Noutăţi
Duminica a doua după Învierea Domnului - Încredințarea lui Toma
Toti Sfintii Apostoli au crezut la un moment dat, si nu de prima data, ca invatatorul lor, Domnul Iisus Hristos, a inviat din morti.
Mai tarziu decat toti a crezut Sfantul Apostol Toma. Atat de greu i-a fost sa creada faptul uimitor al Invierii Domnului Iisus, incat a afirmat categoric ca nu va crede pana cand nu va pune degetul sau in ranile cuielor, pana cand nu va pune mana lui in coasta Domnului. Venind Domnul Iisus Hristos la ucenicii Sai, le-a spus: Pace voua!
Iar lui Toma i-a spus: “Adu-ti degetul tau incoace si vezi mainile Mele, adu-ti mana ta si pune-o in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios!”
Cu frica si cu uimire a pus Sfantul Toma degetele sale in ranile lui Hristos si a exclamat: ”Domnul meu si Dumnezeul meu!“
Iar Domnul i-a raspuns: “Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce au crezut fara sa fi vazut!“
Ei bine, putem considera aceste cuvinte o lectie pentru Sfantul Toma? L-a condamnat oare Domnul pentru necredinta lui? Nu, nicidecum! Nu l-a condamnat, pentru ca El cunostea inima lui Toma, stia ca i-a fost greu sa creada si de aceea i-a permis sa atinga ranile Sale.
De ce dar Sfantul Toma a crezut cu atata greutate, mult mai tarziu decat ceilalti ucenici?
Pentru a intelege aceasta, trebuie sa ne gandim la modul in care oamenii se raporteaza la orice zvon, la orice lucru nou, neasteptat. Exista multi oameni creduli, care primesc fara judecata, fara critica, orice zvon si cred usor orice lucru.
Sunt si unii care cred cu mare greutate, cum ar fi cei ce gandesc profund, cei seriosi – ei cerceteaza tot, chibzuiesc si primesc drept adevar doar ceea ce rezista criticii lor.
Mai exista si altfel de oameni, care nu doresc sa creada in ceea ce nu este pe plac sufletului lor. Astfel, cei rai nu vor sa creada nici unui lucru bun. Oamenii, in general, accepta mai usor ceea ce corespunde propriilor lor dorinte, propriilor lor ganduri, propriilor lor dispozitii si nu primesc nimic din cele ce nu corespund ratiunilor lor. Multi oameni nu au crezut in Hristos si in invierea Lui din cauza ca nu aveau nevoie de invierea lui Hristos, care ii impiedica sa traiasca dupa mintea lor, avand egoism si iubire de sine. De aceea au respins credinta in Hristos si Sfanta Evanghelie. Exista si o categorie de oameni sceptici, care se indoiesc de toate.
In care dintre cele trei tipuri de oameni se incadra Sfantul Toma? El apartinea grupului celor care gandesc profund, insa nu sunt creduli, al celor care doresc sa se convinga in toate. Este, oare, aceasta o calitate negativa a sufletului si a mintii? Nicidecum! Aceasta este o calitate pozitiva a sufletului si nimeni nu indrazneste sa-l invinovateasca de ceva pe Sfantul Toma.
Domnul Iisus Hristos nu l-a invinuit, ci, luand in calcul faptul ca i-a fost greu sa creada, ca mintea lui era una critica, i-a oferit posibilitatea sa se convinga de invierea Lui. In plus, a afirmat: “Ai crezut pentru ca M-ai vazut, dar fericiti sunt cei care n-au vazut si au crezut!“.
Cine sunt acestia care n-au vazut si au crezut? Sunt acele milioane de oameni, de crestini, care au trait si traiesc pana in prezent, acceptand si crezand in Invierea lui Hristos fara sa-L fi vazut. Pe acestia ii numeste Domnul fericiti.
Ce vom spune oare noi: cumva ca ne este mai greu sa credem decat le-a fost Sfintilor Apostoli? Ne vom mira de faptul ca ucenicii Lui apropiati, care au fost mereu cu Dansul, care L-au iubit cu toata inima, care L-au auzit si L-au vazut pe El, care s-au atins cu mainile de Dansul, au crezut cu atata greutate in invierea lui Hristos? De ce le-a fost greu sa creada? In Evanghelie se repeta nu o data ca Domnul Iisus Hristos, cu mult inainte de patimile si de moartea Sa pe cruce, le spunea uncenicilor Sai ca va fi dat in mainile pacatosilor si-L vor bate si-L vor scuipa, si-L vor rastigni pe cruce.
