Noutăţi
Pomenirea sfinţilor patruzeci de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.
Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.
Continuare»
Canonul dat la spovedanie este o făclie ce-l scoate pe om din întuneric la lumină, din boală către sănătate, din rătăcire pe calea cea dreaptă, reașezându-l la locul lui, în Biserica lui Hristos.
Iată-ne deja în post! Cu toții căutăm să ne cercetăm atent interiorul ființei, alergând la scaunul spovedaniei spre a ne curăți de greşeli, de gânduri care ne despart de Cereasca Împărăție. Potrivit rânduielii Sfintei Taine a Pocăinței, preotul, după ce ascultă mărturisirea celui dornic să se împace cu Dumnezeu, îi rânduiește un canon. De-a lungul anilor, am auzit numeroase păreri despre canon, numit în termeni teologici și „epitimie”. Unii creștini îl văd ca pe o pedeapsă, un fel de sancțiune aplicată penitentului pentru păcatele săvârșite. De aceea caută duhovnici permisivi, ca nu cumva canonul să le devină o povară prea grea. Alții îl consideră un mijloc de îndreptare a vieții fiului, fiicei duhovnicești. Sunt bine venite câteva lămuriri la o serie de întrebări privind această chestiune: De ce este necesar canonul? Nu e suficientă doar mărturisirea păcatelor? Ce rol are epitimia?
Continuare»
De ce ortodocşii sunt singurii creştini care mai ţin Postul Mare – şapte săptămâni?
Perioada Postului Mare s-a constituit în exclusivitate în funcţie de postul pregătitor în vederea Paştelui. Acesta a rămas elementul esenţial al convertirii şi al efortului ascetic întreprins în timpul celor 40 de zile, de aceea canoanele sinoadelor îl fac obligatoriu pentru toţi. Ulterior s-a adăugat o serie de alte prescripţii disciplinare impuse de atmosfera de doliu şi penitenţă legată de această perioadă, ca, de pildă, interdicţia de a se celebra Liturghia euharistică, sărbătorile sfinţilor, căsătoriile, aniversările, botezurile şi hirotonia, proscrierea relaţiilor sexuale şi a băilor iar, pentru monahi, interdicţia de a ieşi din mănăstirea lor în tot Postul Mare, „pentru ca stăruinţa lor în rugăciune să nu se risipească”. Dar toate aceste legi nu sunt în fond decât consecinţe naturale ale ţinerii postului care exclude orice solemnităţi exterioare pentru a concentra forţele creştinilor asupra lor înşişi.
Continuare»
ARMELE DUHOVNICEŞTI ALE CREŞTINULUI
Gaza este o cetate în Palestina, aproape de latura Egiptului, care de demult a fost dată moştenire fiilor lui Israil, din seminţia Iuda; apoi a fost stăpînită de filisteni. De la dînsa luase odată Samson, pe umeri, porţile cele încuiate. Acea cetate era plină de păgînătatea închinătorilor la idoli, deşi se întrupase Hristos Dumnezeul nostru şi era luminată în parte cu sfînta credinţă de Sfinţii Apostoli şi cu propovăduirea episcopilor care au fost după dînşii. Însă cea mai mare parte a ei rătăcea în întunericul închinării idoleşti, închinîndu-se unui chip cioplit, numit Marnas, precum şi Venerei şi altor necuraţi zei elini. De multe ori s-a vărsat într-însa sînge creştinesc, mai ales în vremea urîtorului de Dumnezeu, împăratul Iulian Apostatul. Continuare»
Despre Infricosatoarea Judecata
Dupa ce sufletul omului a iesit din trup, el va merge la judecata particulara, pentru ca la cea de-a doua venire a lui Hristos sa aiba loc judecata generala.
Intr-o pilda, se spune ca un om avea trei prieteni; pe doi dintre ei ii iubea mai mult, iar pe al treilea il neglija, si ii dadea mai putina importanta. La un moment dat, omului i s-a intamplat o mare ispita, a fost chemat la judecator si atunci a chemat prietenii in ajutor. Primul dintre ei i-a spus ca il va ajuta cu bani de drum si de haine, dar cu altceva nu poate. Al doilea i-a spus ca il va insoti pana la judecator, dar inauntru la judecator el nu poate sa intre. Al treilea prieten insa, cu toate ca a fost ignorat si nebagat in seama de omul nostru, i-a spus ca va merge cu el la judecator si va mijloci pentru el inaintea judecatorului.
Continuare»
Darul iubirii
Părintele Mihail e jumătate trup, jumătate zîmbet. Are o timiditate feciorelnică de pustnic și o nesiguranță a vocii care-i trădează orele lungi de meditație și tăcere. Trăiește între oameni, dar are nostalgia pustiei, a colibei suspendate și a chiliei primilor creștini. Credința ia ael forma unor discrete avânturi lirice, întrerupte de suspinul neputinței, abil ascuns în umbra filosofiei Eclesiastului. Dogmei îi adaugă o tristețe a zădărniciei...
