Noutăţi
PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC - 95 DE ANI. O viaţă de jertfă sub ocrotirea Maicii lui Dumnezeu
“Cine ştie că va fi veşnicie şi nu ia măsuri merită dus la casa de nebuni”.
Nu-i nimic mai scump de la Dumnezeu, dragii mei, ca timpul. Ne-a creat Dumnezeu singur numai pentru El. Si daca ne lasa timp si ne prelungeste timpul vietii noastre [o face] tot cu scopul ca sa fim impreuna. Nici un dar nu e mai mare de la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da. Pentru ca moartea nu vine sa-i faci o cafea. Vine sa te ia.
***
Parintele Arsenie: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”
“Iubitii nostri frati crestini,
Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! E uşor să spui lucrul acesta, dar când spui şi a cuvântului… Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!
Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a făcut şi pentru altceva, ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie şi veselie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim.
LA MARGINEA EXISTENTEI - Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc:
“- Părintele Justin spune că Aiudul e cel mai sfânt loc al românilor…
- Da, pentru că nu ştiai dacă trăieşti până mâine. Această stare de tensiune extraordinară îţi dădea ocazia să îţi cunoşti marile tale intimităţi. Nu este vorba de o suferinţă. Tendinţa lor era exterminarea prin înfometare. Zarca e o închisoare în închisoare, făcută de unguri pentru români, ca să-i omoare, unde fără discuţie i se aplica regimul dorit fiecărui ins sau fiecărui grup de inşi. Ultimii ani - un an, doi - numai în zarcă m-au ţinut. I-am înfruntat la o întâlnire pe care ne-au făcut-o ei acolo, cu deţinuţii vânduţi, ceea ce era egal cu moartea. Dar nu a vrut Dumnezeu. M-au băgat la răcitor. În trei zile mureai, constatat. M-au băgat cinci zile, nu am murit! M-au băgat şapte, n-am murit. La camere frigorifere, ştiţi. E groaznic! Nu ştiu dacă mă înţelegeţi… Aveam o curiozitate de copil să văd cum iese sufletul… Deci eram la marginea lucrurilor. Condiţii imposibile, ca să mori în trezire. Au murit mulţi. Eu nu am murit. Nu puteam vorbi decât prin morse, şi au cerut cei de alături să se spovedească. Tot prin morse. Eu puteam să transmit, dar nu puteam să primesc, pentru că dacă te prindea, te omora pe loc. Şi am aranjat aşa cu ei, tot prin morse. „Mâine, la o anumită oră - am apreciat cu ei atunci - staţi în partea asta a celulei. Eu vă dau un semnal prin bătaie, prin perete, şi îmi spuneţi păcatele şi eu vă dezleg. Cu o condiţie: dacă muriţi până mâine - pentru că aşa se punea problema - e valabilă spovedania. Dar dacă nu muriţi, la primul preot pe care-l întâlniţi să vă spovediţi din nou păcatele“. Adică să procedem cinstit în ceea ce priveşte respectiva taină. Vă spun acestea ca să aveţi o imagine a stării noastre spirituale acolo, când erai în fiecare clipă nesigur de clipa următoare. Această stare, care nu era de o zi, era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunăvoinţă omenească, de om, în tot acest timp. Am fost întrebat de mulţi unde a fost mai greu: în închisoare sau în pustie, pentru că am trăit şi prin pustie. În închisoare, cei care nu credeau în Dumnezeu se chinuiau, şi le era rău. Pentru că nu era o forţă nevăzută care să oprească niţel pornirile sălbatice, de cruzime, de ură care apăsau mereu pe om. Asta lipsea. În pustie însă dracii cu care lupţi se temeau de Dumnezeu şi era mai uşor, cu toate intemperiile vremii: iarnă, zăpadă, fiare sălbatice, stare încordată şi acolo. Dar era totuşi o notă de libertate. Pentru că dumneavoastră toţi nu ştiţi cât e de scumpă libertatea şi pentru ce ne-a lăsat-o Dumnezeu.
Nu-i nimic mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l dă să-l trăim. Pentru că a sufla şi a răsufla e tot de la Dumnezeu. Şi atunci a avut marea prudenţă Domnul Hristos să ne spună că „nu se mişcă fir de păr fără voia Mea“. Suntem guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea, în toate gândurile noastre ascunse. Sigur că depinde şi pe ce poziţie te aşezi. Având în vedere şi numai lucrul acesta: viaţa veşnică. Dacă te rătăceşti, dacă eşti neatent sau eşti ateu - Doamne fereşte! Că-i mai gravă starea aceasta, nepăsarea aceasta. Aceasta e nesuferită la Dumnezeu…. Pentru că nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători. Ne amânăm existenţa, mergem pe inerţie. E o mare greşeală!”
NOTA BENE:
“Nu este timp de şagă, am fost în viaţa mea la multe căpătâi de morţi: plânset, vaiet, răcnet, muget, mii de glasuri fremătătoare. Vedeau păcatele pe care le-au făcut! Nu se puteau repara altfel decât înapoi, [dar] inapoi nu mai putea, că venise moartea. Moartea e o realitate, iadul e o realitate, raiul e o realitate - mereu auzim lucrurile acestea, mereu fiecare dintre noi spune ceva, bate un clopot în inima noastră: „Trezeşte-te!“”.
Eu m-am convins la căpătâiul atâtor morţi că toţi se căiau grozav, voiau să mai trăiască o zi! Ca să-şi pună lucrarea în regulă, care era foarte greu, nu s-a mai putut, decât atât. Astăzi este ziua aia! (…) Nu vă descurajaţi niciodată, este omeneşte să greşeşti, îngereşte să te ridici şi drăceşte să rămâi în groapă!
Acesta-i timpul, nu amânaţi cu nici un chip pe mâine!”
