Manastirea Sireti - Noutati     
 
    RO | EN | DE | RU    
 

News

25 noiembrie/8 decembrie - Prăznuirea Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina

publicat pe 08 December 2012

Sfânta Muceniţă Ecaterina

Sfânta Muceniţă Ecaterina a trăit pe vremea împăratului Maximian, la începutul veacului al IV-lea. Era de fel din din Egipt, din cetatea Alexandriei, un mare centru cultural, politic şi economic al antichităţii. Era fiica unui principe alexandrin pe nume Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup. Aceasta a învăţat într-un mod strălucit toată învăţătura şi ştiinţa greacă şi latină a acelor vremuri, uimind cu înţelepciunea şi priceperea sa. A învăţat de asemenea şi arta retoricii (oratoria, grăirea frumoasă). Era renumită şi pentru că ştia multe limbi străine şi dialecte ale multor neamuri. Era renumită şi admirată nu numai în Alexandria, căci faima sa depăşise graniţele egiptene. Mulţi veneau în Alexandria pentru că auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Dincolo de acest renume, Ecaterina rămăsese o persoană modestă, cu un suflet împodobit de cele mai alese virtuţi. Era creştină şi pentru aceasta căuta să atragă la credinţă cât mai mulţi oameni, prin talentul cuvintelor sale. În anii împăratului Maximian, Ecaterina a fost prinsă pentru faptul că-L mărturisea pe Hristos. A fost arestată şi încercată prin multe chinuri. Avea să-şi găsească sfârşitul ca martiră a Bisericii, tăindu-i-se capul în faţa mulţimilor de oameni care o cunoscuseră.

În cinstea ei a fost ridicată mânăstirea care îi poartă numele, din muntele Sinai – locul unde Dumnezeui i-a vorbit proorocului Moise şi i-a descoperit poruncile Decalogului. Este unul dintre cele mai importante centre ale monahismului răsăritean.

manastirea-sf-ecaterina

Mânăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai

moastele-sfecaterina

Moaştele Sfintei Muceniţe Ecaterina




 
loc. Sireţi, r. Străşeni
tel. 0-237-71705