Noutăţi
Duminica a şasea a Sfântului și Marelui Post - Praznicul intrării în Ierusalim a Domnuli nostru Iisus Hristos
Praznicul Intrării Domnului Hristos în Ierusalim nu este o sarbatoare festivista, ci una serioasa. Nu ne putem bucura decat pe jumatate, dar cu un ochi plangem. In centrul Sarbatorii sta un Om trist.
- Intrarea in Ierusalim - chipul intrarii Domnului in sufletul omului, care este o intrare complicata si dureroasa.
- Domnul intra in cetatea sufletului nostru, in locul cel mai sfant al ei, ca sa de afara pe zarafi, ca sa faca acolo curatenie, sa aduca lucrurile pe fagasul normal.
- Nu este usor ca Dumnezeu sa faca aceasta, pentru ca Il primim de cele mai multe ori pe Dumnezeu doar ca sa-I aratam noi ce sa faca, ce sa ne dea. Il folosim pe Dumnezeu ca “dealer”, ca “psiholog de serviciu” si atat. Il folosim pe Dumnezeu ca “aducator de pace”, o “pace” care sa-mi permita mie sa merg mai departe pe drumul meu. Nu-L primesc pe Dumnezeu ca sa-mi spuna El ce sa fac eu, ci ca sa-I spun eu… ca eu sunt pana la urma-urmei “seful”, nu-i asa?
- Este exact ceea ce au trait fariseii, carturarii si arhiereii acelor vremi: ei se credeau stapanii acestei cetati si, dintr-o data, vine cineva care sa le conteste stapanirea.
- Zarafii, schimbatorii de bani si negustorii de animale in chiar templul – locul cel mai sfant – al cetatii celei sfinte se vad si ei amenintati. “Ce drept are Acesta asupra locului meu de negutatorie?”. Acestia inchipuie patimile cele ascunse ale sufletului, demonii cei vicleni care s-au instalat acolo, sub acoperamantul unor ocupatii onorabile.
- Dumnezeu nu vine nici sa cumpere, nici sa vanda, ci sa Se instapaneasca asupra a ceea ce este al Sau.
- Dumnezeu este “autorul partiturii” si El stie cel mai bine sa o interpreteze la orga sufletului nostru (exemplul din viata compozitorului Felix Mendelssohn-Bartholdy).
- Daca noua ne este greu este pentru ca noi ne blocam tot timpul, fiindca nu avem incredere sa-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze! “Tu sa-mi spui mie ce sa fac? Oare nu sunt eu invatatorul propriei mele vieti?”
- Manzul asinei – talcuit de Parinti drept chip al firii noastre indobitocite de pacat si lipsite de orice orientare si orice experienta a lucrurilor cu adevarat serioase.
- Domnul era trist fiindca stia ca mantuirea Ierusalimului [a omenirii] este o treaba foarte grea. Vedem asta si la sfinti: cu cat se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atat devin mai seriosi, [mai indurerati pentru lume].
- Cu cat ne aprofundam si noi mai mult in tainitele sufletului nostru, cu atat descoperim mai multe lucruri de care nu suntem mandri si acestea ne fac mai seriosi, mai tristi.
- In Saptamana Patimilor, aceasta “seriozitate” [tristete] trebuie sa caracterizeze intreaga noastra vietuire, dar noi suntem asemeni zarafilor, a negustorilor din templu: ne preocupam atat de mult de ce vom pune pe masa de Pasti. Si uitam ca Cineva foarte serios are de intrat in sufletul nostru, iar nu intr-o casa cu masa bogata.
Sursa: www.razbointrucuvant.ro