A spus aceste lucruri destul de clar, insa ucenicii, care au vazut nu doar o data cum Domnul Iisus Hristos invia mortii, sa creada ca cel mort, nemiscat, fara suflare, in care nu exista nici gand, nici simturi se poate invia pe sine? Acest fapt este mai de neinteles decat marea minune a invierii fiicei lui Iair sau a fiului vaduvei din Nain. Apostolii nu-si puteau inchipui ca un mort sa invieze singur.
Dar noi in ce situatie ne aflam? Ne este usor sau greu, fara sa-L fi vazut pe Domnul Iisus Hristos, sa credem in El? Ar trebui sa ne fie mai usor decat Apostolilor, mult mai usor, pentru ca din momentul Invierii Domnului Iisus Hristos propovaduirea Sfintei Evanghelii a cucerit repede intreaga lume, a stins focul paganatatii si a luminat intunericul pagan. Si lumina a stralucit peste lumea toata.
Inca din timpurile vechi multi oameni au crezut in Hristos. Poruncile Evangheliei, propovaduirea lui Iisus, au trait in inimile crestinilor si le-au condus viata. Lumina lui Hristos a luminat tot universul. Nenumarate popoare au fost patrunse de o evlavie adanca. Mare si inflacarata a fost si evlavia poporului nostru rus. In toate si intotdeauna oamenii se conduceau dupa duhul crestinatatii. In toate faptele lor, la toate inceputurile lor, cereau binecuvantarea lui Hristos.
Cu numele lui Hristos pe buze, ei ii invingeau dusmanii cumpliti, precum a invins Dimitrie Donskoi oastea lui Mamai. Oamenii simteau iubire fata de Hristos si aveau credinta in El. Toata literatura timpurilor mai vechi, arta, poezia au fost patrunse de duhul lui Hristos. Si pictorii, si poetii, si scriitorii aduceau jertfa Domnului Iisus talentele lor, Il preamareau prin cuvintele lor. Totul era impregnat de duhul evlaviei crestine; poporul stia cat de multi mucenici si-au varsat sangele pentru Domnul Iisus Hristos, intelegea ca se poate suferi asa numai pentru sfantul adevar si credea in acest adevar.
Au existat nenumarati sfinti care au luminat in intunericul lumii asemenea stelelor ceresti. Multi rusi, in timpurile de odinioara, mergeau sa se inchine sfintilor la Lavra Pecerska din Kiev, duceau acolo dragostea inimilor lor si sorbeau credinta de la sfintii care odihneau acolo.
Dar asa a fost doar in timpurile mai vechi, pana in secolul al XVI-lea. Mai aproape de zilele noastre au inceput sa apara tot mai multi si mai multi oameni care se straduiau sa stinga lumina lui Hristos. Se facea simtita tot mai mult si mai mult necredinta. Au aparut critici crunte, minicinoase la adresa Evangheliei, au aparut teoriile stiintifice care incercau sa distruga credinta in Dumnezeu, credinta in Hristos.
A sosit timpul cand multi au ajuns la concluzia ca credinta in Hristos este incompatibila cu datele stiintei. Si a avut loc o apostazie masiva de la Hristos. A inceput sa se stinga credinta in El. Propaganda invataturilor laice, impotriva a tot ce contravine aspiratiilor noastre duhovnicesti, a intelegerii noastre duhovnicesti – crestea, se extindea si se adancea, otravind inimile si mintile multor oameni. De aceea le este astazi greu oamenilor sa creada in Hristos.
Cine mai crede acum? Oare doar credulii?
Nu, nu cei creduli! Cred cei in ale caror inimi arde si lumineaza dragostea fata de tot ce este sfant, de tot ce este inalt, dragostea fata de Domnul Iisus Hristos – o dragoste atat de puternica, incat nici o dovada pseudo-filosofica sau pseudo-stiintifica nu poate stinge in ei aceasta dragoste.
Ei bine, ne vom descuraja oare, ne vom rusina, vom merge dupa gloata necredinciosilor? Stiati ca oamenii ii urmeaza si ii primesc extrem de usor pe cei ce reprezinta majoritatea.
Insa crestini care cunosc Sfanta Evanghelie, ale caror inimi sunt luminate de harul lui Dumnezeu si se curatesc cu rugaciuni indelungate si cu post – pana la sfarsitul lumii isi vor pastra credinta lor sfanta. Si Domnul a spus ca Sfanta Biserica nu va fi biruita de portile iadului, atat timp cat va exista lumea.
Sa ne intareasca pe noi cuvintele iesite din buzele Domnului Iisus Hristos: “Sa nu se rusineze inima voastra, credeti in Dumnezeu si in Mine!“
Sa mergeti dupa Hristos, sa credeti in Dumnezeu, niciodata sa nu primiti rusinea in inimile voastre. Si atunci Se va salaslui in voi Insusi Domnul Iisus Hristos cu Tatal Sau si Isi vor face locas lor.
Sfantul Luca al Crimeei
