Noutăţi
MESAJULUI SFANTULUI MUNTE DESPRE SINODUL DIN CRETA. Impotriva tulburarilor schismatice, dar marturisind ca aparatorul credintei e poporul, nu patriarhii sau sinoadele
Mesajul Sfântului Munte despre Sfântul și Marele Sinod din Creta
17/30 iunie 2017/
traducere din greaca de Ierom. Lavrentie Carp
Dubla Sinaxă Extraordinară a Sfântului Munte, care a fost convocată în Careia astăzi, 17/30 iunie 2017, compusă din douăzeci de reprezentanți extraordinari și douăzeci obișnuiți în Sfânta Chinotită, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja făcute cunoscute în ultima perioadă – atât a pozițiilor sale înainte de Sfântul și Marele Sinod, cât și a evaluării textelor finale ale Sinodului – mișcată de simțământul datoriei și a respectului față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei, face cunoscute următoarele.
Mereu s-a constatat o tulburare conspirativă provocată de reacțiile împotriva deciziilor Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Sunt propuse îngrădiri și oprirea pomenirii episcopilor proprii.
Deoarece suntem vizați de aceste neliniști și ne găsim în interiorul Bisericii, adresăm tuturor salutarea lui Hristos cel înviat: Pace vouă!
Nu există motiv de tulburare cât timp se găsește cu noi Domnul cel înviat.
Sinodul s-a ținut după o pregătire de mai mulți ani. Înainte de Sinod textele pregătitoare au fost comunicate spre cunoștința credincioșilor și cu posibilitatea exprimării vreunei păreri.
Sfântul Munte a publicat în decursul anilor cu claritate opiniile lui cu privite la dialogurile ce au loc cu creștinii eterodocși.
La lucrările Sinodului arhiereii au exprimat punctele lor de vedere. Unii dintre ei au publicat combateri ale lor în mod cuviincios, fără a întrerupe relațiile lor cu Biserica. Toate sunt consemnate.
Biserica rămâne totdeauna „stâlpul și temelia adevărului”. Biserica, după Sfântul Ioan Gură de Aur, „este învăluită, dar nu se scufundă, este înviforată, dar nu ajunge sub apă, primește săgeți, dar nu primește răni”,este Însușii Dumnezeu-Omul. Toți Sfinții care au trăit în Hristos ne trimit la Biserică și ne odihnesc.
Duhul Sfânt pune laolaltă toată așezarea Bisericii. El tămăduiește pe cele bolnave și plinește pe cele cu lipsă. Rămânând în Biserică și simțind lipsurile și bolile, primim tămăduire și sănătate.
Dacă ne abatem ca oameni, harul Duhului ne aduce înapoi la drumul cel drept. Pentru aceasta orice frică este de prisos, ca o manifestare a puținătății credinței, cât timp ne aflăm în interiorul Bisericii lui Hristos.
De altfel, și cele patru Patriarhii ale Răsăritului, prin Enciclica lor istorică (1848) ne liniștesc mărturisind că „la noi nici Patriarhii, nici Sinoadele n-au putut vreodată să introducă lucruri noi pentru că apărătorul religiei este însuși trupul Bisericii, adică poporul, care a vrut ca religiozitatea lui să fie veșnic neclintită de același chip cu al Părinților lui”. Nu sunt îndreptățite, prin urmare, tulburările și deznădejdea, care conduc la schisme.
Aparținem de Biserică, trupul lui Hristos. Acest trup are o astfel de sănătate, încât totdeauna își adjudecă și face asemănător pe cel pe care-l primește. După cum elimină cele câte le consideră străine.
Avem încredințare în dragostea lui Hristos, nu în indivizi și concepții fără consistență, care conduc în afara Bisericii și creează infernul ereziilor.
***
Prin toate acestea nu vrem să propunem liniștea indiferenței, ci să subliniem importanța trezviei și a credinței. Considerăm drept nemulțumire față de Dumnezeu și lipsă de dragoste față de toți frații – de aproape și de departe – dacă nu subliniem cu toată îndrăzneala și claritatea bogăția harului pe care-l primim când trăim în sânul Bisericii una, sfântă, sobornicească (universală) și apostolică. Si aceasta nu este fapta noastră, ci darul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos cel Unul, Care vorbește în chip singular și absolut despre Sine:
Eu sunt calea, adevărul și viața. Fără Mine nu puteți face nimic.
Eu sunt Păstorul cel bun, Care Își jertfește sufletul Său pentru oi.
Câți au venit înainte de Mine sunt furi și tâlhari, dar oile nu i-au urmat. Nu-i vor urma pentru că nu cunosc glasul străinilor.
Cei ce ascultau erau uimiți și mărturiseau: „Niciodată nu a vorbit așa un om” (In. 7, 46).
El nu este simplu om, ci Dumnezeu-om.
El este Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos. „Nu este mântuire în altul”(Fapte 4, 12).
Acesta poartă păcatele noastre și suferă pentru noi. Toate Și le-a asumat ca să mântuiască pe om. Toate le rabdă pentru ca să mântuiască pe toți.
A venit; L-am văzut, L-am auzit și mâinile noastre L-au pipăit.
A pătimit, a înviat și S-a înălțat. A trimis pe Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii și toți au început să vorbească în cuvinte străine, în dogme străine, în învățături străine ale Sfintei Treimi.
Biserica este alcătuită cu toată buna cuviința străină și dumnezeiască. Este abolită păzirea timpului și intrăm în libertatea celor de pe urmă.
La fiecare dumnezeiască Liturghie strălucește harul Cincizecimii și Domnul Dumnezeu-Omul este Cel ce aduce și Se aduce și primește și Se dă pentru mântuirea a toată lumea.
