Manastirea Sireti - Noutati     
 
    RO | EN | DE | RU    
 

Noutăţi

Pomenirea la un an de zile a Pr. Mihail

publicat pe 10 March 2008

Sâmbătă 8 martie 2008 obştea Sfintei Mănăstiri Sireţi împreuna cu familia şi fiii duhovniceşti ai părintelui Mihail s-au adunat în rugaciune pentru odihna celui ce cu un an în urmă s-a mutat de la noi pentru a se odihni în corturile drepţilor.

În dimineaţa zilei de 8 martie s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către clericii Sfintei Mănăstiri, după care s-a săvârşit slujba parastasului la mormântul părintelui Mihail.

Toţi cei prezenţi au luat parte la trapeza Mănăstirii, la agapa de pomenire unde toţi şi-au amintit cu bucurie sfântă anumite episoade din viaţa părintelui lor drag.

Duminică 9 martie 2008 după Sfânta Liturghie iarăşi s-a săvârsit slujba parastasului de către clericii mănăstirii în prezenţa credincioşilor.

La biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe, a comunităţii greceşti din Toronto, Canada, în această zi, după Sf. Liturghie s-a săvârşit de către P. Cuv. Arhim. Constantinos Siarapis, parohul Bisericii slujba parastasului pentru părintele Mihail, în prezenţa numeroşilor fii duhovniceşti adunaţi cu această ocazie care au adus cu dânşii nouă copii care au venit pe lume datorită rugăciunilor părintelui Mihail. După slujba parastasului a urmat agapa de pomenire la care au luat parte toţi cei prezenţi.

Ziua de 9 martie rămâne de acum zi de prăznuire în amintirea părintelui Mihail ctitor şi povăţuitor de suflete şi mare misionar ortodox, un mare iubitor al săracilor.



Pomenirea Pr. Mihail săvârsită la biserica greacă Sf.M.Mc.Gheorghe din Toronto, Canada





 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705