Noutăţi
Duminica Sf. Ioan Scărarul
Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul
Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul nu începe să fie atestată în manuscrise decât în secolul XIII, pentru a se regăsi aproape în toate documentele secolului XV. Anterior, Duminica a IV-a era rezervată comemorării parabolei samarineanului cel bun, al cărei canon s-a păstrat la Utrenia duminicii până în zilele noastre. Instituirea târzie şi extrem de rapidă a acestei prăznuiri a rezultat probabil din dorinţa de a completă în mod armonios structura Triodului.
Dacă primele două duminici se distingeau ca o perioadă "dogmatică", transferarea praznicelor Sfinţilor Ioan Scărarul şi Măria Egipteanca a permis definirea a două perioade, axată mai mult pe latura practică a vieţii duhovniceşti. (...)
Sfântul Ioan Scărarul e prăznuit în mod normal pe 30 martie, iar Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie. Faptul că aceste două praznice cădeau întotdeauna în timpul Triodului făcea că ele să nu fie solemnizate, în ciuda importanţei acestor sfinţi în evlavia bizantină: trei stihiri la Vecernie şi un canon la Utrenie, nimic mai mult. Prin urmare, transferul lor în ciclul liturgic mobil a permis o mai mare strălucire acordată acestor doi sfinţi şi o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare.
Spre deosebire de alte praznice fixe transferate, acestea au trecut aproape neschimbate din ciclul Mineielor în cel a Triodului. Cele trei stihiri de la "Doamne, strigat-am" de la Vecerniile Duminicilor a IV-a şi a V-a, precum şi sedealna de la odă a 3-a a canonului sunt identice cu cele din 30 martie şi 1 aprilie.
Numai canoanele sunt diferite atât pentru Sfântul Ioan Scărarul, cât şi pentru Sfânta Maria Egipteanca. Totuşi, unele manuscrise ale Mineielor indică pentru 30 martie canonul lui Ignatie din Duminica a IV-a a Postului Mare, astfel că atunci oficiul e riguros identic, în vechile traduceri slave anterioare reformei patriarhului Nifon, care a provocat în Rusia schisma "vechilor credincioşi", slujbele Sfinţilor Ioan Scărarul şi Maria Egipteanca nici măcar nu se găseau în Triod, unde se semnala numai că trebuie luate din Mineie.
Praznicele celor doi sfinţi nu ocupă, aşadar, decât un loc relativ limitat în oficiile Duminicilor a IV-a şi a V-a: până la canon, rânduiala este cea a tuturor duminicilor Triodului cu sedealna Octoihului şi idiomelele Triodului; după care se cântă trei canoane: unul al învierii cu 6 tropare, unul al Triodului, mai vechi, cu 4 tropare despre parabolele biblice dezvoltate în cursul săptămânii următoare, şi unul al Sfântului tot cu 3 tropare.
La Laude nu se cântă nici o stihiră a Triodului (cu excepţia idiomelei de la "Slavă", doxastikon), ci numai opt din Octoih, fapt nemaiîntâlnit de la Duminică Vameşului şi Fariseului şi care evidenţiază bine caracterul secundar al acestor prăznuiri faţă de cele pe care le-am studiat până aici.
Sobrietatea acestor două prăznuiri de la sfârşitul Postului Mare îngăduie sublinierea mai puternică a temelor duhovniceşti ale duhovniceşti ale samarineanului cel bun şi bogatului nemilostiv, creând prin aceasta o mai mică ruptură tematică între zilele săptămânii şi duminici decât în prima parte a Postului Mare. Atenţia şi efortul duhovnicesc vor putea, aşadar, să rămână încordate până la capăt, chiar şi în timpul zilelor de odihnă.
Sfântul Ioan Scărarul
Aşa cum s-a subliniat deja, lectura Scării e cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare şi călăuza discernământului ce trebuie să însoţească făptuirea tuturor virtuţilor. Acest tratat plin de ştiinţă şi fineţe nu putea fi redactat decât de cineva care făcuse el însuşi experienţă a ceea ce scria.
Astfel, prin această prăznuire s-a socotit şi s-a evidenţiat faptul că Sfântul Ioan Scărarul realizează el însuşi parcursul acestei scări, fiind, prin urmare, el însuşi Scară şi modelul viu al ştiinţei duhovniceşti: "Întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit cu adevărat luminând prin dreaptă credinţă la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pandirile demonilor, şi păzeşti pe oameni, Ioane, scară virtuţilor; şi acum te rogi să se mântuiască robii tăi."
Scara vesteşte urcuşul la Dumnezeu al autorului ei, lăudat în acelaşi timp drept "raiul virtuţilor", "legiuitorul ascezei" şi "făptuitorul" (praktikos) prin excelentă. Sfântul Ioan Scărarul reprezintă într-adevăr icoana înfrânării şi a ascezei, de aceea lauda sa e prilejul rememorării temeiurilor ascetice. Sfântul Ioan şi-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei în toată rigoarea, retrăgându-se din lume pentru a-şi stăpâni plăcerile trupului şi a zbura spre Dumnezeu prin rugăciune: "Departatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ca de ceva vătămător şi, veştejindu-ţi trupul cu mâncarea, ai înnoit tăria sufletească şi ai câştigat mărire cerească, vrednicule de laudă. Pentru această nu înceta rugându-te pentru noi, Ioane."
Luptând "după legile" ascezei, el şi-a mistuit plăcerile şi patimile dobândind curăţia şi odihna fără de sfârşit a nepatimirii. Prin puterea Duhului Sfânt s-a făcut stăpân peste trupul său a înecat pe demoni lacrimile , ajungând pe aripile rugăciunii, la duhovnicească a contemplaţiei, apoi " lumineze lumea" prin - "" ucenicii cu "roadele înfrânării".
Această stare duhovnicească l-a făcut stare nu numai -i îndrume pe ceilalţi pe căile ascezei, dar orice erezie cu "toiagul dogmelor." Reunind, aşadar, toate virtuţile ce se poate deduce din Scării , Ioan Scărarul apare drept modelul monahului ştiinţei duhovniceşti care suntem iniţiaţi timpul Postului de imnologică, de regulile postului typikon-ul slujbelor.
Venerându-l, monahul desăvârşit, aşa cum ar trebui fiecare, ar aşa cum se cuvine învăţămintele Triodului. Chiar numai evocarea virtuţilor e un prilej de prăznuire de bucurie pentru toţi credincioşii deveniţi monahi în timpul Postului Mare.
Astăzi este zi de sărbătoare, care cheamă toate adunările isihastilor la dănţuire duhovnicească, la masă şi mâncare de viaţă nestricăcioasă.