Biserica Ortodoxă este arătarea dragostei negrăite a lui Dumnezeu către om. El ne mântuiește și ne îndatorează inevitabil pentru mărturia acestei iubiri.
***
Dimpotrivă, cei ce consideră că conduc neamurile (ca și conducători religioși sau lumești) le stăpânesc și au autoritate peste oameni. Ca păstori mincinoși, nu-și jertfesc sufletul pentru oi, ci oile pentru concepția lor. Osândesc și extermină pe alții ca pricini ale răului, ca să îndrepte lumea.
– unii ard pe cei considerați eretici și necredincioși.
– alții pe oamenii de o condiție sau rasă inferioare.
– cei de-al treilea pe dușmanii poporului…
Toți împărățesc, însă nu durează în veșnicie. Îi chinuie pe oameni și trec, dar se prezintă cu aceeași boală care recidivează.
Prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și prin venirea Sfântului Duh este creată Biserica. Și se înnoiește „sălășluirea lui Dumnezeu cu oamenii(Apoc. 21, 3), turma cea mică cu misiune apostolică.
Nu există un mod al dumnezeirii treimice și alt mod al unității bisericești.„După cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, ca și aceștia să fie una în Noi” (In. 17, 21).
Toate le lucrează Duhul Sfânt. Cinstiții Părinți au lăsat dumnezeiește în scris prin consfătuire dogma dumnezeirii Domnului Iisus și a Sfântului Duh, după cum și calitatea de Maică a lui Dumnezeu a Pururea Fecioarei Maicii Domnului Iisus.
Toată clădirea vie a Bisericii este pusă la temelia credinței. Orice schimbare în devărul dogmei provoacă fisuri și schimbări în planul vieții.
***
Prin îndepărtarea Romei de Biserica una sfântă au urmat schimbările cunoscute în lumea din apus:
Biserica este înțeleasă și este organizată ca o instituție. Teologia este împodobită ca o filozofie scolastică și viața duhovnicească drept o asceză etică în interiorul lumii vremelnice prin harul creat.
Este provocată separarea teologiei de viață, a preoției de nuntă. Urmează tot șirul de căderi cunoscute…
Când rămâi în rugăciune, ca Sfântul Grigorie Palama: „Luminează întunericul meu!”, primești luminarea dumnezeiască drept odihnă duhovnicească și ai parte în schimb de comentariul aceluiași Sfânt: „Una este lumina pentru simțuri și alta pentru mintea omului. Totuși, când iau parte la harul duhovnicesc, când devin oameni părtași la harul dumnezeiesc, atunci văd prin simțuri și prin minte tainele cele mai presus de orice simțire și minte, după cum știe Dumnezeu și cei ce pătimesc acestea.
Trăind în Sfântul Munte, ne purtăm „după teologia inspirată de Dumnezeu a Sfinților și după cugetul evlavios al Bisericii”, nu după știința academică a teologiei după capul unora și după viziunea fiecărei epoci. Comuniunea cu Sfinții acoperă pe credincioși și cugetul Bisericii le dă direcția.
Suntem miluiți ca fii ai Bisericii celei Mari a lui Hristos cea răstignită și, de aceea, slăvită. De la ea primim toate cele bune. Mereu o facem să fie însângerată prin mulțimea mucenicilor și a cuvioșilor ei. Rămânem recunoscători și treji, ținând predaniile. Primim harul eliberării Duhului și frățietatea în Hristos în sânul Bisericii Ortodoxe.
După cum Domnul este singular, la fel și ucenicii Lui au misiunea singulară să vestească mesajul de îmbucurător că „moartea a fost omorâtă”. Toate acestea sunt relative și neimportante pentru om.
Cei care cântă în interiorul Bisericii că trăiesc: „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului, începutul altei vieți veșnice și, săltând, cântăm pe Pricinuitorul” nu reprezintă un punct de vedere religios, nici nu se poate să încurajeze fuga de prozelitism, pentru că își jertfesc viața lor pentru ca să vestească în lume că „moartea a fost omorâtă prin moarte”.
Marea valoare pe care o are Biserica Ortodoxă – și pe care o crește – este adevărul de credință. și nu are alt mod să ofere dragostea ei în afara chemării pascale: „Veniți toți, bucurați-vă de banchetul credinței!”.
„Iar dacă Hristos nu S-a sculat, deșartă este, prin urmare, propovăduirea noastră, deșartă și credința”. Ar trebui să ieșim cândva pe drumuri și în ulițe să lucrăm împreună cu ceilalți osândiți în latura umbrei morții căutând o îmbunătățire a condițiilor dezastrului.
Dar să nu fie această hulă! „Acum toate s-au umplut de lumină.” Și toți așteaptă ajutor de la cei ce au primit experiența Învierii. Nu suntem singuri. Domnul cel înviat a făgăduit fără minciună că va fi cu noi până la capătul veacului.
Această bucurie a venirii cu noi a Celui ce a nimicit moartea o aduce Biserica cu șirul neîntrerupt al sfinților, mucenicilor și cuvioșilor ei. și Sfântul Munte, cu viața lui liturgică și prezența lui, rămâne totdeauna o mărturie a credinței ortodoxe și a nădejdii pentru toată lumea.
Lui Hristos, cel înviat, Dumnezeul nostru, fie slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
Toți reprezentanții din Sfânta Sinaxă Dublă și Întâistătătorii celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri din Sfântul Munte Athos
Notă: o traducere a mesajului Chinotitei din limba franceză poate fi consultat AICI.
