi… Şi-acum vă voi spune ce-am să fac Eu cu via Mea: Îi voi lua gardul, şi ea va fi de jaf, îi voi surpa zidul, de călcat în picioare” (ISAIA 5,4-5).

Aşa s-a şi întâmplat. Legea Vechiului Testament (gardul sau zidul despărţitor) a fost înlocuită cu Evanghelia Domnului, care s-a vestit tuturor popoarelor. Cărturarii şi fariseii au pierit. Templul din Ierusalim a fost dărâmat. Mântuitorul a dat ,,via” – adică Biserica – în seama altor lucrători: Apostolii şi urmaşii lor: episcopi, preoţi şi diaconi. E de datoria preoţilor să aibă grijă de credincioşi, ca ei să aducă roadele faptelor bune; dar este şi de datoria credincioşilor, ca nişte mlădiţe pe butucul viei, să ducă lupta cea bună, ca roada să fie bogată şi la vremea sa.

Sursa: www.calauzaortodoxa.ro