Continuare»
Cultul morţilor are o însemnătate deosebită în credinţa ortodoxă, iar Sfânta Tradiţie ne dă nenumărate exemple despre folosul şi importanţa lui, dar are el şi un fundament biblic?
Zilele dedicate pomenirii morţilor ocupă un loc foarte important în perioada Triodului, în care tocmai am intrat. Astfel, se foc pomeniri pentru cei adormiţi în sâmbăta dinaintea duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, când sunt moşii de iarnă, apoi în primele şase sâmbete din postul mare, până la sâmbăta Sfântului Lazăr. Cultul morţilor are o însemnătate deosebită, în credinţa ortodoxă, iar Sfânta Tradiţie ne dă nenumărate exemple despre folosul şi importanţa lui, dar are el şi un fundament biblic?
Continuare»
Cuvant la Duminica Fiului Risipitor a Sfantului Nicolae Velimirovici
Dragostea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru oameni se vede in indelunga Sa rabdare, marea Sa iertare si marea Sa bucurie. Aceasta dragoste isi poate gasi asemanare pe pamant in dragostea mamei pentru copilul ei. Cine de pe pamant are o rabdare mai mare fata de o faptura, decat numai mama fata de copilul ei? Iertarea cui o poate depasi pe aceea a mamei? Cine mai plange de bucurie cu repejune la schimbarea spre indreptare a copilului ei pacatos, ca mama?
Continuare»
Sfântului Ioan Gură de Aur - Cuvant la Duminica Vameşului şi a Fariseului
Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (/ Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (Tim, l, 15).
Sfantul Haralambie, mare Facator-de-minuni
Sfantul Haralambie, pe care, pentru chinurile cumplite patimite fara clintire pentru Hristos, Biserica il cinsteste cu numele de mare-mucenic, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Pe aceia care ii cer cu credinta ajutorul, Sfantul ii tamaduieste din boli cumplite, precum ciuma sau nebunia, izgonind diavolii si aparand pe cei drept-slavitori de primejdiile dezlantuite asupra lor – asa cum o marturisesc cele doua minuni infricosatoare de mai jos, petrecute in vremurile noastre. (R.H.)
Continuare»
Nimeni nu poate gusta din dulceata binelui daca nu staruieste in bine, pentru ca pe calea binelui gustam la inceput amaraciune si abia dupa aceea dulceata.
Intreaga fire ne invata staruinta. Ar mai ajunge puietii de brad padure, daca s-ar inspaimanta de amenintarea furtunii si a zapezii? Ar mai ajunge raurile rauri daca nu si-ar sapa albii adanci? Alearga cumva furnicile sa-si ia viata cand casutele lor sunt strivite de roti in drum? Nu, ci indata, cu staruinta, incep sa-si faca altele. Daca vreun om fara suflet strica un cuib de randunica de la casa sa, randunica se duce, fara sa carteasca, la alta casa si isi face acolo alt cuib. Orice dezastru ar aduce natura sau omul asupra plantelor si animalelor, ele ne vor uimi intotdeauna prin perseverenta cu care duc la bun sfarsit sarcina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Cata vreme planta retezata are putere sa creasca din nou, creste. Cata vreme animalul ranit are o cat de mica scanteie de viata, traieste.
Continuare»
- La 40 de zile de la Nasterea Domnului, Maica Domnului L-a dus pe Mantuitorul la templu pentru a implini porunca Legii.
- Ca Dumnezeu adevarat si Fiu al Tatalui, acest Prunc nu avea nevoie sa fie rascumparat. De ce s-au dus insa la Templu si de ce sarbatorim acest eveniment ca praznic Imparatesc?
- Traditia Bisericii ne arata ca, pentru nescultarea sa (a crezut ca numai o femeie poate sa nasca fiu, nu si o fecioara – nu putea sa inteleaga prorocia lui Isaia despre “Fecioara care va naste”), dreptului Simeon i s-a vestit printr-un inger ca va trai pana va vedea implinindu-se acel cuvant. Dupa 360 de ani, din indemnul Duhului, a venit la templu, exact atunci cand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si dreptul Iosif L-au adus inauntru pe pruncul Iisus.
Continuare»
Sfantul Trifon a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatilor Gordian si Deciu, si a primit moarte muceniceasca in anul 250, prin taierea capului, rabdand mai inainte multe alte chinuri. Sfantul Mucenic Trifon este praznuit in ziua de 1 februarie, fiind socotit de crestini drept ocrotitor al gradinilor, al livezilor si al pasarilor, ca unul care indeparteaza insectele daunatoare si pazeste locurile de seceta si grindina. Continuare»<< 45 46 47 48 49 50 51 52 53 < Pagina 54 din 107 > 55 56 57 58 59 60 61 62 63 >>
