Noutăţi
Scrisoarea adresată Patriarhului Nicodim de către episcopul Dionisie Erhan la întoarcerea în Mânăstirea Suruceni
„...dacă ar fi fost Ioan Gură de Aur tot pe Dionisie l-aș fi făcut episcop...”
Mitropolitul Pimen al Moldovei
Înalt Preasfințite și Preafericite,
În urma demisiei mele din postul de Episcop al Cet.-Albe-Ismail, cu smerenie aduc la cunoștința Preafericirii voastre următoarele:
În ziua de duminică 31 august am plecat din București la ora 7. La ora 5,35 p.m. am trecut Prutul și am călcat pe pământul sfințit prin oasele și mormintele străbunilor noștri, iar acum scăldat și răscumpărat prin sângele și vitejia fiilor neamului nostru, cari prin ajutorul Celui de Sus, l-am răscumpărat.
Până în amurgul zilei, trecând prin Hânceștii devastat de dușmanii Crucii lui Hristos, am ajuns la ora 7½ seara în com. Bardăr, la 8 km de M-rea Suruceni, unde n’am putut ajunge din cauza drumului greu și a întunerecului. A douazi am ajuns la ora opt în M-rea Suruceni, în leagănul copilăriei mele și a vieții mele, tocmai la începutul Sfintei Liturghii. După terminarea serviciului divin, am crezut de cuviință să plec la Chișinău pentru a mă prezenta P.S. Efrem, locotenent al Mitropoliei Basarabiei. La ora 2½ am fost înapoi la Suruceni unde mi-am reluat firul întrerupt al vieții de demult. În Mănăstirea Suruceni am găsit o jalnică pustiire. În tot timpul acestui an de dezastru a tot ce este omenesc și creștinesc, au rămas în mănăstire numei doi călugări: monahul Ilie Miron și portarul Arsenie în vârstă de peste 75 de ani, batjocoriți și necinstiți de călăii cari trăiau în mănăstire în deosebi jidani și bolșevici.
În casele sau chiliile mele, a fost instalat un spital, iar în restul locuințelor, trăiau servitorii și personalul acelui spital. Averea M-rei ca: vite, trăsuri, unelte de gospodărie, toate au fost răpite și împrăștiate de comitetul bolșevic sătesc. În ce privește sf. Biserici, mulțumită lui Dumnezeu, ambele au rămas întregi, ca și neatinse. Toate sf veșminte, sf vase, icoanele, crucile aurite sau argintate, au rămas neclintite, fără numai că au fost inventariate de sovietici, pentru ca la finele lunei Julie, să fie transportate cine știe unde. Însă Dumnezeu nu le-a ajutat. Biblioteca mea și două trăsuri a fost ridicată și transportată la Chișinău. Din mobilierul caselor n’am găsit nimic, nici pat, nici covor, pernă, absolut nimic. Încep acum, câte puțin să mă aranjez și să mă obișnuiesc cu condițiile în care situația grea și primejdioasă ne-a adus. Călugării împrăștiați au început să vină și până acum s-au prezentat 3 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 13 călugări și 3 frați. În total 24 persoane. Averea mănăstirei, încăpută pe mâna jefuitorilor, se restituie câte puțin, cu ajutorul autorităților sătești, înafară de cari și trăsurile proprii de urma căror nu știu nimic. În ce privește viile mănăstirei, ele fiind dat celor mai săraci oameni, sunt aproape distruse și năpădite de bălării. Va trebui un timp îndelungat până să se refacă.
Aceasta este toată situația pe cari am găsit de cuviință să o aduc
I.P.S. Sale
Înalt Preasfințitului Nicodim Patriarh al României, Președinte al Sf. Sinod.
